Rezultate

07 feb.

„The Inquest” de W.H. Davies

I took my oath I would inquire,
Without affection, hate, or wrath,
Into the death of Ada Wright –
So help me God! I took that oath.
“Jur fără patimă sau ură
Să aflu adevăr curat
Asupra morții Adei Wright –
Ajută Doamne!” Așa-am jurat.
When I went out to see the corpse,
The four months’ babe that died so young,
I judged it was seven pounds in weight,
And little more than one foot long.
Ducându-mă să văd cadavrul –
Un prunc ce a pierit de mic –
Am zis că are patru kile,
Și-i doar mai lung ca un pisic.
One eye, that had a yellow lid,
Was shut – so was the mouth, that smiled;
The left eye open, shining bright –
It seemed a knowing little child.
Închisă-i era gura-n zâmbet
Închis și galben ochiul drept;
Cel stâng deschis, strălucitor:
Copila îmi zâmbea-nțelept,
For as I looked at that one eye,
It seemed to laugh, and say with glee:
‘What caused me death you’ll never know –
Perhaps my mother murdered me.’
Căci ochiul ce-l priveam părea
Să spună cesel ca prin vis:
“De ce-am murit nu vei afla –
Mămica, poate, m-a ucis”.
When I went into court again,
To hear the mother’s evidence –
It was a love-child, she explained.
And smiled, for our intelligence.
Întors curând la tribunal,
Ascult a mamei mărturie:
“Copil din flori e”, ne explică,
Zâmbind cu înțeles, nurlie.
‘Now, Gentlemen of the Jury, said
The coroner – ‘this woman’s child
By misadventure met its death.’
‘Aye, aye,’ said we. The mother smiled.
“Jurați, ne spune procurorul,
Copila tinerei femei
A decedat din întâmplare.”
“Da”, zicem. Râd și ochii ei.
And I could see that child’s one eye
Which seemed to laugh, and say with glee:
‘What caused my death you’ll never know –
Perhaps my mother murdered me.’
Dar ochiul pruncii îl vedem
Că-mi râde vesel ca prin vis:
“De ce-am murit nu vei afla –
Mămica, poate, m-a ucis.”
W. H. Davies traducere de Andrei Bantaș

25 ian.

a frustra

Verbul a frustra a fost o surpriză pentru mine, căci, uitându-mă după el în DEX, am constatat că are un singur sens de bază – „a lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun legitim”. Prin urmare, primul sens al termenului se referă la o lipsă sau o pierdere pe care o poate suferi statul ori o instituție – lucru absolut incompatibil cu ceea ce, în mintea mea, se lega de o stare de spirit pe care verbul acesta o conota.

Totuși, cuvântul face o trimitere și la oameni, fiind un echivalent al lui a priva ori a păgubi și stabilind sinonimie, prin extindere de sens, cu a înșela. Iar în acest context, paguba materială poate fi asociată, evident, cu sentimentul de frustrare – de care, presupun, statul și instituțiile sale sunt străine. Noi, pe de altă parte, trăim deplin acest simțământ sufocant și distructiv, care îți dă măsura desăvârșită a neputinței și nimicniciei. Mi se pare, însă, greșit să reducem totul la motive de ordin material.

Continuare »

02 sept.

„The Chronicle” de Abraham Cowley

Margarita first possessed,
If I remember well, my breast,
Margarita first of all;
But when awhile the wanton maid
With my restless heart had played,
Martha took the flying ball.
Prima, sufletul din mine
(De-mi aduc aminte bine)
Mi-l supuse Margareta!
S-a jucat cu el o toană
Şi, din zbor, altă codană
(Marta) i-a luat ştafeta.


Continuare »

19 aug.

„The Retreat” de Henry Vaughn

Happy those early days! when I
Shin’d in my angel-infancy.
Before I understood this place
Appoint’d for my second race,
Or taught my soul to fancy ought
But a white, celestial thought,
When yet I had not walk’d above
A mile, or two, from my first love,
And looking back (at that short space,)
Could see a glimpse of his bright face;
When on some gild’d cloud or flower
My gazing soul would dwell an hour,
And in those weaker glories spy
Some shodows of eternity;
Before I taught my tongue to wound
My conscience with a sinful sound,
Or had the black art to dispence
A sev’ral sin to ev’ry sense,
But felt through all this fleshly dress
Bright shoots of everlastingness.
Ferice vechi-zilele cele
Senine-ale juneţii mele!
Pe-atunci meleagu-acest mi l-aş
Fi hărăzit pentru urmaşi,
Iar sufletul mi-era-ndrumat
Doar spre ce-i sfânt şi nentinat;
Drum lung când nu mă despărţea
De-ntâia dragoste a mea,
Şi când, uitându-mă-ndărăt,
Puteam – scurt licăr – s-o mai văd;
Când la vreun nor de-argint sau floare
Priveam delung cu minunare,
Şi parcă-adulmecam în toate
Noptateca eternitate.
Nici nu-nvăţasem prin păcat
De conştiinţă joc să-mi bat,
Nici meşter nu eram să-ncui
În orice simţ păcatul lui,
Ci presimţeam cum se îmbie,
Spărgând trupescul strai, să-nvie
Voioşi vlăstari de veşnicie.
O how I long to travel back
And tread again that ancient track!
That I might once more reach that plain,
Where first I left my glorious train,
From whence th’enlightened spirit sees
That shady city of palm trees;
But (ah!) my soul with too much stay
Is drunk, and staggers in the way.
Some men a forward motion love,
But I by backward steps would move,
And when this dust falls to the urn
In that state I came return.
O, spre-a mă-ntoarce înapoi,
Ce multă cale bate-voi!
S-ajung din nou pe vechiul plai
Pe unde-ntâi mă răsfăţai;
De unde minţile-nvăţate
Zăresc a Palmilor Cetate
Dar lânced sufletu-mi e-acum,
Ca beat, şi pregetă la drum!
Se zbat s-ajungă unii hăt –
Eu cale-aş face-o îndărăt…
Dar nu mă voi întoarce până
Când tot ce sunt va fi ţărână.
Henry Vaughn traducere de Tudor Dorin

11 mart.

„Alison”

Bytuene Mershe ant Averil
When spray biginneth to spring,
The lutel foul hath hire wyl
On hyre lud to synge:
Ich libbe in love-longinge
For semlokest of alle thynge,
He may me blisse bringe,
Icham in hire bandoun.
An hendy hap ichabbe y-hent,
Ichot from hevene it is me sent,
From alle wymmen my love is lent
Ant lyht on Alisoun.
De prin mart până-n prier
Când ies muguri pe smicea,
Piruitul ei spre cer
Pasărea să-l nalţe vrea;
Eu doresc doar dragostea,
Căci nu-i lucru bun ca ea
Şi ferice m-ar făcea –
Rob i-s, ca-n pripon.
Un imbold, din cer purces,
Să iubesc îmi dete ghes,
Şi din fete am ales
Numai pe-Alison.


Continuare »

27 oct.

a vota

Verbul a vota se poate referi, în primul rând, la „a-şi exprima prin vot părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc.”, având astfel în vedere nuanţa intranzitivă a verbului (a vota pentru ceva). Pe de altă parte, poate avea şi valoare tranzitivă (a vota pe cineva), însemnând „a alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul, a desemna prin vot”. Termenul vine din limba franceză (voter) şi denumeşte unul dintre marile câştiguri ale lumii moderne, un drept câştigat după o istorie tulbure şi agitată, în care omul a încercat să creeze (măcar) iluzia că îşi construieşte o lume dreaptă. Astăzi alegem să credem că votul fiecăruia contează şi că majoritatea câştigă. [Sau nu.] Dar campaniile electorale au devenit prilej de zâzanie şi de râcă.

Ne încăpăţânăm spre câte-un candidat sau altul, ne certăm cu prietenii, cu fraţii şi cu vecinii, avem impresia că am descoperit noi soluţia ieşirii din criza interminabilă. De fapt, totul e mult mai simplu: ce-ţi se pare ţie bun, pe alţii poate să nu-i intereseze, ce ţi se adresează ţie şi sufletului tău, pe altul poate să-l lase rece. Nu e nici mai prost, nici mai puţin demn să trăiască decât eşti tu, ci doar priveşte viaţa din alt punct de vedere, din alt loc. Nu poţi deveni purtătorul de cuvânt al întregii umanităţi şi nici nu există soluţii universale – apropo, până acum doar de vreo două ori au crezut oamenii că au găsit asta: una se cheamă panaceu şi una exterminare – ambele nişte iluzii distructive.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro