La Editura Polirom a apărut cartea cu CD inclus „Limba engleză. Simplu şi eficient” de Alina-Antoanela Crăciun-Ştefaniu şi Radu Lupuleasa. Este un manual pentru începători, dar şi pentru cei care vor să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză.

Din cuprins: Alfabetul • Pronunţia • Articolul • Substantivul • Pronumele • Adjectivul • Gradele de comparaţie ale adjectivului • Adverbul • Verbul • Corespondenţa timpurilor verbale • Verbe modale • Subordonatele condiţionale • Diateza pasivă • Vorbirea indirectă • Cuvinte interogative • Exprimarea datei şi a orei • Exerciţii • Cheia exerciţiilor.

Continuare »

Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că a omorât-o pe soţia lui.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă vreţi că tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expunetti motive cât de cât plauzibile care să vă poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declaraţia dumneavoastră este o mare obrăznicie şi, dacă nu vreţi ca juraţii să vă condamne, trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, şi la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au un metru şi copii chiar mai puţin. În ziua respectivă i-am spus soţiei:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
– Dar – răspunde soţia – sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele, ştii, de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numeşte pigment.
– Mă laşi?! Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numeşte pergament.
– Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine, că apare soţia mea lângă mine, cu o carte în mâna şi îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mâna şi îi spun:
– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză mie, care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
– Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
– Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector şi era troian.
– Hector e unitate de măsură a suprafaţei, blegule.
– Ăla e hectar, draga mea.
– Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numeşte nectar – spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta, pe care o
cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoţi din sărite, eşti aşa de încuiat! Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile.
– Ăla se numeşte duel.
– Pe dracu’, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
Domnule judecator, aveam „tunel“ pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
– Eşti liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector…

La Editura Corint a apărut cartea „Limba engleză pentru începători în imagini şi exerciţii” de Alexandra Ivancu.

Lucrarea se adresează elevilor din ciclul primar. Cartea este structurată pe capitole semantice, axându-se pe vocabularul însuşit în primii ani de studiu al limbii engleze.

Vocabularul este ilustrat prin imagini, ceea ce face mai uşoară asimilarea acestuia de către elevi, şi este însoţit de exerciţii pentru consolidarea noţiunilor învăţate.

Continuare »

Ştiinţa e mare lucru în ziua de azi. De fapt, a fost în toată vremea, însă în timpurile noastre, mai mult ca oricând, informaţia înseamnă putere. Puterea să faci bine cu cele ce ştii, puterea să faci rău cu cele ce cunoşti despre oameni. Între ele, puterea ta de a alege.

Primul lucru pe care l-am observat citind articolul de dicţionar al verbului a şti a fost folosirea frecventă, în explicaţie, a familiei lexicale a lui a cunoaşte: a avea cunoştinţă (de…), a fi informat (în legătură cu…). Lucrurile care pot fi ştiute sunt din domenii diverse, teoretice sau practice, despre oameni străini sau despre noi înşine. În relaţiile cu oamenii, a-i cunoaşte poate să aibă ca urmare prietenia cu ei, sau obligaţia de a lua act de existenţa lor, adică imposibilitatea de a-i ignora, sau teama de ei, recunoaşterea lor de drept. Însă cele care m-au intrigat cel mai mult au fost cuvintele şi expresiile în compoziţia cărora intră verbul a şti.

Continuare »

Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.

Continuare »