* în continuu este o structură compusă din prepoziţie şi adjectiv, pentru care este indicat un context precum „în continuu progres”

! a se încontra trece în clasa reflexivelor; are indicativul prezent se încontrează şi este utilizat în sfera populară (a se împotrivi, a se opune)

! a încorpora / incorpora are două forme acceptate, iar indicativul prezent este încorporează/incorporează. Regula se aplică întregii familii lexicale: !încorporabil/incorporabil (adjectiv), !încorporare/incorporare (substantiv), !încorporaţie/incorporaţie (substantiv)

! a se încrâncena este verb cu indicativul prezent se încrâncenează, reflexiv

! a se încrede devine şi el reflexiv, cu indicativul prezent el se încrede, noi ne încredem, imperfectul se încredea, perfectul simplu se încrezu, conjunctivul să se încreadă, gerunziul încrezându-se şi participiul încrezut

! a se încăibăra are etimologie necunoscută, un regionalism sinonim cu a se încăiera; trece în clasa reflexivelor şi are indicativul prezent eu mă încaibăr, tu te încaiberi, el se încaibără, iar conjunctivul este să se încaibere (toate formele păstrează silaba -cai-)

! a se încăpăţâna are, şi el, valoare reflexivă, având indicativul prezent el se încăpăţânează

! a încăpuşa / încăpuşí are două forme acceptate; este regionalism sinonim cu a înmuguri, având indicativul prezent el încăpuşează/încăpuşeşte, imperfectul el încăpuşa/încăpuşea şi conjunctivul prezent să încăpuşeze/încăpuşească

! a se încâina / încâini („a deveni rău, câinos; a se încăpăţâna”) apare ca termen învechit şi popular, reflexiv cu două forme corecte; are indicativul prezent el se încâinează/încâineşte; imperfectul el se încâina/încâinea şi conjunctivul prezent să se încâineze/încâinească

! a se încârdoşa e regionalism, echivalent al lui a se înhăita; verb reflexiv, are indicativul prezent el se încârdoşează, noi ne încârdoşăm, conjunctivul prezent să se încârdoşeze şi gerunziul încârdoşându-se

Plăcuţa de înmatriculare perfectă

„Fiasco” este un cuvânt care a pătruns în mai multe limbi şi a traversat mai multe ţări până a ajuns la forma sa actuală. Termenul modern îşi are originea în 1855, argou pentru interpretările teatrale eşuate, însă în 1862 făcea deja referire şi la eşecurile care nu aveau legătură cu scena teatrului.

„Fiasco” vinde din francezul „fiare fiasco”, care se traduce prin „a se dovedi un eşec”. Expresia franceză derivă din cea italiană „far fiasco”, care iniţial însemna „a face o sticlă”.

Nu sunteţi singurii nedumeriţi, dacă vă întrebaţi ce legătură are fabricarea sticlelor cu eşecurile. Există două teorii despre legătura dintre expresii. Una este aceea că meşterii sticlari din Veneţia renunţau la produsele care nu erau perfecte. Singurul lucru posibil cu un produs defectuos era să „facă o sticlă” (un vas fără pretenţii) şi de aceea “fiasco” a căpătat sensul care face referire la eşec. Cealaltă teorie susţine că expresia italiană „fare il fiasco” se adresa celui care pierdea un joc şi trebuia să cumpere următorul rând de băutură, spunând „fă o sticlă” (încoa).

* împleticire apare ca noutate, substantiv obţinut prin conversiune din verbul a împletici; este feminin cu genitiv-dativul împleticirii

! a se împotmoli trece în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent el se împotmoleşte, cu imperfectul el se împotmolea şi conjunctivul el să se împotmolească. În acelaşi fel evoluează şi !a se împotrivi (el se împotriveşte), !a se împricina (el se împricinează cu cineva), dar şi !a se împrimăvăra (se împrimăvărează).

* împotrivă- (se desparte îm-po-tri-vă-) este prepoziţie folosită în faţa formelor neaccentuate ale pronumelui personal în dativ (ex. împotrivă-i). În aceleaşi circumstanţe, pătrunde în limbă şi prepoziţia *împrejuru-, utilizată cu dativul neaccentuat (ex. împrejuru-mi).

! a împreuna (îm-pre-u-na) păstrează o singură formă, având indicativul prezent el împreunează (variantă el împreúnă dispare)

! a împuia, în schimb, acceptă acum două forme; termenul funcţionează în registrul familiar şi are indicativul prezent el împuie/împuiază şi noi împuiem, conjunctivul prezent el să împuie/împuieze, cu gerunziul împuind

! a se împăuna (îm-pă-u-na) trece în clasa reflexivelor, având, la indicativ prezent, forma el se împăunează

! a se împâcli se foloseşte rar („a se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-şi pierde claritatea”) şi se desparte îm-pâ-cli; verbul are indicativul prezent se împâcleşte, imperfectul se împâclea şi conjunctivul prezent să se împâclească

! a se împeliţa (sinonim cu „a se întrupa, a se încarna”) este un termen învechit; trece în clasa reflexivelor şi are indicativul prezent se împeliţează. Anterior, exista şi forma a împieliţa, care a dispărut, dar este interesant faptul că în limbă pătrund doi termeni noi, derivaţi din el (şi nu din forma acum corectă): adjectivul masculin *împieliţat (cu pluralul împieliţaţi şi femininul împieliţată-împieliţate) şi substantivul masculin articulat *împieliţatul (=dracul).

! a se împicioroga apare ca element popular („a începe să meargă, a se pune pe picioare, a se întrema”) şi este reflexiv cu indicativul prezent se împicioroghează

* împingător este substantiv neutru, cu pluralul împingătoare