Rezultate

31 iul.

surf

Toată lumea știe că „surf” denumește placa de lemn (sau, mai nou, din tot felul de materiale compozite foarte rezistente și suple) care face posibil surfingul – sportul nautic în care poţi aluneca grațios pe coama câte unui val imens, cum numai în zonele calde ale globului se găsesc. De fapt, denumirea exactă este „surfboard”, dar colocvial a fost scurtată la „surf„.

Mai puțin cunoscut este, însă, sensul principal al acestui cuvânt. Da, sensul său principal, căci acest sens sportiv este doar o adăugire târzie la paradigma de înțelesuri a acestui cuvânt.

Înainte de toate, „surf” înseamnă, pur și simplu, „spumă”. Spuma albă și învolburată a valurilor care se sparg de țărm.

16 iul.

a îndrăzni

Verbul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu se teme, a nu-i fi frică”. Pare a fi obținut prin derivare, din „în” şi „drăzni”, ultimul fiind venit dintr-un slav mai vechi. Sinonimele sunt, în funcție de context, a cuteza, a se încumeta, a-şi îngădui, a pofti, a-şi permite, a se semeți, iar dintre antonime, menționăm a se jena, a se rușina, a se sfii, a se teme.

Este urmat mai ales de o propoziție complementară construită folosind conjunctivul şi-şi întregește sensul cu precizări de tipul „a risca biruind frica sau jena”, inclusiv în expresii precum „cine nu îndrăznește, nu izbutește”.

Continuare »

09 iul.

a leza

Verbul a leza vine din franțuzescul léser și este folosit ca termen livresc, fiind, în dicționare, explicat mai mult prin sinonimii. Se referă la a vătăma, a răni, iar sensul figurat are în vedere o similitudine de sens cu a jigni, a ofensa.

Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, verbul înregistrează o echivalenți cu „a aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva)”. Alte sinonime acceptate, în funcție de context, sunt a afecta, a dăuna, a insulta, a înjosi, a prejudicia, a traumatiza, a ultragia.

Continuare »

26 iun.

innovation

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce, totuși, Shakespeare este considerat un scriitor atât de mare, o parte importantă a răspunsului la această (ipotetică) întrebare se poate găsi și în vocabularul pe care l-a folosit în scrierile sale. Acesta este nu doar foarte bogat și variat ca număr total de cuvinte folosite, ci și ca număr de sensuri folosite per cuvânt.

Un bun exemplu este „innovation„, pe care Shakespeare l-a folosit mai ales în sensul, în zilele noastre complet pierdut, de „revoluție” sau „răscoală”.

Iată ce-i spune Cassio lui Iago: „I have drunk but one cup tonight, and that was craftily qualified too; and behold what innovation it makes here.” („Othello”, Oth II.iii.35-37)

De fapt, „innovation” este atât de subtil folosit în acest context, încât, pe lângă (un început de) revoluție (în percepția lui Cassio), mai poate însemna și nimic altceva decât o simplă zarvă produsă de oamenii lui Othello (în percepția, intenționat minimalizatoare, a lui Iago).

25 iun.

a (se) hotărî

Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

12 iun.

Cuvântul anului printre copii în 2018

În fiecare an, Oxford Dictionaries pentru copii se reunește cu BBC Radio 2 pentru secțiunea 500 de cuvinte – o competiție națională care descoperă scriitorii tinerele talente. După ce au fost analizate 134.790 povestiri scurte trimise din ianuarie, termenul „plastic” a fost desemnat cuvântul anului 2018 ales de copii.

„Plastic” a fost ales din pricina unei creșteri semnificative a folosirii acestuia (mai mult de 100% de la concursul din 2017), conștientizarea și pasiunea pe care copiii le-au demonstrat pentru problemele legate de mediul înconjurător și soluțiile creative pe care le-au furnizat în poveștile lor. Aceștia folosesc „plastic” într-un fel emoționant, exprimând felul în care înțeleg ei dezastrul pe care poluarea îl provoacă vieții marine.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro