Verbul a renova vine din franțuzescul rénover și nu are niciun fel de complicații în ceea ce privește semnificațiile. De fapt, semnificația. Pentru că este vorba doar despre „a face să devină iarăși nou”, referindu-se la o casă ori o piesă de mobilier, la o clădire sau la un sistem tehnic.

Sinonimele sunt surprinzător de numeroase – a înnoi, a moderniza, a preface, a reînnoi, a repara. Iar una dintre definițiile care mi-au plăcut în mod deosebit din dicționarele mai vechi spune „a reînnoi spre a îndrepta”, deci nu doar a repara, ci a face mai bun.

Toată lumea știe că renovările sunt, din timp în timp, necesare. Și nu vorbesc aici doar de schimbarea modei și de nevoia (firească, poate) a omului de a o urma, ci de necesitatea unor reparații, a unor îmbunătățiri, a unor schimbări generate de însăși devenirea ființei proprietarului sau, pur și simplu, de trecerea timpului. Evident, casa – ea însăși – nu devine nouă cu adevărat, dar modificările ce îi sunt aduse, structurale sau de suprafață, aduc cu ele o înnoire, o prefacere.

Dacă este însă vorba despre cumpărarea unei case noi, povestea asta cu renovarea este obligatorie. În sensul concret al termenului, nu reparația este cea care aduce elementul de noutate, ci achiziția în sine, dar cele două activități sunt, de cele mei multe ori, indispensabil corelate. Iar nevoia de a transforma spațiul acela, de a-l personaliza, de a-l face să semene cu „acasă”, să devină un spațiu al confortului, elegant și plăcut (după propriile standarde), nevoia aceasta – spuneam – face parte dintre nevoile de bază ale omului modern, cred eu.