With honeysuckle, over-sweet, festoon’d;
With bitter ivy bound;
Terraced with funguses unsound;
Deform’d with many a boss
And closed scar, o’ercushion’d deep with moss;
Bunch’d all about with pagan mistletoe;
And thick with nests of the hoarse bird
That talks, but understands not his own word;
Stands, and so stood a thousand years ago,
A single tree.
Thunder has done its worst among its twigs,
Where the great crest yet blackens, never pruned,
But in its heart, alway
Ready to push new verdurous boughs, whene’er
The rotting saplings near it fall and leave it air,
Is all antiquity and no decay.
Rich, though rejected by the forest-pigs,
Its fruit, beneath whose rough, concealing rind
They that will break it find
Heat-succouring savour of each several meat,
And kernell’d drink of brain-renewing power,
With bitter condiment and sour,
And sweet economy of sweet,
And odours that remind
Of haunts of childhood and a different day.
Beside this tree,
Praising no Gods nor blaming, sans a wish,
Sits, Tartar-like, the Time’s civility,
And eats its dead-dog off a golden dish. |
Cu caprifoi ca mierea festonat,
Cu iederă amară-ncins,
Crestat de-otrăvitori bureţi,
Sluţit de umflături şi cicatrice,
Vârât adânc în perna muşchilor,
Împresurat de vâsc păgân
Şi urâţit de cuiburi
Ale croncănitoarei păsări, stă
Şi-a stat aşa şi-n urmă c-un mileniu
Un singur arbor.
Şi trăsnetele au făcut prăpăd
Prin crăci, şi trunchiu-i se tot înnegreşte
Dar în străfundul lui e veşnic gata
Să-ntindă ramuri verzi, în timp ce-alături
Puieţii se-nmulţesc şi mor. El este
Antichitatea fără putrezire.
Chiar dacă porcii nu-l apreciază,
I-e fructul ne-ntrecut: sub coaja lui
Acei ce-o sparg găsesc
Un miez plin de arome şi un suc
Ce-ntinereşte creierii; parfumul
Şi gustul dulce-acrişor
Re-nviu potecile copilăriei
Şi zilele ce-au fost.
Lângă-acest arbor,
Ne-nchinător la zei, nemustrător,
Fără dorinţe, şade tătăreşte
Tipicul Timpului şi se înfruptă
Cu carne de câini morţi din tăvi de aur. |