Rezultate

10 apr.

„Lament for Pasiphaë” de Robert Graves

Dying sun, shine warm a little longer!
My eye, dazzled with tears, shall dazzle yours,
Conjuring you to shine and not to move.
You, sun, and I all afternoon have laboured
Beneath a dewless and oppressive cloud–
a fleece now gilded with our commen grief
That this must be a night without a moon.
Dying sun, shine warm a little longer!
Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta!
Orbiți de lacrimi, ochii mei te vor orbi.
Rugându-te să strălucești necontenit,
Cu tine, Soare, sufăr azi de la amiază
Sub apăsarea unui nor lipsit de rouă
– Un caier aurit de jalea-amândurora
Că trebuie să vină noaptea fără lună.
Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta!
Faithless she was not: she was very woman,
Smiling with dire impartiality,
Sovereign, with heart unmatched, adored of men,
Until Spring’s cuckoo with bedraggled plumes
Tempted her pity and her truth betrayed.
Then she who shone for all resigned her being,
And this must be a night without a moon.
Dying sun, shine warm a little longer!
N-a fost necredincioasă; feminină doar;
Zâmbește deci curat și nepărtinitor,
Monarh cu suflet de-aur, adorat de toți.
Până când cucul primăverii cu murdare pene,
Îi stoarse mila și onoarea i-o trădă.
Ea care pentru toți lucea, ființa și-a cedat,
Și trebuie să vină noaptea fără lună;
Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta!
Robert Graves traducere de Andrei Bantaș

23 ian.

„Insensibility” de Wilfred Owen

Happy are men who yet before they are killed
Can let their veins run cold.
Whom no compassion fleers
Or makes their feet
Sore on the alleys cobbled with their brothers.
The front line withers.
But they are troops who fade, not flowers,
For poets’ tearful fooling:
Men, gaps for filling:
Losses, who might have fought
Longer; but no one bothers.
I
Ferice de acei ce pân-a fi uciși
Își seacă vinele. De-acei
Pe care compasiunea nu-i batjocorește
Nici nu-i silește să-și rănească Talpa
Pe-aleile pavate cu atâția frați.
Când nu mai face față linia întâi,
Ei sunt ostași ce mor, nu Flori
Jelite de poeți hilari:
Spărturi ce trebuiesc umplute
Și pierderi ce-ar mai fi putut lupta;
Dar nimănui nu-i pasă.


Continuare »

21 nov.

„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson

Just as my watch was done the fog had lifted,
And we could see the flashing of our light,
And see once more the reef beyond the Head
Over which six days and nights the mist had drifted,
Until it seemed all time to mist had drifted
And day and night were but one blind white night.
Când am ieșit din schimb, plecase ceața;
Lumina farului, din când în când,
Descoperea și stânca de la Cap
Deasupra cărei șase nopți și zile;
Părea că însăși Timpul devenise
O nesfârșită beznă albă, oarbă.


Continuare »

23 aug.

„The Battle of Blenheim” de Robert Southey

It was a summer evening,
Old Kaspar’s work was done,
And he before his cottage door
Was sitting in the sun,
And by him sported on the green
His little grandchild Wilhelmine.
Amurg de vară – sfârşise
O zi istovitoare.
Bătrânul Kaspar sta pe prispă
Şi se-odihnea la soare;
Iar nepoţica alerga
Încoace,-ncolo, prin vâlcea.


Continuare »

11 ian.

„Prometheus” de George Gordon Byron

Titan! to whose immortal eyes
The sufferings of mortality,
Seen in their sad reality,
Were not as things that gods despise;
What was thy pity’s recompense?
A silent suffering, and intense;
The rock, the vulture, and the chain,
All that the proud can feel of pain,
The agony they do not show,
The suffocating sense of woe,
Which speaks but in its loneliness,
And then is jealous lest the sky
Should have a listener, nor will sigh
Until its voice is echoless.
Titan! Al omenirii chin,
Mereu dispreţuit de zei,
În ochii-ţi, veşnice scântei,
S-a oglindit întreg, hain.
Ţi-a fost răsplată suferinţa
Care ţi-a măcinat fiinţa,
Şi lanţul, vulturul, o stâncă,
Tortura crâncenă şi-adâncă
Pe care-o inimă vitează,
Doar solitudinii-o trădează,
În mândra ei însingurare, –
Dar şi atunci cu-o şoaptă mută
Ca cel de sus să nu-i audă
Suspinul stins în murmurare.


Continuare »

24 oct.

a (se) boci

Verbul a (se) boci are o variantă intranzitivă și reflexivă, care înseamnă „a plânge tare (cu vaiete și strigăte)”, și o variantă tranzitivă – „a recita bocete la înmormântarea cuiva”. Obiceiul deplângerii morților, conform ritualului, a generat în limbajul comun un sens care se referă la plânsul intens, cu vorbe, hohote și vaiete.

Termenul pare a se fi obținut din boace, substantiv învechit și regional rezultat din latinescul vox, vocis, care este sinonim cu cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă. Verbul este echivalent cu a jeli, a (se) jelui, a (se) plânge, a (se) văita, iar antonimul menționat în dicționare pare a fi a chicoti.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro