a tremura
Verbul a tremura vine din latinescul tremulare şi face parte din fondul vechi al limbii, motiv pentru care are o mulţime de întrebuinţări. Se foloseşte pentru fiinţe şi pentru părţi ale corpului lor – „a face mişcări involuntare, rapide şi repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc.”, dar şi despre plante – „a face o mişcare uşoară şi repetată, a se mişca lin dintr-o parte în alta”, fiind sinonim cu a oscila, a se clătina.
Sensurile secundare se pot referi, de pildă, la lumini şi umbre („a se produce rapid şi intermitent, prin alternare; a produce efecte schimbătoare”, echivalentul lui a licări, a se juca, a pâlpâi), la ape („a se mişca în unduiri uşoare”, sinonim cu a se încreţi) ori la pământ („a se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie”), la sunete şi melodii ori la glas („a avea variaţii de ton”, echivalent al lui a vibra).
Sensul figurat are în vedere, în general, oamenii şi sentimentele lor, însemnând „a fi cuprins de o emoţie puternică”, sinonim cu a se înfiora, a se cutremura. Există şi o serie de expresii des utilizate, precum „a tremura după bani” sau „a tremura carnea pe cineva”. Dintre sinonime, dicţionarele mai menţionează a dârdâi, a se scutura, a tresări, a se îngrozi, a fremăta, a palpita, a țâțâi.
Continuare »