Rezultate

14 iun.

Câştigătorii Mirunette Language Competition 2016

Marii câştigători ai concursului Mirunette, ediţia 2016, au fost desemnaţi sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul Festivităţii de Premiere organizate la Clubul Ţăranului, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoţii şi toţi finaliştii au urcat pe scenă pentru a-şi primi diplomele şi premiile în aplauzele părinţilor, profesorilor dar şi ale echipei Mirunette.

La ediţia din acest an, 2328 de elevi au intrat în competiţia pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre aceştia, 1107 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 40 de finalişti să fie admişi în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 40 de finalişti au venit din aproape 30 de oraşe din toată ţara: Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Fieni, Fierbinţi-Târg, Foscani, Galaţi, Ghimbav, Lehliu-Gară, Moreni, Niculiţel, Oneşti, Piatra Neamţ, Ploieşti, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Simeria, Sitaru, Târgovişte, Tg. Mureş, Tg. Neamţ, Timişoara, Tulcea şi Ulmeni.

Continuare »

25 nov.

„Elegy Written in a Country Churchyard” de Thomas Gray

The curfew tolls the knell of parting day,
The lowing herd wind slowly o’er the lea,
The plowman homeward plods his weary way,
And leaves the world to darkness and to me.
Trist zvon de clopot prohodeşte ziua,
Cireada şerpuieşte pe vâlcea,
Plugarul se întoarce-n sat şi lumea
O lasă-n seama nopţii şi a mea.


Continuare »

12 iun.

Capacitatea maximă a podului

Americanii sunt mai grei :D

07 ian.

a (se) despodobi

Verbul a (se) despodobi se defineşte printr-o lipsă şi îşi lămureşte sensul prin antonimele sale. Înseamnă, pe de o parte, „a lipsi de podoabe” în sens general, iar pe de altă parte, cu o mică diferenţă de nuanţă, „a(-şi) scoate podoabele” care au fost mai devreme adăugate. Cuvântul se construieşte, de altfel, de la antonimul său – a (se) împodobi, prin înlăturarea prefixului şi adăugarea altuia nou. Tot dintre antonime îl precizăm şi pe a (se) găti – un posibil sinonim, a (se) dezgăti, nu este acceptat de DOOM2, deşi pare a se folosi. Şi cam atât în dicţionare…

Dincolo de ele însă, verbul acesta are în el o tristeţe copleşitoare. Sigur, ştiu că nu putem trece prin viaţă împopoţonaţi ca sorcovele – nu în despodobirea asta văd tristeţea. Mai mult decât atât, nu cred nici în veşnica îngrijire şi împodobire, cea care ne ascunde chipul adevărat, creând unul pe care o considerăm mai potrivit, mai strălucitor şi mai convingător, mai puţin ruşinos… ori mai ştiu eu cum altcumva îl justificăm… Nu, nu asta vreau să spun, căci ştiu şi că renunţarea la podoabe poate să însemne relaxare, curăţire şi împăcare cu sine.

Continuare »

27 dec.

a crăciuni

Din seria „cuvintelor inventate la fericire”, face parte si a crăciuni: vorbă născută din zare senină de ger, din miracol de naştere divină, din dor al lumii de neprihănire, din nevoie de dăruire şi primire. Ivită din cântec de colindă şi din zâmbet de copil, din om de zăpadă şi clinchet de zurgălăi. Ţesută din miros de brad şi floare de ger la fereşti, cu frunză de vâsc şi paie în iesle. Zămislită din bucuria prinsă în ochii celor pe care îi iubim, din îmbrăţişările calde ale revederilor, din surprizele descoperite sub pomul împodobit, din lacrimile de fericire, din mirosul bucatelor gătite după tradiţie şi din râsetele mesenilor aşezaţi să le guste. Şi răsărită din toate gesturile mici şi din toate fleacurile care vă încălzesc inimile şi vă încântă sufletele, diferite pentru fiecare în parte.

Continuare »

20 dec.

a împodobi

Verbul a împodobi poartă între sensurile sale miracolul înfrumuseţării, mai mult sau mai putin artificiale. Aduce după el pe a (se) găti, pe a(-şi) pune podoabe. Actul – el însuşi – de a decora, de a orna sau ornamenta câştigă teren ca adevărată artă în sine, iar paşnica îndeletnicire a devenit meserie în toată legea. S-ar părea că multe în jurul nostru au nevoie să fie înfrumuseţate, căci verbul se referă atât la lucruri, cât şi la oameni; pentru primele, cele de adăugat sunt podoabele; pentru cei din urmă, uneori podoabele sunt în zadar, aşa că verbul ne trimite spre înzestrarea cu anumite calităţi sufleteşti sau morale.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro