Rezultate

10 feb.

a ticăi

Verbul a ticăi apare în dicționar cu două articole diferite, care se referă la cuvinte diferite. Primul are etimologie necunoscută și înseamnă „a lucra încet și fără mult spor sau cu multă migală”, echivalent al lui a se mocăi, a se moșmoni, a se mocoși. Cel de-al doilea s-a format prin derivare cu sufixul -ăi și are, în mod evident, legătură cu tic-tacul ceasornicului – „a emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării, a face tic-tac”.

Sensul figurat se referă la inimă, când „bate în ritm accelerat și cu putere (sub efectul unei emoții puternice sau al unui efort)”, fiind sinonim cu a zvâcni, a palpita. Un sens învechit și popular stabilește sinonimie cu a se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Alte verbe echivalente sunt a (se) chinui, a suferi, a (se) zbate, a (se) zvârcoli, existând și o serie mai apropiată din punct de vedere fonetic – a tăcăi, a tâcâi.

Ultima oară când am fost la Brașov mi-am cumpărat un ceas cu pisici. Mai trecusem pe acolo în ultimii ani și îmi plăcuse ideea – ceasuri decorative, făcute din viniluri vechi, pe care sunt decupate forme diverse… Încă nu o aveam pe Irish când le-am remarcat, dar nu m-am decis să iau până anul trecut, când m-am întors acasă cu unu și l-am atârnat, mândră, pe perete: eram acum patru pisici în casă.

Ce n-am pus deloc la socoteală a fost faptul că, deși par făcute pentru a funcționa ca ceasornice, nu e o idee bună să le pui baterie. Mai ales dacă le fixezi pe perete cu o bucățică de bandă dublu-adezivă, pe care apoi o dezlipești greu. Nu aveam de gând, oricum, să-l mai dau jos de acolo, dar mă gândisem că se va opri când se va termina bateria și… gata. Nu că se va defecta și că va ticăi de-mi voi lua câmpii pe lângă el!

Imaginați-vă ticăiala iadului, din ce în ce mai nervoasă și mai urgentă, de parcă anunță venirea însăși a sfârșitului celui mare! De fiecare dată când îl aud, îmi fac autocritica, îmi trec în revistă viața și îmi cer iertare pentru toate greșelile greșiților noștri. Și – jur! – n-am avut în viața mea baterie cu viață așa lungă! Toate bateriile pe care le-am folosit până acum m-au lăsat baltă și s-au epuizat cu viteza luminii – asta, nuuuuuu! E mama și tata iepurașului duracell! Când s-o opri, dau petrecere!

09 oct.

a (se) sprijini

Verbul a (se) sprijini este derivat al substantivului neutru sprijin, și are un singur sens propriu, definit în dicționare cu ajutorul lexemelor sinonime: a (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti. Celelalte sensuri sunt figurate, plecând de la primul. Mai întâi, se referă la „a pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) baza ori întemeia pe ceva”, dar poate avea semnificația de „a ajuta pe cineva sau ceva”, adică a ocroti, a proteja, sau „a-și da concursul la ceva”.

Există și accepții învechite ale verbului, cum e cea regională care se referă la „a ține piept unui atac”, echivalent al lui a rezista. Tot astfel, un sens arhaic al termenului era sinonim cu „a susține, a fi de părere că”, iar unul regional avea în vedere acțiunea de „a opri în loc, a apuca, a prinde”. În această ordine de idei, sinonimele sunt extrem de numeroase (pe lângă cele deja menționate) – a aciua, a ajuta, a apăra, a apuca, a asigura, a bizui, a confirma, a cuibări, a eschiva, a feri, a întâmpina, a lua, a oploși, a opri, a para, a patrona, a primi, a prinde, a pripăși, a purta, a servi, a sluji, a sta, a ține. Și nu am deloc pretenția de a fi epuizat lista…

Continuare »

19 iun.

a (se) găti

Verbul a (se) găti are mai mult sensuri, care mie mi se par extrem de diferite. Termenul pare a fi un derivat al lui „gata”, conform albanezului gatit. Primul dintre acestea se referă la „a (se) îmbrăca frumos; a face să devină (mai) frumos, adaugând elemente decorative”.

Extrem de expresive mi se pare sinonimele, mai ales regionalismele și arhaismele echivalente: a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a înfrumuseța, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a (se) dichisi, a (se) spilcui, a (se) sclivisi, a (se) drege, a (se) moța, a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câștiga, a (se) pădăi, a (se) puțui, a (se) puțului, a (se) schili, a (se) stoli, a (se) stolisi.

Continuare »

07 nov.

a mobila

Verbul a mobila face parte din familia lexicală a lui mobilă, fiind format prin derivare (după modelul franțuzescului meubler), de la substantivul care există și în franceză, italiană sau germană. Acțiunea se referă la „a aranja sau a înzestra o cameră, o încăpere ori o locuință cu mobila necesară; a completa cu mobilierul necesar; a garnisi cu mobile”.

După cumpărarea unui apartament și o perioadă (prelungită la nesfârșit) de renovare, activitatea cea mai plăcută este cea de mobilare, de utilare cu tot ce-i trebuie omului pe-acasă. Evident, dacă nu ai resurse inepuizabile, ajuns la această etapă, nu poți decât să domolești ritmul și să faci lucrurile pe rând, în funcție de utilitate.

Continuare »

01 aug.

a reprograma

Verbul a reprograma s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a programa. Este un verb tranzitiv și înseamnă, în principal, „a programa din nou”. Un alt sens al termenului se folosește în informatică și pare a se referi la „a relua programul destinat unui ordinator pentru a-l corecta sau transfera într-un alt sistem”.

Și toate explicațiile dicționarelor se opresc aici. Nu pare să fie nimic complicat legat de cuvântul ăsta. Și totuși… câtă bătaie de cap! Puține vorbe aduc cu ele mai multe complicații decât aceasta… Evident, reprogramările sunt necesare uneori, dar pot fi greu de făcut, mai ales dacă programarea inițială – ea însăși – a fost dificilă.

Continuare »

16 nov.

a (se) istovi

Verbul a (se) istovi are în vedere o stare, asociată cu „a (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a pierde toată forța și energia, ajungând într-o stare de slăbiciune totală”. Atunci când se folosește despre bunuri materiale, termenul înseamnă „a (se) termina prin folosire, a fi folosit până nu mai rămâne nimic”.

Este un derivat al preafrumosului substantiv istov – care în limba de origine însemna „adevărat”, iar acum, la noi, este echivalent al lui „sfârșit, capăt”, parcă într-o frumoasă sugestie că numai finalurile reflectă esența veritabilă a tuturor lucrurilor. În aceeași cheie, sinonimele cel mai des folosite, sunt a consuma, a epuiza, a extenua, a isprăvi, a încheia, a sfârși, a termina.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro