Verbul a mobila face parte din familia lexicală a lui mobilă, fiind format prin derivare (după modelul franțuzescului meubler), de la substantivul care există și în franceză, italiană sau germană. Acțiunea se referă la „a aranja sau a înzestra o cameră, o încăpere ori o locuință cu mobila necesară; a completa cu mobilierul necesar; a garnisi cu mobile”.

După cumpărarea unui apartament și o perioadă (prelungită la nesfârșit) de renovare, activitatea cea mai plăcută este cea de mobilare, de utilare cu tot ce-i trebuie omului pe-acasă. Evident, dacă nu ai resurse inepuizabile, ajuns la această etapă, nu poți decât să domolești ritmul și să faci lucrurile pe rând, în funcție de utilitate.

Cea mai importantă încăpere a unei locuințe pare baia. Fără ea, n-ai cum te muta, deci, chiar dacă e ultimul lucru pe care îl faci înainte să te așezi în noua casă, baia trebuie terminată. Apoi, odată încheiată curățenia cea grea, apartamentul este gata de mobilare. Instalezi mai întâi corpurile pe care le ai, din vremurile trecute, și reziști cât mai mult, până vine timpul achizițiilor noi.

Evident că, în acest punct, prioritatea este bucătăria – e o idee bună să fie nouă și utilată cu de toate, fie chiar și pentru simplul motiv că nu o schimbi toată ziua, bună ziua. Apoi, dacă ai multe cărți, importante sunt și corpurile de bibliotecă, iar dacă nu ții să dormi pe saltele, paturile sunt o necesitate.

La mine, problema cu paturile era rezolvată. Nevoia cea mare a fost, dintotdeauna, legată de spațiile de depozitare. Cred, cu adevărat, că după ce reușesc să rezolv asta, pot să respir liniștită și să consider treburile ca și terminate. Să scapi de saci și de cutii, de improvizații și de soluții provizorii… ce vis frumos!