! Iluminismul este o mişcare culturală; termenul este un substantiv propriu neutru, diferit de iluminism (concepţie religioasă)

* imaginar apare şi ca substantiv neutru (pe lângă termenul cu valoare adjectivală); cel puţin în accepţia lui poetică, cuvântul înseamnă „imaginaţie, ansamblul manifestărilor acesteia”

* imagologie este substantiv feminin care se referă la „ramura sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele (şi unele despre altele)”; formele pentru genitiv-dativ sunt unei imagologii/imagologiei

* imaturitate e substantiv feminin cu genitiv-dativul imaturităţii

! imblocaţie („mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp”) îşi pierde forma de plural; substantivul feminin se desparte im-blo-ca-ţi-e şi are genitiv-dativul imblocaţiei

În prefaţa cărţii „The Dictionary of Imaginary Places”, autorii Alberto Manguel şi Gianni Guadalup susţin că “universul imaginar este un loc de o uimitoare bogăţie şi diversitate”. Dicţionarul este un tribut adus imaginaţiei umane colective. Cele 1.200 de definiţii încep cu Abaton, o aşezare mitică dintre dealurile înalte ale Scoţiei, despre care se spune că este zărită ocazional la orizont, „mai ales la amurg”. Turul straniu se încheie cu Zuy, un „prosper regat al elfilor” şi un exportator de top al cutiuţelor muzicale. Ediţia recent revizuită include locuri precum Jurassic Park a lui Michael Crichton şi Hogwarts a lui J.K. Rowling, unde Harry Potter îşi face ucenicia, Earthsea a lui Ursula K. Le Guin, Discworld a lui Terry Pratchett sau Commonwealth a lui John Myers Myers.

Alberto Manguel subliniază în criteriile de includere că locurile trebuie să fie pur imaginare şi nu doar viziuni ale locurilor reale. Wessexul din romanele lui Thomas Hardy ar putea să nu fie real, dar se bazează pe lumea în care a trăit autorul.

Continuare »

Verbul a înmormânta are semnificaţii clare şi – dureros de – puţin interpretabile. Înseamnă, din punct de vedere al denotaţiei, „a aşeza în mormânt (respectând anumite ritualuri)” (stabilind sinonimie cu a îngropa, a înhuma, a mormânta, a astruca), iar în accepţie conotativă – „a trece sub tăcere, a da ceva uitării”.

Vorba asta este, din aproape toate punctele de vedere, o tragedie. Da, ştiu că moartea şi-ngropatul sunt lucruri fireşti în natură (numai omul le face dramatice, parcă zicea Preda). Însă oricum ar fi, golul acela enorm care se cască în viscere când cineva pleacă nu-mi pare deloc vreun fapt comun. Şi nici n-aş vrea să-mi devină obişnuinţă – să fie el cât de firesc s-o vrea!

Continuare »

Verbul a dogori pare să fi devenit un soi de termen de referinţă pentru verile timpurilor noastre, cele care stau sub semnul focului şi al soarelui, căci miezul zilelor transformă orice beton, asfalt şi piatră în sursă inepuizabilă de căldură arzătoare.

Lumea aşa cum o cunoaştem se încinge, se înfierbântă, emană radiaţii fierbinţi, care ard, pârjolesc totul în calea lor. La un alt nivel al semanticii cuvântului, totalitatea senzaţiilor provocate de caniculă îşi găseşte un profund corespondent pe plan interior, motiv pentru care termenul poate stabili sinonimie cu „a fi aprins, încins, înfierbântat de o emoţie, de boală”. Febra şi arşiţa se adună cuminţi în zona simptomatologiei combustiei interioare, pentru a sugera văpaia unui altfel de foc.

Continuare »

Verbul a visa are trei aspecte fundamentale, în trei planuri diferite ale existenţei umane. Presupune, în primul rând, o activitate neurologică în timpul somnului, având drept urmare „a vedea în vis pe cineva sau ceva, a-şi imagina ceva în somn”. Prelungind în realitate şi mizând totul pe faptul că, odată cu venirea nopţii, imaginile dispar şi nimic din ele nu pare să supravieţuiască, oamenii folosesc acelaşi verb pentru a califica lăsarea în voia gândurilor, a imaginaţiei şi meditaţia; în general, se condamnă tipul acesta de inactivitate şi se crede că rodul ei nu poate fi decât o idee nerealizabilă. Cel de-al treilea sens, sinonim cu „a dori cu ardoare, a râvni”, dă un scop meditaţiei, care poate să se transforme astfel, din stare vegetativă, în acţiune spre îndeplinire a unei dorinţe puternice, a unei aspiraţii, a unei năzuinţe. Acest ultim sens îl contrazice pe celălalt, după părerea mea, pentru simplu motiv că, uneori, rezultatul poate însemna „a-şi vedea visul cu ochii”, adică a-şi vedea speranţa împlinită.

Continuare »

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »