01 feb.

a legumi

Verbul a legumi este unul pe care eu nu-l cunoșteam până mai ieri. Este un regionalism despre care dicționarele spun că înseamnă „a mânca sau a bea în cantități mici, de ici și de colo, înghițind câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură, cumpătare sau fără poftă; a sorbi cu încetul”, stabilind sinonimie cu a ciuguli, a (de)gusta, a frunzări, a savura.

Este un derivat al substantivului legumă și, într-adevăr, un alt sens a termenului se referă la „a mânca bucate gătite cu legume”. Interesant este faptul că nu toate dicționare asociază acțiunea de a legumi cu nevoia de a economisi – deși subliniază că acțiunea se poate face „cu măsură”, nu se indică și cauza… măsurii.

Iar motivul poate fi, pur și simplu, sărăcia. Spuneam că am aflat de puțină vreme de verbul acesta. De la un amic de pe Facebook, ce-și aducea aminte, din copilărie, îndemnurile bunicilor de a… legumi – „ca s-ajungă”. Dicționarele se ocupă doar în subsidiar de nevoia de a legumi, sens viu al termenului, plin de forță și de necaz…

Cred că cele mai puternice cuvinte din noi sunt cele deprinse în copilărie. Nu contează dacă dicționarele au avut vreme să se ocupe de ele, dacă au apucat să le ajungă din urmă și să le pună pe hârtie – ele există în noi, de acolo își iau seva și acolo își dau adevărata lor măsură, relevându-și esența și demonstrându-și valoarea.

Mă întrebam, auzind vorba asta, dacă merge folosită legumirea și pentru… vorbe. Puțin de ici, un pic de colo, culese de la unul sau altul, auzite în fiecare zi, dar ascultate numai când suntem atenți, alese dintre multe ca să exprime exact, sau frumos, sau deștept, ceea ce vrem să spunem altora. Sau nouă înșine. Și, întotdeauna, trăind odată cu noi, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie de inimă. Legumind întru trăire. Ca s-ajungă.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a renova: Verbul a renova vine din franțuzescul rénover și nu are niciun fel de complicații în ...
  • a admonesta: Verbul a admonesta vine din limba franceză - admonester, și se referă, în sens larg, ...
  • a drăgăni: Verbul a drăgăni nu există în DOOM2, dar eu mi-l aduc aminte din copilărie, folosit ...
  • a monitoriza: Verbul a monitoriza este, în ultima vreme, la foarte mare căutare, deși nu-mi pare chiar ...
  • a se pisici: Verbul a se pisici s-a format prin derivare din substantivul pisică – și se știe ...

© 2024 blog.ro-en.ro