13 iul.
„The Sonnet I” de William Wordsworth
| Nuns fret not at their convent’s narrow room, And hermits are contented with their cells, And students with their pensive citadels; Maids at the wheel, the weaver at his loom, Sit blithe and happy; bees that soar for bloom, High as the highest peak of Furness fells, Will murmur by the hour in foxglove bells: In truth the prison unto which we doom Ourselves no prison is: and hence for me, In sundry moods, ‘twas pastime to be bound Within the Sonnet’s scanty plot of ground; Pleased if some souls (for such there needs must be) Who have felt the weight of too much liberty, Should find brief solace there, as I have found. |
Monahi ori maici în strâmte chilioare De schit, sunt mulţumiţi să se încuie, Război şi furci le fac pe ţesătoare Ferice mult; când vrea spre flori să zboare Albina hăt în pisc de munţi se suie Şi zumzăie-n brânduşa cea gălbuie; În fapt, de noi aleasa închisoare Nu-i temniţă; şi mie, prin urmare, În orice toane-aş fi, îmi e pe gust Să am drept cuib Sonetul cel îngust; Să guste-aş vrea o scurtă alinare Prin el acei (căci sunt) ce ştiu ce-amare Sunt multe libertăţi, cum însumi gust. |
| William Wordsworth | traducere de Tudor Dorin |