Rezultate

14 aug.

congres / congress

Știm cu toții, din domeniul academic sau din politică, ce înseamnă „congres„: o reuniune, obligatoriu formală, națională sau internațională, la care participă elitele dintr-un anumit domeniu academic sau cele dintr-un anumit partid politic.

În limba engleză, cel mai adesea, „congress” are același înțeles.

Chiar dacă este foarte rar folosit, în limba engleză „congress” se numeşte şi un grup de babuini. (Scoate-ţi imaginea asta din minte dacă mai poţi.)

Un alt sens al lui „congress” în engleză este „contact sexual”. Expresia „sexual congress” este destul de răspândită în limbajul formal, dar se foloseşte şi doar „congress” – care, atenție, nu se folosește cu articolul hotărât („the”): „Congress has been painful.” („Contactul sexual a fost dureros.„)

03 apr.

thereof

În limba engleză ceva mai veche sau foarte elegantă din punct de vedere stilistic, în loc de „from it” se folosea (sau încă se folosește în anumite texte) adverbul „thereof„.

Iată un exemplu foarte simplu: „I am eating an apple. I just took a biteful thereof.

Thereof și alte asemenea adverbe arhaizante sau formale se întâlnesc mai ales în Biblie.

Iată un exemplu din Vechiul Testament: „Take thou also unto thee wheat, and barley, and beans, and lentiles, and millet, and fitches, and put them in one vessel, and make thee bread thereof, [according] to the number of the days that thou shalt lie upon thy side, three hundred and ninety days shalt thou eat „thereof.” (Ezechiel, 4:9)

26 dec.

Youthquake – cuvântul anului 2017 pentru Oxford Dictionaries

Termenul este definit drept „schimbare semnificativă culturală, politică sau socială care apare din acțiunile sau sub influența tinerilor”.

Deși utilizarea sa a crescut în ultimul an, termenul a fost folosit prima oară acum 50 de ani de fostul editor Vogue, Diana Vreeland, pentru a descrie cum moda și muzica au fost transformate de cultura tinerilor. Utilizarea modernă a termenului a fost într-un context politic, parțial datorită alegerilor generale din iunie din Marea Britanie și de mobilizarea tinerilor votanți.

Continuare »

23 mart.

DOOM 2: naratologic – nautiloid

* naratologic apare ca adjectiv, masculin cu pluralul naratologici și femininul naratologică-naratologice; termenul înseamnă „care ține de naratologie, privitor la naratologie”. Evident, avem și substantivul feminin corespunzător – *naratologie (cu genitiv-dativul naratologiei), care se referă la „ramura modernă a teoriei literare, inițiată de școala formală rusă și continuată de structuralism, care studiază gramaticile și lumile ficționale ale textelor narative; studiul artei narațiunii”.

* NATO / N.A.T.O. apare ca substantiv propriu neutru (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord / North Atlantic Treaty Organization)

* național-țărănesc (se desparte na-ți-o-nal) este adjectiv masculin cu forma național-țărănească pentru feminin și pluralul național-țărănești

* nauruan (na-u-ru-an) are atât valoare adjectivală, cât și valoarea substantivală, masculin cu pluralul nauruani și femininul nauruană-nauruane; înseamnă „referitor la Nauru”

! nautiloid (na-u-ti-lo-id) este substantiv neutru cu pluralul nautiloide – „ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente”

22 nov.

Oxford English Dictionary a ales cuvântul anului 2016: post-truth

Oxford English Dictionary a ales „post-truth” ca fiind cuvântul anului 2016, într-un context politic în care se vehiculează termeni ca „alt-right,” „Brexiteer” şi „woke”.

OED defineşte „post-truth” ca „având legătură cu sau denotând circumstanţele în care faptele obiective sunt mai puţin influente în a modela opinia publică decât în a apela la emoţie şi la credinţele personale”.

Conform unei analize a Oxford English Corpus – care strânge milioane de termeni englezeşti scrişi sau vorbiţi din surse variate – folosirea termenului „post-truth” a crescut cu 2.000 la sută în ultimul an, mai ales în iunie, după votul Brexit şi succesul tot mai mare al campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump.

Continuare »

19 sept.

a durea

Verbul a durea vine din latinescul dolere și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la „a face să simtă o suferință fizică, a produce cuiva o suferință fizică” și având în vedere părți ale corpului, răni sau lovituri. Este echivalent al lui a chinui, a suferi, a ține. Cel de-al doilea sens este unul figurat și înseamnă „a produce cuiva o suferință morală”, fiind sinonim cu a mâhni, a îndurera, a întrista.

Expresiile care se formează cu ajutorul lui sunt extrem de expresive: a atinge pe cineva unde-l doare (a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor; a jigni pe cineva cu sau fără premeditare, a-l ataca unde este vulnerabil), a-l durea inima/sufletul (a-i părea rău, a fi mâhnit), nici capul nu-l doare (nu se sinchisește, puțin îi pasă), a-l durea în spate (a nu-l interesa, a nu-i păsa), a se lega la cap fără să-l doară (a-și crea complicații inutile) etc.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro