23 ian.
„Insensibility” de Wilfred Owen
| Happy are men who yet before they are killed Can let their veins run cold. Whom no compassion fleers Or makes their feet Sore on the alleys cobbled with their brothers. The front line withers. But they are troops who fade, not flowers, For poets’ tearful fooling: Men, gaps for filling: Losses, who might have fought Longer; but no one bothers. |
I Ferice de acei ce pân-a fi uciși Își seacă vinele. De-acei Pe care compasiunea nu-i batjocorește Nici nu-i silește să-și rănească Talpa Pe-aleile pavate cu atâția frați. Când nu mai face față linia întâi, Ei sunt ostași ce mor, nu Flori Jelite de poeți hilari: Spărturi ce trebuiesc umplute Și pierderi ce-ar mai fi putut lupta; Dar nimănui nu-i pasă. |
| II And some cease feeling Even themselves or for themselves. Dullness best solves The tease and doubt of shelling, And Chance’s strange arithmetic Comes simpler than the reckoning of their shilling. They keep no check on armies’ decimation. |
II Sunt unii ce-ncetează să mai simtă Ori pentru ei, ori pentru alții. Indiferența face mai temeinic față Bombardamentului sâcâitor și fără țintă Și aritmetica bizară-a soartei e mai simplă Decât numărătoarea banilor ce au. Ei nu țin contabilitatea Armatei decimate. |
| III Happy are these who lose imagination: They have enough to carry with ammunition. Their spirit drags no pack. Their old wounds, save with cold, can not more ache. Having seen all things red, Their eyes are rid Of the hurt of the colour of blood for ever. And terror’s first constriction over, Their hearts remain small-drawn. Their senses in some scorching cautery of battle Now long since ironed, Can laugh among the dying, unconcerned. |
III Ferice de acei ce-și pierd imaginația: Destul că au de dus muniția. Poveri nu cară spiritele lor; Nu simt durerea rănilor decât la frig. Cum au văzut doar roșu peste tot, Privirea nu le va mai fi înfricoșată De-a sângelui culoare Și după jarul primelor terori, Cu inimile strânse, Cu simțurile cauterizate Și de-o vecie cetluite-n fier, Vor râde printre morți hohotitor. |
| IV Happy the soldier home, with not a notion How somewhere, every dawn, some men attack, And many sighs are drained. Happy the lad whose mind was never trained: His days are worth forgetting more than not. He sings along the march Which we march taciturn, because of dusk, The long, forlorn, relentless trend From larger day to huger night. |
IV Ferice de soldatul care, stând acasă, Habar nu are dacă undeva În fiecare dimineață oamenii atacă Și multe sunt suspinele curmate. Ferice de flăcăul mintea cărui N-a fost vreodată instruită: Ce Zile are merită a fi uitate. În tactul marșului ce-l cântă nencetat Noi toți înaintăm ce gura zăvorâtă Fiindcă e amurg și deplasarea E veche și nemilostivă, dinspre O zi mai lungă spre o noapte dilatată. |
| V We wise, who with a thought besmirch Blood over all our soul, How should we see our task But through his blunt and lashless eyes? Alive, he is not vital overmuch; Dying, not mortal overmuch; Nor sad, nor proud, Nor curious at all. He cannot tell Old men’s placidity from his. |
V Noi, înțelepții cari cu-un singur gând Ne umplem sufletul de sânge, Cum deslușim ce obiectiv avem De nu prin ochii lui, lipsiți de gene? Viu, nu e trăitor, Mort, nu e muritor; Nu este trist, nici mândru, nici hain, Nici curios. Seninătatea omului bătrân E una cu-a lui. |
| VI But cursed are dullards whom no cannon stuns, That they should be as stones. Wretched are they, and mean With paucity that never was simplicity. By choice they made themselves immune To pity and whatever moans in man Before the last sea and the hapless stars; Whatever mourns when many leave these shores; Whatever shares The eternal reciprocity of tears. |
VI Vai însă de cretinii Pe cari nu-i asurzește tunul! Sunt niște bolovani, meschini Din pricina puținătății Ce simplitate nu a fost nicicând. Prin opțiune s-au imunizat De milă și de jalea ce spre oameni se abate În fața ultimelor mări Și-a stelelor fără noroc; De plânsul pentru cei ce lasă-aceste țărmuri, De ceea ce e-n stare să împărtășească Eterna lacrimilor reciprocitate. |
| Wilfred Owen | traducere de Leon Levițchi |