Continuare »

Verbul a (se) abate vine din latinescul abbattere, prin franțuzescul abattre, și are numeroase sensuri, verbul având valoare reflexivă, dar și tranzitivă sau intranzitivă, după caz. Este determinat uneori prin „din drum/cale” și echivalent, în primul rând, cu a (se) îndepărta, a devia, a divaga, fie de la o direcție inițială, fie – cu sens figurat – de la o normă sau regulă fixată, de la o linie de conduită sau de gândire etc. Un al doilea sens se referă la „a se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial)”.

Deseori, termenul are în vedere fenomene ale naturii, calamități, nenorociri („a se produce în mod violent; a veni, a cădea pe neașteptate, cu furie, cu forță”) sau idei, toane ori capricii („a trece cuiva ceva prin minte”, sinonim cu a apuca, a cășuna, a distrage, a năzări, a sustrage, a veni), dar și vești, noutăți – situație în care este sinonim cu a întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. De asemenea, cuvântul poate avea în vedere acțiunea de „a doborî/culca la pământ” ori de „a-și întoarce ochii, căutătura”. Dintre antonime, dicționarele menționează a (se) îndrepta.

Continuare »

Verbul a decerna a intrat în limba română din franceză (décerner), moștenire comună din latină (decernere). Termenul înseamnă „a acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate” și se definește, în cele mai multe dintre dicționare, prin sinonimie cu a da, a conferi, referindu-se la un premiu, o decorație, o răsplată, o distincție, un titlu etc.

Oamenilor pe plac decernările de premii. Fie că sunt ei cei premiați, fie că este vorba despre evidențierea unor valori pe care toți le recunosc. Ori poate îi intrigă doar întrecerea, îi enervează criteriile sau îi dezamăgesc jocurile de culise, dar fascinația pentru festivitățile de decernare a unor premii, care vin la pachet cu petreceri fastuoase, rămâne un lucru dificil de ignorat.

Continuare »

Verbul a legumi este unul pe care eu nu-l cunoșteam până mai ieri. Este un regionalism despre care dicționarele spun că înseamnă „a mânca sau a bea în cantități mici, de ici și de colo, înghițind câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură, cumpătare sau fără poftă; a sorbi cu încetul”, stabilind sinonimie cu a ciuguli, a (de)gusta, a frunzări, a savura.

Este un derivat al substantivului legumă și, într-adevăr, un alt sens a termenului se referă la „a mânca bucate gătite cu legume”. Interesant este faptul că nu toate dicționare asociază acțiunea de a legumi cu nevoia de a economisi – deși subliniază că acțiunea se poate face „cu măsură”, nu se indică și cauza… măsurii.

Continuare »

Verbul a (se) bronza are două sensuri de bază și unul figurat, toate trei având în vedere culoarea. Vine din franceză – bronzer – și se referă, întâi de toate, la „a acoperi un obiect cu un strat subțire de bronz sau de vopsea de bronz; a spoi cu bronz”; procedeul tehnologic este aplicat, în general, obiectelor sau pieselor de metal.

Pe de altă parte, verbul poate avea în vedere și o altă tehnică, folosită în tăbăcărie – „a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici)”. Așa cum spuneam la început, termenul pare a face referire, mai presus de orice, la culoare, făcând, de altfel, parte din familia lexicală a substantivului bronz. Pentru aceste accepții ale cuvântului, nu par a exista sinonime.

Cred că cel mai cunoscut sens al verbului este cel care are legătură cu activitatea preferată de majoritatea oamenilor vara – „a face să devină sau a deveni arămiu, negru la piele, datorită soarelui (sau vântului); a se colora la piele ca bronzul (oxidat)”. Cei mai mulți termeni echivalenți au în vedere acest sens: a (se) arde, a (se) înnegri, a (se) pârli, a (se) prăji.

Continuare »

Cu verbul a ticlăzi m-am întâlnit din întâmplare, într-o poveste a unui amic pentru care cuvântul nu era străin, dar care rămăsese surprins să-l audă într-un context atipic. Pentru că termenul este un regionalism pe care cu mare greutate l-am găsit chiar şi în dicționare, unde apare mai curând substantivul corespunzător – ticlăzău, care înseamnă „fier de călcat”.

Prin urmare, dacă vrei „să ticlăzăşti”, musai îți trebuie un ticlăzău, pe care, dacă nu-l ai în casă, îl găseşti la Vişeu: „S-o dus lelea la Vișeu / Să-și cumpere ticlăzău”. Termenul a pătruns în româneşte din limba maghiară – téglázó, şi are chiar şi un sinonim regional – voşorlău. Dacă e prea greu, ziceți-i „fier de călcat” şi pace, dar nu vă prefaceți, de-acum încolo, că nu ştiți despre ce e vorba.

Continuare »