A vota este unul dintre verbele fundamentale ale lumii moderne, denumind un drept indiscutabil al omului. Este, dacă vreţi, o formă mai elaborată de exprimare a opiniei pe care fiecare dintre noi şi-o formează despre anumite lucruri, diferit în funcţie de informaţia acumulată, experienţa personală, convingeri ori mod de gândire. Se pare că media tuturor opţiunilor noastre ar trebui să dea un rezultat perfect, în funcţie de care organizarea societăţii ar reflecta modul în care indivizii ei vor să vieţuiască. Problemele asupra cărora ni se cere părerea sunt fie candidaturile unora dintre noi care ar vrea să ne reprezinte, fie diferite hotărâri, propuneri, chestiuni legate de modul de organizare şi conducere a colectivităţii în care trăim.

Dezamăgit însă de ceea ce vede în jurul lui, omul votează dus de val, înspăimântat de o derivă care îi scurtcircuitează sistemul de gândire. Cel puţin aşa îmi apare mie cazul românilor. Am încercat de vreo două ori să schimbăm lucrurile, dar totul a dus la ceea ce ne pare a fi un dezastru, aşa că ne-am pierdut încrederea. De ce om fi crezut oare că procesul acesta de căutare a unui Preşedinte (!) este un unul finit, după care tot zbuciumul se va termina, iar spre casele noastre vor curge laptele şi mierea? Oare nu cumva căutarea asta pemanentă reprezintă democraţia însăşi? Oamenii care să se dovedească modele reale pentru o ţară se găsesc foarte rar, şi fericite sunt generaţiile acelea care prind măcar câte unul… Cei mai mulţi dintre candidaţi sunt asemeni nouă, dar asta nu ar trebui să ne oprească nici căutările, nici opiniile, nici speranţele.

Mie mi se pare că putinţa de a-mi exprima gândirea prin vot, existenţa posibilităţii de a se alege ceea ce îmi pare mie că e bun şi drept şi frumos,lucrurile astea constituie una dintre cele mai interesante forme de putere pe care le am. Sigur, distorsiunile şi erorile sunt inerente, şi sunt perfect conştientă de ele, însă nu cred că asta ar trebui să mă determine să-mi spun opinia, chiar dacă aceasta nu e cea a majorităţii şi chiar dacă nu câştigă în faţa celorlalţi. Este lucrul pe care oamenii îl uită cel mai des: nu e obligatoriu ca lucrurile să iasă aşa cum vreau eu, dar lupta pentru ceea ce cred este una care nu se termină după vreun tur de scrutin. De fapt, nu se termină niciodată, iar renunţarea nu ar trebui să fie o soluţie.