Verbul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu se teme, a nu-i fi frică”. Pare a fi obținut prin derivare, din „în” şi „drăzni”, ultimul fiind venit dintr-un slav mai vechi. Sinonimele sunt, în funcție de context, a cuteza, a se încumeta, a-şi îngădui, a pofti, a-şi permite, a se semeți, iar dintre antonime, menționăm a se jena, a se rușina, a se sfii, a se teme.

Este urmat mai ales de o propoziție complementară construită folosind conjunctivul şi-şi întregește sensul cu precizări de tipul „a risca biruind frica sau jena”, inclusiv în expresii precum „cine nu îndrăznește, nu izbutește”.

Din punct de vedere lingvistic privind problema, lucrurile nu sunt foarte complicate cu verbul acesta. Altfel însă, totul este mult mai greu de pus în practică. Seneca spunea: „Nu din cauza dificultății lucrurilor nu îndrăznim, ci pentru că a îndrăzni e dificil.” Şi asta pentru că, în anumite momente, rostul îndrăznelii este de a ne împinge să depășim limite, să trecem peste bariere, să avansăm. Când toate acestea sunt însă zise şi făcute, apare progresul.