Verbul a detracta vine din limba franceză – détracter, conform unui latinesc detractus, și este un termen livresc, rar folosit, care înseamnă „a căuta să micșoreze meritele cuiva, a deprecia pe nedrept; a vorbi de rău”. Sinonimele sunt numeroase: a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a discredita, a huli, a ponosi, a ponegri.

Unul dintre cele mai interesante aspecte este confuzia cu paronimul său – a retracta. Au aceeași rădăcină și la noi, și în limba de origine, dar legăturile de sens scapă, la o privire neatentă. Bine, nici nu sunt foarte ușor de depistat și, dacă stăm bine să ne gândim, acesta este principiul pe baza căruia funcționează atracția paronimică. Cred că l-am auzit, prin urmare, deseori folosit în locul celuilalt.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi pe cineva de rău, a trata cu hule”, cât şi nuanţă reflexivă, atunci când acţiunea întreprinsă presupune şi reciprocitate, răspuns cu aceeaşi măsură. Termenul este alcătuit, prin derivare, din prefixul po- ataşat cuvântului negri, după model slav, într-un soi de compromis între sinonimele a po[nosi] şi a [în]negri, iar sonoritatea cuvântului mi se pare fascinantă.

Asociereile semantice cu răul sunt evidente, iar în registrul arhaic funcţiona chiar un adjectiv – ponegru/poneagră, care însemna „foarte negru” şi care avea, cu valoare substantivală, înţelesul de „femeie foarte rea”. Sinonimele sunt mai des folosite – a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a huli, a ponosi. Antonimele sunt, de asemenea, destul de numeroase: a elogia, a glorifica, a lăuda, a proslăvi.

Continuare »

Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputaţia cuiva”, fiind sinonim cu a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a denigra, a huli, a ponegri, a ponosi. Foarte rar, se foloseşte şi cu valoare reflexivă, stabilind echivalenţă de sens cu a (se) face de râs, a se compromite.

De asemenea rar utilizat şi învechit, termenul se poate referi la „a pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea”, având în vedere sinonimie cu verbe precum a desconsidera, a dispreţui, a înjosi, a nesocoti, a subaprecia, a umili. Dintre antonime, se pot preciza a cinsti, a elogia, a glorifica, a preamări, a venera.

Continuare »

Verbul a bârfi este un termen cu origini necunoscute, fiind, conform unor cercetători ai limbii, o creaţie bazată pe relaţia expresivă cu boarfă şi a borfăi, cu fleancă ori fleoarţă. Are două sensuri principale, în funcţie de gradul de agresivitate la adresa altor persoane. Mai întâi, poate însemna „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga verzi şi uscate”, fiind sinonim cu a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni.

Viaţa nu trebuie – şi nu poate fi – făcută doar din esenţă şi încrâncenare. Iar palavra e o activitate neserioasă, fără miez ori căutare, dar cred că tuturor ne e simpatică, căci are o savoare aparte, aceea a nimicului şi a nesemnificativului. Atunci când este, însă, răuvoitoare, devine detestabilă: „a vorbi de rău” – sinonim (iarăşi în grade diferite de răutate) cu a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a detracta, a huli, a ponegri, a ponosi.

Continuare »

Verbul a încondeia se formează de la cuvântul de bază condei şi are semnificaţii pornind de la obiceiul scriiturii, al desenului ori al înfloririi. Cel mai des întâlnit sens este cel legat de Sărbătorile Pascale şi înseamnă „a împodobi ouăle (de Paşte)”, fiind apoi folosit şi în context mai larg, pentru împodobirea cu desene (făcute cu ajutorul condeiului) a obiectelor de ceramică. În limbajul popular, termenul de poate referi şi la împodobirea de alt tip, însemnând „a înnegri sprâncenele sau genele”.

Verbul are, desigur, şi un sens figurat foarte interesant, deplasat cu totul către spectrul negativ al vocabularului. Se foloseşte deci în loc de „a prezenta în lumină nefavorabilă, a vorbi de rău pe cineva”, având printre sinonime pe a bârfi, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a discredita, a ponegri. Un sens mai rar folosit – şi de care chiar n-am dat prin dicţionare – este specific sferei semantice a şcolii, cu referire la punerea unor note mici, sugerând pedeapsa pentru neştiinţă sau obrăznicie.

Continuare »