Rezultate

03 dec.

a idealiza

Verbul a idealiza a ajuns la noi din limba franceză – idéaliser, poate și conform unui italienesc foarte asemănător – idealizzare, și înseamnă „a atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale”, dar și „a exagera ceva în bine, a reprezenta ceva mult mai bine decât în realitate”. Sensul cel mai general are în vedere încercarea de „a da realității un caracter ideal”.

Explicația mai detaliată precizează că verbul se folosește cu privire la un lucru sau la o persoană: „a prezenta ca fiind mai bun decât este în realitate, a atribui unui lucru sau unei ființe însușiri excepționale, a-și imagina ceva (sau pe cineva) ca fiind desăvârșit (foarte bun, foarte frumos etc.)”. Sinonimele menționate de dicționare sunt puține și strâns legate de sfera artistică: a înfrumuseța, a poetiza.

Continuare »

05 sept.

„Snake” de D.H. Lawrence

A snake came to my water-trough
On a hot, hot day, and I in pyjamas for the heat,
To drink there.
La jghebul meu un șarpe poposi
Pe-un soare crâncen când, în pijama,
Voisem să-mi astămpăr setea.


Continuare »

17 ian.

„A Ballad Of Burdens” de Algernon Charles Swinburne

The burden of fair women. Vain delight,
And love self-slain in some sweet shameful way,
And sorrowful old age that comes by night
As a thief comes that has no heart by day,
And change that finds fair cheeks and leaves them grey,
And weariness that keeps awake for hire,
And grief that says what pleasure used to say;
This is the end of every man’s desire.
Povara frumuseţii. Joc obscur,
Iubire sinucisă fără rost
Şi vârstă sosind noaptea ca un fur
Ce-n timpul zilei bestie a fost;
Schimbare-a dimineţii în apus,
Urtât ce, treaz, se-aşteaptă-nchiriat
Şi chin spunând ce poftele-au mai spus:
Aşa sfârşesc dorinţele unui bărbat.


Continuare »

13 sept.

„A Forsaken Garden” de Algernon Charles Swinburne

In a coign of the cliff between lowland and highland,
At the sea-down’s edge between windward and lee,
Walled round with rocks as an inland island,
The ghost of a garden fronts the sea.
A girdle of brushwood and thorn encloses
The steep square slope of the blossomless bed
Where the weeds that grew green from the graves of its roses
Now lie dead.
Pe-un pinten pietros între culmi şi câmpie,
La poala colinei mereu bântuită de vânt,
Cu stânci îngrădită, grădina stafie
Înfruntă al mării frământ.
Un brâu de spini şi ciulini cuprinde
Piezişa costişă de flori azi deşartă,
Iar iarba sălbatecă de pe-ale rozei morminte
E moartă.


Continuare »

28 iun.

„Arbor Vitae” de Coventry Patmore

With honeysuckle, over-sweet, festoon’d;
With bitter ivy bound;
Terraced with funguses unsound;
Deform’d with many a boss
And closed scar, o’ercushion’d deep with moss;
Bunch’d all about with pagan mistletoe;
And thick with nests of the hoarse bird
That talks, but understands not his own word;
Stands, and so stood a thousand years ago,
A single tree.
Thunder has done its worst among its twigs,
Where the great crest yet blackens, never pruned,
But in its heart, alway
Ready to push new verdurous boughs, whene’er
The rotting saplings near it fall and leave it air,
Is all antiquity and no decay.
Rich, though rejected by the forest-pigs,
Its fruit, beneath whose rough, concealing rind
They that will break it find
Heat-succouring savour of each several meat,
And kernell’d drink of brain-renewing power,
With bitter condiment and sour,
And sweet economy of sweet,
And odours that remind
Of haunts of childhood and a different day.
Beside this tree,
Praising no Gods nor blaming, sans a wish,
Sits, Tartar-like, the Time’s civility,
And eats its dead-dog off a golden dish.
Cu caprifoi ca mierea festonat,
Cu iederă amară-ncins,
Crestat de-otrăvitori bureţi,
Sluţit de umflături şi cicatrice,
Vârât adânc în perna muşchilor,
Împresurat de vâsc păgân
Şi urâţit de cuiburi
Ale croncănitoarei păsări, stă
Şi-a stat aşa şi-n urmă c-un mileniu
Un singur arbor.
Şi trăsnetele au făcut prăpăd
Prin crăci, şi trunchiu-i se tot înnegreşte
Dar în străfundul lui e veşnic gata
Să-ntindă ramuri verzi, în timp ce-alături
Puieţii se-nmulţesc şi mor. El este
Antichitatea fără putrezire.
Chiar dacă porcii nu-l apreciază,
I-e fructul ne-ntrecut: sub coaja lui
Acei ce-o sparg găsesc
Un miez plin de arome şi un suc
Ce-ntinereşte creierii; parfumul
Şi gustul dulce-acrişor
Re-nviu potecile copilăriei
Şi zilele ce-au fost.
Lângă-acest arbor,
Ne-nchinător la zei, nemustrător,
Fără dorinţe, şade tătăreşte
Tipicul Timpului şi se înfruptă
Cu carne de câini morţi din tăvi de aur.
Coventry Patmore traducere de Leon Leviţchi

20 iun.

Originea limbii române

Limba română are o istorie bogată şi controversată. Cele peste 60.000 de cuvinte din DEX au origini foarte diferite, însă reuşesc să se îmbine perfect, într-o limbă vorbită de toţi românii.

Limba română provine din romanizarea populaţiilor din bazinul Dunării şi ulterior, din influenţele slave, greceşti, maghiare sau turceşti. Este o limbă vie, într-o continuă schimbare, care spune numeroase poveşti şi atrage o mulţime de necunoscute. Până la urmă, cu cât este mai complexă o limbă, cu atât este mai frumoasă, aşadar, ar trebui să fim mândri de graiul nostru.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro