27 oct.

a vota

Verbul a vota se poate referi, în primul rând, la „a-şi exprima prin vot părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc.”, având astfel în vedere nuanţa intranzitivă a verbului (a vota pentru ceva). Pe de altă parte, poate avea şi valoare tranzitivă (a vota pe cineva), însemnând „a alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul, a desemna prin vot”. Termenul vine din limba franceză (voter) şi denumeşte unul dintre marile câştiguri ale lumii moderne, un drept câştigat după o istorie tulbure şi agitată, în care omul a încercat să creeze (măcar) iluzia că îşi construieşte o lume dreaptă. Astăzi alegem să credem că votul fiecăruia contează şi că majoritatea câştigă. [Sau nu.] Dar campaniile electorale au devenit prilej de zâzanie şi de râcă.

Ne încăpăţânăm spre câte-un candidat sau altul, ne certăm cu prietenii, cu fraţii şi cu vecinii, avem impresia că am descoperit noi soluţia ieşirii din criza interminabilă. De fapt, totul e mult mai simplu: ce-ţi se pare ţie bun, pe alţii poate să nu-i intereseze, ce ţi se adresează ţie şi sufletului tău, pe altul poate să-l lase rece. Nu e nici mai prost, nici mai puţin demn să trăiască decât eşti tu, ci doar priveşte viaţa din alt punct de vedere, din alt loc. Nu poţi deveni purtătorul de cuvânt al întregii umanităţi şi nici nu există soluţii universale – apropo, până acum doar de vreo două ori au crezut oamenii că au găsit asta: una se cheamă panaceu şi una exterminare – ambele nişte iluzii distructive.

Românul votează dus de val, într-o chiorâre şi într-o derivă de care i se face lui însuşi spaimă. A încercat de vreo două ori să schimbe, dar totul a dus la dezastre şi el şi-a pierdut speranţa. Crede că găsirea Preşedintelui e un proces finit şi că e simplu să-l identifice, după care tot zbuciumul se va termina, laptele şi mierea vor curge spre casa lui. El nu pricepe că nu există sfârşit în toată istoria asta. Că Preşedintele care să se dovedească un model pentru o ţară apare foarte rar, o dată la veac poate… Restul sunt doar nişte bucăţi de humă, ca noi toţi ceilalţi. Şi-atunci se supără şi se enervează şi nu mai votează, de parcă ce? Nu votezi, nu strici nimănui. N-am auzit să se fi desfiinţat vreo democraţie pentru că a scăzut numărul de votanţi.

Pe de altă parte, votul tău ar trebui să conteze, cel puţin pentru tine. Ar trebui să te documentezi, să asculţi, să cauţi, să presupui, să speri şi – până la urmă – să rişti! Evident, e mai simplu să nu faci nimic – scuze se găsesc: „oricum nu contează”, „voturile sunt, oricum, furate”, „toţi sunt la fel, oricum, n-am ce alege”… Iar modul acesta de gândire este, de obicei, asociat cu o privire de sus aruncată „prostimii” care alege altfel decât vrea „elita” ţării. Şi totuşi, uitându-mă în urmă, mie mi se pare că poporul ăsta şi-a oferit schimbarea de câte ori a simţit că „nu mai e de trăit aşa”. Au fost câteva momente în istoria recentă în care s-a auzit, prin vot, câte un „nu” categoric. Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, cred că a venit vremea pentru încă unul.

Dar asta e altă poveste. Cât despre verbul de astăzi, din punctul meu de vedere, votul meu contează. Indiferent ce opinie am, ea trebuie exprimată. Fie şi numai pentru că lumea în care nu aş avea dreptul să votez mi se pare de neconceput!

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a vota: A vota este unul dintre verbele fundamentale ale lumii moderne, denumind un drept indiscutabil al ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a banaliza: Cuvânt vânturat pe buzele tuturor la ordinea zilei, şi mare făcător de minuni în rezolvarea ...
  • a (se) pierde: Verbul a (se) pierde are un articol de dicţionar cât o zi de post. Vine ...
  • a visa: Verbul a visa are trei aspecte fundamentale, în trei planuri diferite ale existenţei umane. Presupune, ...

© 2021 blog.ro-en.ro