12 iul.
„How They Brought the Good News from Ghent to Aix” de Robert Browning
| I sprang to the stirrup, and Joris, and he; I gallop’d, Dirck gallop’d, we gallop’d all three; “Good speed !” cried the watch, as the gate-bolts undrew; “Speed!” echoed the wall to us galloping through; Behind shut the postern, the lights sank to rest, And into the midnight we gallop’d abreast. |
Săltai, dar, în şea, apoi Joris – şi dânsul – şi-alei! Pornirăm galop – şi Dick, nebuneşte – tustrei. „Drum bun!” spuse straja trăgând de zăvor; „Bum!” zidul-ecou, când trecurăm în zbor. Se trase podişca, lumina se stinse adânc. Spre miezul de noapte, oblânc la oblânc! |
| Not a word to each other; we kept the great pace Neck by neck, stride by stride, never changing our place; I turn’d in my saddle and made its girths tight, Then shorten’d each stirrup, and set the pique right, Rebuckled the cheek-strap, chain’d slacker the bit, Nor gallop’d less steadily Roland a whit. |
Tăceam, nu rosteam un cuvânt; galopam De-a firul copitele, ham lângă ham. În şea m-am întors, m-am lăsat jos pe piept, Am tras chinga mult, am pus suliţa drept, Din scări am scurtat şi zăbala am strâns, Iar Roland a prins a fugi mai întins! |
| ’T was moonset at starting; but while we drew near Lokeren, the cocks crew and twilight dawn’d clear; At Boom, a great yellow star came out to see; At Düffeld, ’t was morning as plain as could be; And from Mechelm church-steeple we heard the half chime, So, Joris broke silence with, “Yet there is time!” |
Crai nou asfinţea când ieşisem în şleau; La Lokeren mijea şi cocoşii cântau; La Boom un luceafăr gălbui se vesti; La Dufield era chiar de-a binelea zi; La Mecheln un clopot bătu al utreniei ceas Şi Joris vorbi: „Doar puţin ce-a rămas.” |
| At Aershot, up leap’d of a sudden the sun, And against him the cattle stood black every one, To state thro’ the mist at us galloping past, And I saw my stout galloper Roland at last, With resolute shoulders, each butting away The haze, as some bluff river headland its spray: |
La Aershot ţâşni din înalt roşul soare Şi, negre-n văpaia lui, vaci şi mioare Prin pâclă galopul priviră tăcut. Atunci doar pe bravul Roland l-am văzut: Cu umerii dârji croind pârtie-n fum, Ca râul ce-nghite-ale apelor pulberi în drum; |
| And his low head and crest, just one sharp ear bent back For my voice, and the other prick’d out on his track; And one eye’s black intelligence,—ever that glance O’er its white edge at me, his own master, askance! And the thick heavy spume-flakes which aye and anon His fierce lips shook upwards in galloping on. |
Cu botul întins, cu-o ureche de gâtu-i lipită, S-audă ce-i spun, cu cealaltă în faţa ciulită. Şi, ah, negre tâlcuri, zvârlite ciorchine Din ochiul cu tiv alburiu, către mine, Şi stropii de spumă, într-una împroşcaţi Din buzele-i aprige, deşi şi-ndesaţi! |
| By Hasselt, Dirck groan’d; and cried Joris “Stay spur! Your Roos gallop’d bravely, the fault’s not in her, We ’ll remember at Aix”—for one heard the quick wheeze Of her chest, saw the stretch’d neck and staggering knees, And sunk tail, and horrible heave of the flank, As down on her haunches she shudder’d and sank. |
Gemu Dick la Hasselt şi Joris strigă: „Nu-i da pinteni! Nu-i ea vinovată – mai rar sunt ca Roos cai sprinteni – La Aix ne-om aduce aminte…” – când pieptul ei scoase Un şuier prelung, s-au cosit a genunchilor oase Şi coada s-a strâns sub umflatele şale Iar noi am văzut cum în colb se prăvale. |
| So, we were left galloping, Joris and I, Past Looz and past Tongres, no cloud in the sky; The broad sun above laugh’d a pitiless laugh, ’Neath our feet broke the brittle bright stubble like chaff; Till over by Dalhem a dome-spire sprang white, And “Gallop,” gasped Joris, “for Aix is in sight! |
Deci Joris şi eu am gonit înainte, Prin Loos şi Tongres, sub cerul fierbinte; Sus, râsetul soarelui crud, jos, firavă, Cu paie plesnind sub copite, întinsa otravă, Când, hăt, după Dalhem, o turlă albi sclipitor Şi Joris rosti bâlbâit: „Este Aix – Aix – dă-i zor! |
| “How they ’ll greet us!”—and all in a moment his roan Roll’d neck and croup over, lay dead as a stone; And there was my Roland to bear the whole weight Of the news which alone could save Aix from her fate, With his nostrils like pits full of blood to the brim, And with circles of red for his eye-sockets’ rim. |
Să vezi ce primire…” – dar pagu-i, deodat’, Cosit de picioare, se-ntinse pe mirişte, lat. Rămase cu-a ştirii povară doar Ronald al meu, El singur pe cei de la Aix să-i scutească de greu – Cu nările pline de sânge şi parcă-n Roşeaţă scăldat al găvanelor cearcăn. |
| Then I cast loose my buffcoat, each holster let fall, Shook off both my jack-boots, let go belt and all, Stood up in the stirrup, lean’d, patted his ear, Call’d my Roland his pet name, my horse without peer; Clapp’d my hands, laugh’d and sang, any noise, bad or good, Till at length into Aix Roland gallop’d and stood. |
La naiba gherocul, în lături cureaua, Ciubotele grele, oblâncul şi şeaua! În scări m-am săltat, m-am lungit, i-am şoptit la ureche, I-am spus cu dezmierd de-un Roland făr’ pereche, Din palme-am bătut, am glumit, am cântat, Şi-n Aix murgul meu a intrat în galop şi a stat. |
| And all I remember is, friends flocking round 55 As I sat with his head ’twixt my knees on the ground; And no voice but was praising this Roland of mine, As I pour’d down his throat our last measure of wine, Which (the burgesses voted by common consent) Was no more than his due who brought good news from Ghent. |
Ştiu doar c-au venit buni prieteni mănunchi Când fruntea-mi plecasem, zdrobit, pe genunchi, Că toţi îl slăveau pe Roland într-un glas, Turnându-i pe gât din vinaţ ce-a rămas. (Prin voi târgoveţii au spus că drept este Să-i dau ce-i al lui pentru-asemenea veste.) |
| Robert Browning | traducere de Leon Leviţchi |