21 sept.
„The Sonnet II” de William Wordsworth
| Scorn not the Sonnet; Critic, you have frown’d, Mindless of its just honours; with this key Shakespeare unlock’d his heart; the melody Of this small lute gave ease to Petrarch’s wound; A thousand times this pipe did Tasso sound; With it Camöens sooth’d an exile’s grief; The Sonnet glitter’d a gay myrtle leaf Amid the cypress with which Dante crown’d His visionary brow: a glow-worm lamp, It cheer’d mild Spenser, call’d from Faery-land To struggle through dark ways; and when a damp Fell round the path of Milton, in his hand The Thing became a trumpet; whence he blew Soul-animating strains—alas, too few! |
Slăviţi Sonetul; Critica haină Nu-l preţuie destul; cu el descui Chiar inima lui Shakespeare; struna lui Şi rana lui Petrarca o alină; Mereu i-a fost lui Tasso liră lină, Iar lui Camöes i-a-mblânzit surghiunul; Sonetul pentru Dante este unul Din laurii cununii; e-o lumină De licurici din Ţara-Zânelor Chemând pe blândul Spenser spre-a vărsa Zori limpezi peste bezne; când vreun nor Pe Milton l-a mâhnit, în mâna sa Sonetul parcă-i trâmbiţă, măcar Că – vai! – suna din el aşa de rar! |
| William Wordsworth | traducere de Tudor Dorin |