Verbul a conclude vine din limba latină, de unde a ajuns și în italiană, păstrând exact aceeași formă – concludere. La noi a pierdut teren în fața sinonimelor sale – a conchide, a încheia, față de care este mult mai rar folosit.
Prin urmare, înseamnă – la fel ca și în cazul verbelor echivalente ca sens – „a termina, trăgând o concluzie”. În mod eronat, multă lume îl folosește, în loc, pe a concluziona, neacceptat de norma literară.
Continuare »
| The burden of fair women. Vain delight, And love self-slain in some sweet shameful way, And sorrowful old age that comes by night As a thief comes that has no heart by day, And change that finds fair cheeks and leaves them grey, And weariness that keeps awake for hire, And grief that says what pleasure used to say; This is the end of every man’s desire. |
Povara frumuseţii. Joc obscur, Iubire sinucisă fără rost Şi vârstă sosind noaptea ca un fur Ce-n timpul zilei bestie a fost; Schimbare-a dimineţii în apus, Urtât ce, treaz, se-aşteaptă-nchiriat Şi chin spunând ce poftele-au mai spus: Aşa sfârşesc dorinţele unui bărbat. |
| In a coign of the cliff between lowland and highland, At the sea-down’s edge between windward and lee, Walled round with rocks as an inland island, The ghost of a garden fronts the sea. A girdle of brushwood and thorn encloses The steep square slope of the blossomless bed Where the weeds that grew green from the graves of its roses Now lie dead. |
Pe-un pinten pietros între culmi şi câmpie, La poala colinei mereu bântuită de vânt, Cu stânci îngrădită, grădina stafie Înfruntă al mării frământ. Un brâu de spini şi ciulini cuprinde Piezişa costişă de flori azi deşartă, Iar iarba sălbatecă de pe-ale rozei morminte E moartă. |
| With honeysuckle, over-sweet, festoon’d; With bitter ivy bound; Terraced with funguses unsound; Deform’d with many a boss And closed scar, o’ercushion’d deep with moss; Bunch’d all about with pagan mistletoe; And thick with nests of the hoarse bird That talks, but understands not his own word; Stands, and so stood a thousand years ago, A single tree. Thunder has done its worst among its twigs, Where the great crest yet blackens, never pruned, But in its heart, alway Ready to push new verdurous boughs, whene’er The rotting saplings near it fall and leave it air, Is all antiquity and no decay. Rich, though rejected by the forest-pigs, Its fruit, beneath whose rough, concealing rind They that will break it find Heat-succouring savour of each several meat, And kernell’d drink of brain-renewing power, With bitter condiment and sour, And sweet economy of sweet, And odours that remind Of haunts of childhood and a different day. Beside this tree, Praising no Gods nor blaming, sans a wish, Sits, Tartar-like, the Time’s civility, And eats its dead-dog off a golden dish. |
Cu caprifoi ca mierea festonat, Cu iederă amară-ncins, Crestat de-otrăvitori bureţi, Sluţit de umflături şi cicatrice, Vârât adânc în perna muşchilor, Împresurat de vâsc păgân Şi urâţit de cuiburi Ale croncănitoarei păsări, stă Şi-a stat aşa şi-n urmă c-un mileniu Un singur arbor. Şi trăsnetele au făcut prăpăd Prin crăci, şi trunchiu-i se tot înnegreşte Dar în străfundul lui e veşnic gata Să-ntindă ramuri verzi, în timp ce-alături Puieţii se-nmulţesc şi mor. El este Antichitatea fără putrezire. Chiar dacă porcii nu-l apreciază, I-e fructul ne-ntrecut: sub coaja lui Acei ce-o sparg găsesc Un miez plin de arome şi un suc Ce-ntinereşte creierii; parfumul Şi gustul dulce-acrişor Re-nviu potecile copilăriei Şi zilele ce-au fost. Lângă-acest arbor, Ne-nchinător la zei, nemustrător, Fără dorinţe, şade tătăreşte Tipicul Timpului şi se înfruptă Cu carne de câini morţi din tăvi de aur. |
| Coventry Patmore | traducere de Leon Leviţchi |
Limba română are o istorie bogată şi controversată. Cele peste 60.000 de cuvinte din DEX au origini foarte diferite, însă reuşesc să se îmbine perfect, într-o limbă vorbită de toţi românii.
Limba română provine din romanizarea populaţiilor din bazinul Dunării şi ulterior, din influenţele slave, greceşti, maghiare sau turceşti. Este o limbă vie, într-o continuă schimbare, care spune numeroase poveşti şi atrage o mulţime de necunoscute. Până la urmă, cu cât este mai complexă o limbă, cu atât este mai frumoasă, aşadar, ar trebui să fim mândri de graiul nostru.
Continuare »
Verbul a dănțui face parte din fondul mai vechi al limbii, fiind folosit însă și astăzi în registrul popular. Este un derivat al substantivului danț, fiind format cu ajutorul sufixului -ui. Dicționarele nu precizează neapărat o explicație a termenului, sensul (dedus cu ușurință, de altfel) fiind lămurit prin sinonimia cu a dansa, a juca ori a sălta.
Una dintre expresii se remarcă prin utilizare mai frecventă (cel puțin în spațiul religios ortodox), fiind legată de un rit bisericesc extrem de important. Este vorba despre celebrul „Isaia dănțuieşte”, numele unei cântări care se intonează la sfârșitul cununiei, structura ajungând a fi utilizată și pentru a desemna, în sens figurat, căsătoria propriu-zisă.
Prin extindere de sens, verbul se poate referi fie la orice mișcări sincronizate cu un anumit ritm („a-şi mişca corpul în cadență”), fie la gesturi similare dansului („a umbla făcând mișcări ca de dans”). În ultimă instanță, se poate chiar şi „dănțui pe funie (sau pe frânghie)” care se explică în sens propriu – „a umbla pe funie, făcând fel de fel de figuri, a face echilibristică”.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro