Rezultate

26 mai

a îmbătrâni

Verbul a îmbătrâni pare a fi unul trist, pentru că oamenii tind să-l privească unilateral, prin prisma relelor pe care le presupune. Înseamnă „a deveni bătrân” atunci când se referă la procesul firesc, natural al trecerii prin ani. Dar se poate referi, de asemenea, la lucruri sau oameni ale căror acţiuni „fac pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.)”, ori la obiecte sau artificii al căror efect „face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, îi dă înfăţişare bătrânicioasă”.

Termenul nu se foloseşte doar pentru oameni (ori pentru organisme vii, de fapt), din simplul motiv că timpul nu iartă pe nimeni şi nimic. Astfel, utilizat pentru maşini, unelte şi materiale, înseamnă „a-şi schimba în mod lent structura şi proprietăţile caracteristice (prin degradare)”, fiind sinonim cu a se învechi. Iar dacă tot am ajuns la elemente echivalente, ar mai fi de amintit verbe precum a se trece, a se veşteji, a (se) mători (învechit) şi a (se) maturiza. Iar omul îşi înţelege, prin ele, apropierea de moarte. Mie mi se pare puţin altfel.

Continuare »

18 feb.

Limba engleză împrumută şi acum termeni din alte limbi?

Ca orice altă limbă, limba engleză a împrumutat cuvinte din alte limbi de-a lungul secolelor, însă întrebarea este dacă în prezent împrumută mai mult decât oferă cu împrumut. Vorbitorii nativi de limba engleză sunt renumiţi pentru faptul că nu au cunoştinţe temeinice („au fait”) despre alte limbi străine, deşi folosesc zi de zi împrumuturi. Ca „au fait”, şi „famous”, „foreign”, „languages”, „use” şi „taken” sunt cuvinte împrumutate.

Oxford English Dictionary face o trecere în revistă a termenilor care au pătruns în limba engleză în ultimii 30 de ani, cum ar fi „tarka dal” – un fel de mâncare de origine indiană (1984, din hindusă), „quinzhee” – un fel de adăpost de zăpadă (1984, dintr-un dialect de pe coasta Pacificului din America de Nord), „popiah” – un tip de clătită din Singapore sau Malaezia (1985, din malaeză), „izakaya” – un tip de mâncare japoneză servită la bar (1987), „affogato” – desert italian realizat din îngheţată şi cafea (1992).

Continuare »

21 ian.

Curs de Public Speaking

Euro Best Team organizează cursul Public Speaking, care are loc în perioada 23 ianuarie – 6 februarie 2014 la sediul din Bucureşti (str. Lt. Ştefan Marinescu, nr. 9, sector 6). Cursul oferă posibilitatea de a dezvolta abilităţile personale şi de a cunoaşte tehnici de comunicare, pentru a deveni un speaker interesant, convingător, complet.

Cursul se adresează persoanelor din mediul business, managerilor, agenţilor de vânzări, persoanelor care prin natura jobului fac prezentări sau susţin seminarii, profesorilor, formatorilor, persoanelor din mediul politic care doresc să-şi îmbunătăţească calităţile oratorice, persoanelor care vizează dezvoltarea personală şi tuturor celor care doresc să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare sau să depăşească teama de a vorbi în public.

Continuare »

07 oct.

a zădărnici

Verbul a zădărnici s-a format din termenul zadarnic, ce are în limba română atât valoare adjectivală, cât şi adverbială („care este fără folos, fără rost, nefolositor, inutil”). Acesta din urmă vine, prin derivare, de la un substantiv neutru foarte rar utilizat ca atare – zadar (moştenit din slavă), funcţionând doar în structuri de tipul „în zadar”.

Analiza acestei familii lexicale m-a dus cu gândul la faptul că, într-adevăr, o limbă fură din stânga şi din dreapta tot ce se poate, dar nu-i plac întotdeauna toate cuvintele pe care le găseşte. Iar mai apoi, nu se lasă până nu le aclimatizează oarecum, până nu le naturalizează, până nu şi le face proprii cumva…

Continuare »

10 sept.

Cursuri de limba engleză la RLC

Road Language Centre lansează noile programe de pregătire destinate elevilor și studenților care au ca obiectiv obținerea unui certificat internațional sau care doresc să își îmbunătățească nivelul de cunoștinţe de limba engleză. Cursurile au ca scop să vă ajute să acumulați noţiuni noi de limba engleză, gramatică şi vocabular, într-un mod eficient, interactiv şi plăcut.

Mai mult, cursurile Cambridge vă ajută să vă pregătiți pas cu pas pentru susținerea acestui examen internațional. Simulările lunare ale examenului și taberele de studiu la școli prestigioase din Marea Britanie incluse în structura cursurilor fac aceste programe de pregătire să fie unice în București.

Continuare »

29 mai

„Mirabila sămânţă” de Lucian Blaga

Mă rogi cu-n surâs şi cu dulce cuvânt
rost să fac de seminţe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalţe tăcutele seve-n lumină.
You ask me sweetly, and with smile,
to bring you rare seeds
for Eutopia, the proud garden
where the fertile lightnings play
to raise the silent saps to light.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro