Rezultate

19 nov.

DOOM 2: prici – a se prigori

! prici este substantiv neutru cu pluralul priciuri („pat rudimentar; pat de scânduri pentru un număr mare de persoane, folosit în dormitoarele comune”)

! pricomigdală a rămas singura variantă acceptată (picromigdală a dispărut); este substantiv feminin cu genitiv-dativul pricomigdalei și pluralul pricomigdale

! pricopseală / procopseală este un termen popular, substantiv feminin cu genitiv-dativul pricopselii/procopselii și pluralul pricopseli/procopseli. Dicționarul mai menționează și verbul acestei familii lexicale !a pricopsi / procopsi, din infinitivul lung al căruia provine substantivul !pricopsire/procopsire.

! prier, termen din sfera populară arhaică, este substantiv masculin cu genitiv-dativul lui prier (numele lunii aprilie)

! a se prigori trece în clasa reflexivelor; este verb cu indicativul prezent se prigorește, imperfectul se prigorea, conjunctivul să se prigorească („a se expune la dogoarea focului sau a soarelui; a se încălzi prea tare; (fig.) a fi chinuit, torturat de ceva, a se frământa, a se perpeli”)

08 apr.

a suprasolicita

Verbul a suprasolicita este format din supra- („element de compunere însemnând deasupra, peste sau indicând un sens superlativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe”) și verbul a solicita, însemnând – așa cum lesne se poate deduce – „a solicita peste măsură, a solicita excesiv” și fiind echivalent cu a supraîncărca.

Asta e tot ce oferă dicționarele, în condițiile în care ar trebui ca, pe lângă vorbe goale și aparent simple, să emită niscaiva avertismente. Pentru că, dintre toate verbele, acesta mi se pare unul care definește timpurile noastre. Omul modern – și generalizez, evident – nu mai are grija de a-și satisface nevoile de bază – nu mai vânează ca să mănânce, nu-și mai face el însuși hainele ori casa.

Continuare »

13 feb.

„Heart and Mind” de Edith Sitwell

Said the Lion to the Lioness – ‘When you are amber dust, –
No more a raging fire like the heat of the Sun
(No liking but all lust) –
Remember still the flowering of the amber blood and bone,
The rippling of bright muscles like a sea,
Remember the rose-prickles of bright paws
I-a spus leoaicei leul: “Când vei fi doar praf de chihlimbar,
Nu foc turbat cum este-al Soarelui
(Nu dragoste, ci jar),
Să nu uiți pârgul sângelui de chihlimbar
Și mușchii unduioși ca marea liniștită
Și ghearele lucioase, ghimpi de trandafir,
Though we shall mate no more
Till the fire of that sun the heart and the moon-cold bone are one.’
Chiar dacă noi n-o să ne mai împerechem
Până când focul inimii ce este soare
Și oasele, mai reci ca luna, vor fi una”.
Said the Skeleton lying upon the sands of Time –
‘The great gold planet that is the mourning heat of the Sun
Is greater than all gold, more powerful
Than the tawny body of a Lion that fire consumes
Like all that grows or leaps…so is the heart
Întins pe-al Timpului nisip, vorbi scheletul:
“Planeta falnică de aur care este
Căldura Soarelui îndoliată
Mai mândră-i ca tot aurul și mai puternic
Decât roșcatul trup de Leu pe care focul
Îl arde-așa cum arde tot ce crește sau tresaltă…
More powerful than all dust. Once I was Hercules
Or Samson, strong as the pillars of the seas:
But the flames of the heart consumed me, and the mind
Is but a foolish wind.’
Așa e inima, ca pulberea mai tare.
Hercule sau Samson am fost cândva,
Puternic precum stâlpii mării,
Dar focul inimii m-a mistuit iar mintea mea
E doar smintită boare.”
Said the Sun to the Moon – ‘When you are but a lonely white crone,
And I, a dead King in my golden armour somewhere in a dark wood,
Remember only this of our hopeless love
That never till Time is done
Will the fire of the heart and the fire of the mind be one.’
Și Soarele îi spuse Lunii: “Când vei fi o biată hârcă albă
Iar eu un rege mort cu za de aur într-un codru des,
Atâta să-ți aduci aminte
Despre iubirea noastră trecătoare ca furtuna:
Că focul inimii și flacăra din minte
Nu vor fi niciodată una”.
Edith Sitwell traducere de Leon Levițchi

28 nov.

„The Execution of Cornelius Vane” de Herbert Read

Arraign’d before his worldly gods
He would have said:
” I, Cornelius Vane,
A fly in the sticky web of life,
Shot away my right index finger.
Adus în fața zeilor lumești,
Ar fi vorbit așa:
– “Eu, Cornelius Vane,
O muscă în păienjenișul vieții,
M-am împușcat la degetul arătător.
I was alone, on sentry, in the chill twilight after dawn,
And the act cost me a bloody sweat.
Otherwise the cost was trivial — they had no evidence,
And I lied to the wooden fools who tried me.
When I returned from hospital
They made me a company cook:
I peel potatoes and other men fight.”
Eram de santinelă, singur, dârdâind
În frigul zorilor de ziuă
Și m-am ales cu un asud de sânge,
Nimica toată – și dovezi n-aveau.
Și i-am mințit pe nătărăii cari m-au judecat.
Când m-am întors de la spital,
M-am pomenit că-s bucător al unității.
Eu tai cartofi și ceilalți luptă.”
For nearly a year Cornelius peeled potatoes
And his life was full of serenity.
Then the enemy broke our line
And their hosts spread over the plains
Like unleash’d beads.
Every man was taken —
Shoemakers, storemen, grooms —
And arms were given them
That they might stem the oncoming host.
Aproape-un an Cornelius a tăiat cartofi
Și viața lui era senină.
Pe urmă inamicul a rupt frontul,
S-a răspândit pe câmp în trăgători
Și a plouat cu boabe de mătănii.
I-au adus pe toți –
Cizmari, magazineri, grăjdari –
Și le-au dat arme ca să stăvilească
Puhoaiele vrăjmașe.
Cornelius held out his fingerless hand
And remarked that he couldn’t shoot.
” But you can stab,” the sergeant said,
So he fell in with the rest, and, a little group,
They marched away towards the enemy.
Cornelius le-ntinse mâna fără deget
Zicând că nu mai poate trage.
– “Dar poți înjunghia”, spuse sergentul,
Și a intrat și el în mica grupă
Și-au mers înspre dușman.
After an hour they halted for a rest.
They were already in the fringe of the fight:
Desultory shells fell about them,
And past them retreating gunteams
Galloped in haste.
But they must go on.
După un ceas făcură un popas.
Se-apropiaseră de front;
În jurul lor cădeau răzleți obuze,
Echipe de servanți călări
Se retrăgeau, toți în galop,
Dar ei mergeau drept înainte.
Wounded stragglers came down the road,
Haggard and limping
Their arms and equipment tossed away.
Cornelius Vane saw them, and his heart was beating wildly,
For he must go on.
Câte-un rănit desfigurat
Șontocăia pe drum la vale,
Fără echipament și armă.
Dar el mergea drept înainte.
At the next halt
He went aside to piss,
And whilst away a black shell
Burst near him:
Hot metal shrieked past his face;
Bricks and earth descended like hail,
And the acrid stench of explosive filled his nostrils.
La halta următoare
S-a tras deoparte ca tot omul
Când un obuz de abanos
A explodat alături.
Metal aprins îi șuieră pe lângă față,
Pământ și cărămizi căzuseră stol,
Duhoare acră îi pătrunse-n nări.
Cornelius pitched his body to the ground
And crouched in trembling fear.
Another shell came singing overhead,
Nowhere near.
Cornelius se tupilă în șanț
Și se chirci de spaimă, tremurând.
Apoi un alt obuz cântă pe sus,
Aproape și departe.
But Cornelius sprang to his feet, his pale face set.
He willed nothing, saw nothing, only before him
Were the free open fields:
To the fields he ran.
Verzui la chip, Cornelius sări-n picioare.
Nu mai voia nimic, nimic nu mai vedea,
Dar înaintea lui era un câmp deschis
Și într-acolo aleargă.
He was still running when he began to perceive
The tranquillity of the fields
And the battle distant.
Away in the north-east were men marching on a road;
Behind were the smoke-puffs of shrapnel,
And in the west the sun declining
In a sky of limpid gold.
Mai alerga, când auzi deodată
Tăcerea câmpului și-n depărtare lupta.
Zări-n nord-est bărbați mergând pe-un drum;
În spate era fum de la șrapnele;
Spre soare-apune soarele sfințea
Pe-un cer de aur limpezit.
When night came finally
He had reached a wood.
In the thickness of the trees
The cold wind was excluded,
And here he slept a few hours.
Când noaptea se lăsă-n sfârșit,
El ajunsese-ntr-o pădure.
Printre copacii deși
Vânt rece nu putea răzbate
Și-aici dormi câteva ceasuri.
In the early dawn
The chill mist and heavy dew
Pierced his bones and wakened him.
There was no sound of battle to be heard.
Când se crăpă de ziuă, ceața rece
Și roua i-au pătruns
În oase și l-au deșteptat.
Bubuituri nu se-auzeau.
In the open fields again
The sun shone sickly through the mist
And the dew was icy to the feet.
So Cornelius ran about in that white night,
The sun’s wan glare his only guide.
Când iar ieși în câmp deschis,
Prin neguri soarele lucea bolnav
Și roua parcă era gheață la picioare.
Călăuzit numai de câte-o rază,
Cornelius rătăci prin noaptea albă.
Coming to a canal
He ran up and down like a dog
Deliberating where to cross.
One way he saw a bridge
Loom vaguely, but approaching
He heard voices and turned about.
He went far the other way,
But growing tired before he found a crossing,
Plunged into the icy water and swam.
The water gripped with agony;
His clothes sucked the heavy water,
And as he ran again
Water oozed and squelched from his boots
His coat dripped and his teeth chattered.
Sosi lângă-un canal și-aici
Fugi în sus și-n jos, ochind
Asemeni câinilor, pe unde să-l străbată.
În zare desluși un pod,
Dar când se-apropie, se-ntoarse iute
Căci auzise voci.
Mergând el mult și negăsind alt pod,
Sări în apa rece și-notă
Și apa-l strânse ca în chingi.
I se făcură hainele burduf
Și când o luă din nou la fugă,
Curgeau șiroaie din bocanci
Și stropi se prelingeau din uniformă
Și dinții lui Cornelius clănțăneau.
He came to a farm.
Approaching cautiously, he found it deserted.
Within he discarded his sopping uniform, dried himself and donned
Mufti he found in a cupboard.
Dark mouldy bread and bottled cider he also found
And was refreshed.
Whilst he was eating,
Suddenly,
Machine-guns opened fire not far away,
And their harsh throbbing
Darkened his soul with fear.
Ajunse la o fermă.
Se-apropie tiptil, dar o găsi pustie.
Își scoase uniforma udă, se uscă
Și-și puse haine de civil dintr-un dulap.
Găsi și pâine mucedă și-un strop de cidru
Și-și mai veni în fire.
Deodată, mitraliere
Deschiseră foc viu pe-aproape,
Întunecându-i sufletul de groază
Cu țăcănitul lor.
The sun was more golden now,
And as he went —
Always going west —
The mist grew thin.
Iar soarele era acum mai auriu,
Și cum mergea,
Mergea mereu spre vest,
Se mai rări și ceața.
About noon,
As he skirted the length of a wood
The warmth had triumphed and the spring day was beautiful.
Cornelius perceived with a new joy.
Pale anemones and violets of the wood,
And wished that he might ever
Exist in the perception of these woodland flowers
And the shafts of yellow light that pierced
The green dusk.
Pe la amiazi,
Aproape de-o pădure
Căldura primăverii birui.
Cornelius zări cu nouă bucurie
Păștițe albe
Și toporași
Și-ar fi dorit mereu să-l însoțească
Aceste flori de câmp
Și razele gălbuie
Ce străpungeau amurgul verde.
Two days later
He entered a village and was arrested.
He was hungry, and the peace of the fields
Dissipated the terror that had been the strength of his will.
Trei zile mai târziu
L-au arestat într-un cătun.
Era flămând iar liniștea din câmpuri
Îi risipesc groaza ce-i călea voința.
He was charged with desertion
And eventually tried by court-martial.
A fost învinuit de dezertare
Și pân’ la urmă judecat
De curtea marțială.
The evidence was heavy against him,
And he was mute in his own defence.
A dumb anger and a despair
Filled his soul.
Dovezile-mpotriva-i erau grele
Iar dânsul nu s-a apărat.
Îi era sufletul cuprins
De mută deznădejde și mânie.
He was found guilty.
Sentence: To suffer death by being shot.
Au zis că-i vinovat. Sentința:
Să fie omorât prin împușcare.
The sentence duly confirmed,
One morning at dawn they led him forth.
He saw a party of his own regiment,
With rifles, looking very sad.
The morning was bright, and as they tied
The cloth over his eyes, he said to the assembly:
„What wrong have I done that I should leave these:
The bright sun rising
And the birds that sing?”
Iar după ce s-a confirmat sentința,
L-au Scos afară-n fapt de zi.
Văzu soldați din regimentul lui,
Cu puști la umăr, triști de moarte.
Era o zi frumoasă și pe când
Ei îl legau la ochi cu-o zdreanță,
Cornelius spuse adunării:
– “Ce rău am făptuit că vreți să mă despart
De răsăritul soarelui
Și cântul păsărilor?”
Herbert Read traducere de Leon Levițchi

11 sept.

Dicţionarul Merriam Webster se îmbogăţește cu peste 840 de termeni noi

Termenii noi sunt adăugați în dicționar doar când au fost deja folosiți de o multitudine de utilizatori – de obicei inițial de specialiști sau subculturi. Apoi, treptat, utilizarea unui termen se răspândește către noi toți. Fiecare cuvânt se mișcă în ritmul său; nu există o viteză medie pentru ca un cuvânt să fie acceptat de o limbă, cultură și dicționar. Treaba unui dicționar este să raporteze utilizarea sa când intră în vocabularul general. Pentru fiecare cititor, o parte din termenii noi par deja familiari, dar alții vor fi întâlniți pentru prima oară într-un articol ca acesta.

Fără să fie nicio surpriză, termeni aparținând tehnologiei digitale sunt o parte importantă din listă. De asemenea, fără să fie nicio surpriză, evoluția tehnologiei este exprimată în acești termeni: nu mai denumim dispozitivele și programele, ci vorbim despre ce facem cu ele și ce fac ele pentru noi. Termenii din sfera tehnologiei sunt mai concentrați pe viitor decât pe prezent, cum ar fi „biohacking” și „fintech”.

Continuare »

12 iul.

„How They Brought the Good News from Ghent to Aix” de Robert Browning

I sprang to the stirrup, and Joris, and he;
I gallop’d, Dirck gallop’d, we gallop’d all three;
“Good speed !” cried the watch, as the gate-bolts undrew;
“Speed!” echoed the wall to us galloping through;
Behind shut the postern, the lights sank to rest,
And into the midnight we gallop’d abreast.
Săltai, dar, în şea, apoi Joris – şi dânsul – şi-alei!
Pornirăm galop – şi Dick, nebuneşte – tustrei.
„Drum bun!” spuse straja trăgând de zăvor;
„Bum!” zidul-ecou, când trecurăm în zbor.
Se trase podişca, lumina se stinse adânc.
Spre miezul de noapte, oblânc la oblânc!


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro