Rezultate

« Previous Entries
15 apr.

a cheltui

Verbul a cheltui vine din maghiară – költeni și are două sensuri principale. Primul se referă la „a da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.” și poate fi folosit și cu valoare peiorativă – „a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc.”. Cel de-al doilea are o accepție mai generală (și figurată) – „a consuma, a folosi energie, timp etc.”, pentru că – nu-i așa? – banul nu e singura valoare pe care o apreciem.

Există situații în care verbul stabilește sinonimii puțin în afara acestor două utilizări de bază, referindu-se la situații ce implică obligativitatea, necesitatea, nu în mod obligatoriu cheltuiala fără temei: a cumpăra, a plăti, a consuma, a petrece (timpul, viața), a întrebuința, a folosi, a desface, a plasa, a vinde. Nuanța reflexivă este un franțuzism utilizat despre oameni – „a-și consuma, a-și risipi forțele intelectuale sau fizice”.

Dintre verbele echivalente mai… plastice (ori expresive), putem aminti: a arunca, a azvârli, a împrăștia, a prăpădi, a zvârli, livrescul a prodiga, precum și o serie de regionalisme și arhaisme – a prăda, a mătrăși, a părădui, a spesa, a rășchira, a afierosi, dar și pe cele figurate – a înghiți, a mânca, a păpa, a toca (care subliniază lăcomia). Antonimele sunt, în mod evident, a economisi și a strânge.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

08 apr.

a suprasolicita

Verbul a suprasolicita este format din supra- („element de compunere însemnând deasupra, peste sau indicând un sens superlativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe”) și verbul a solicita, însemnând – așa cum lesne se poate deduce – „a solicita peste măsură, a solicita excesiv” și fiind echivalent cu a supraîncărca.

Asta e tot ce oferă dicționarele, în condițiile în care ar trebui ca, pe lângă vorbe goale și aparent simple, să emită niscaiva avertismente. Pentru că, dintre toate verbele, acesta mi se pare unul care definește timpurile noastre. Omul modern – și generalizez, evident – nu mai are grija de a-și satisface nevoile de bază – nu mai vânează ca să mănânce, nu-și mai face el însuși hainele ori casa.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

06 mart.

„When the Hounds of Spring” de Algernon Charles Swinburne

When the hounds of spring are on winter’s traces,
The mother of months in meadow or plain
Fills the shadows and windy places
With lisp of leaves and ripple of rain;
And the brown bright nightingale amorous
Is half assuaged for Itylus,
For the Thracian ships and the foreign faces,
The tongueless vigil, and all the pain. 		Pe urmele iernii când vara ogarii şi-aţine,
Atunci mamei lunilor prinde a-i place
Ca pajişti, hăţişuri şi câmpuri de viscole pline
În freamăt de foi şi de ploi să îmbrace;
Iar galeşa privighetoare şi-astâmpără-n parte
Canonul stârnit de-a lui Itylus moarte,
Iscodirea tăcută a feţelor cele străine
Şi-a navelor trace.
Come with bows bent and with emptying of quivers,
Maiden most perfect, lady of light,
With a noise of winds and many rivers,
With a clamor of waters, and with might;
Bind on thy sandals, O thou most fleet,
Over the splendor and speed of thy feet;
For the faint east quickens, the wan west shivers,
Round the feet of the day and the feet of the night. 		Vino cu arce-ncordate şi doldora tolbe, Fecioară
Fără cusur, domnind pe-a luminii imperii
Cu zvon de vânt vino şi râuri dând pe dianafară,
Cu larmă de ape, stăpâna puterii!
O, tu cea mai sprintenă zee, înnoadă sandale
Peste splendoarea gleznelor iuţi ale tale,
Căci zorii se-aprind şi palul amurg se-nfioară
Lângă picioarele zilei şi cele-ale serii.
Where shall we find her, how shall we sing to her,
Fold our hands round her knees, and cling?
O that man’s heart were as fire and could spring to her,
Fire, or the strength of the streams that spring!
For the stars and the winds are unto her
As raiment, as songs of the harp-player;
For the risen stars and the fallen cling to her,
And the southwest-wind and the west-wind sing. 		Unde afla-o-vom, cum vom cânta pentru ea,
Şi cum să-i cuprindem genunchii cu palmele oare?
De-ar fi inima omului faclă întinsă spre ea,
Faclă sau zvâcnet de apă înalt ţăşnitoare!
Căci stele şi vânt i-as precum un veşmânt,
Cum şi tropii harpistului straie îi sunt;
Căci stelele noi sau căzute se-anină pe ea,
Iar vântul de sud şi de vest îi înalţă tropare.
For winter’s rains and ruins are over,
And all the season of snows and sins;
The days dividing lover and lover,
The light that loses, the night that wins;
And time remember’d is grief forgotten,
And frosts are slain and flowers begotten,
And in green underwood and cover
Blossom by blossom the spring begins. 		Căci ploile-au stat, dispar ale iernii ruine
Şi vremea nămeţilor cea ticăloasă,
Şi zile ce-i fac pe ibovnici să se dezbine,
Prea scurte amiezi, nopţi ce tot mai grele apasă;
Uitate sunt azi suvenirile vremii posace,
Nimic nu mai degeră, mugurul floare desface,
Iar crângul e verde, şi iată că vine
Din boboc în boboc primăvara frumoasă.
The full streams feed on flower of rushes,
Ripe grasses trammel a travelling foot,
The faint fresh flame of the young year flushes
From leaf to flower and flower to fruit;
And fruit and leaf are as gold and fire,
And the oat is heard above the lyre,
And the hoofed heel of a satyr crushes
The chestnut-husk at the chestnut-root. 		Trestia-n floare gârlele pline hrăneşte,
Ierburi în pârg lănţuiesc pe drumeţ de picioare,
Slaba văpaie a noului an se-nteţeşte
Din frunze în flori şi în poame din floare;
Frunza şi rodul ca focul şi auru-s rude;
Trişca de-ovăz mai tare ca lira se-aude;
Şi-asculţi copitatul câlcâi de satir cum striveşte
Coji de castane-n cărare.
And Pan by noon and Bacchus by night,
Fleeter of foot than the fleet-foot kid,
Follows with dancing and fills with delight
The Mænad and the Bassarid;
And soft as lips that laugh and hide
The laughing leaves of the trees divide,
And screen from seeing and leave in sight
The god pursuing, the maiden hid. 		Şi, ziua, Pan – Bachus în faptul serii,
Mai iuţi ca iezii repezi din copite,
Alungă, încântându-le, puzderii
Şi de Menade şi de Bassaride:
Şi, moi ca nişte buze mori râzând,
Cad frunze-n rarişti, vesele – pe rând
Dezvăluind şi ascuzând vederii,
Zeul strârnit, fecioarele pitite.
The ivy falls with the Bacchanal’s hair
Over her eyebrows, hiding her eyes;
The wild vine slipping down leaves bare
Her bright breast shortening into sighs;
The wild vine slips with the weight of its leaves,
But the berried ivy catches and cleaves
To the limbs that glitter, the feet that scare
The wolf that follows, the fawn that flies. 		Cad iederi şi-al Bacantei păr umbros,
Peste sprâncene, ochiul tăinuindu-l,
Iar curpeni albi, când lunecă în jos,
Îi dezgolesc sâni lucii ca argintul;
Se-nclină clematita grea de foi
Şi iederi sub povara poamei noi,
Şi-agaţă de piciorul lor spăimos
Fugaciul faun, lupul urmărindu-l.
Algernon Charles Swinburne traducere de Tudor Dorin

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

19 dec.

„Warning to Children” de Robert Graves

Children, if you dare to think
Of the greatness, rareness, muchness
Fewness of this precious only
Endless world in which you say
You live, you think of things like this:
Blocks of slate enclosing dappled
Red and green, enclosing tawny
Yellow nets, enclosing white
And black acres of dominoes,
Where a neat brown paper parcel
Tempts you to untie the string.
In the parcel a small island,
On the island a large tree,
On the tree a husky fruit.
Strip the husk and pare the rind off:
In the kernel you will see
Blocks of slate enclosed by dappled
Red and green, enclosed by tawny
Yellow nets, enclosed by white
And black acres of dominoes,
Where the same brown paper parcel –
Children, leave the string alone!
For who dares undo the parcel
Finds himself at once inside it,
On the island, in the fruit,
Blocks of slate about his head,
Finds himself enclosed by dappled
Green and red, enclosed by yellow
Tawny nets, enclosed by black
And white acres of dominoes,
With the same brown paper parcel
Still untied upon his knee.
And, if he then should dare to think
Of the fewness, muchness, rareness,
Greatness of this endless only
Precious world in which he says
he lives – he then unties the string. 		Hei, copii, de vreți să știți
De mărimea și micimea,
Raritatea, sărăcia
Astei lumi în care ziceți
Că trăiți, să țineți minte:
Plăci de lut cuprind bălțat
Roș-verzui cuprinde plase
Brune ce cuprind alb-negre
Regiuni de dominouri,
Unde un pachet vă-ndeamnă
Să-i desfaceți șnurulețul.
În pachet – o insuliță,
Și pe ea un pom vânjos;
Sus pe pom – un fruct uscat.
Rupeți coaja, scoateți miezul,
Și la mijloc veți vedea:
Plăci cuprinse în bălțat
Roș-verzui cuprins în plase
Brune se cuprind în multe
Albe-negre dominouri,
Unde-același nou pachet…
Nu, copii, nu trageți șnurul!
Căci de îndrăzniți să-l trageți,
Vă treziți în centrul lui,
Drept pe insulă, în fruct,
Plăci de lut pe cap cuprind
Roș-verzui cuprinde plase
Brune ce cuprind alb-negre,
Regiuni de dominouri,
Dar același nou pachet,
Tot închis stă pe genunchi.
Și atunci de-ați vrea să știți,
De mărimea și micimea,
Raritatea, sărăcia
Astei lumi în care ziceți
Că trăiți – hai, trageți șnurul!
Robert Graves traducere de Leon Levițchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

20 nov.

a (se) înnegura

Verbul a (se) înnegura este un derivat, având drept cuvânt de bază substantivul negură, căruia i se adaugă prefixul în-. Este tranzitiv și reflexiv, însemnând „a (se) acoperi cu negură, cu ceață”. Sensul figurat se referă la oameni sau la chipul lor – „a căpăta o expresie tristă”, de asemenea și la privirea ori la mintea lor – „a pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare”.

Sinonimele cele mai folosite și pe care le menționează cele mai multe dintre dicționare sunt a (se) împăienjeni, a (se) încețoșa, a (se) înnora, a (se) întrista, a (se) întuneca, a (se) mâhni, a (se) mohorî, a (se) posomorî, a (se) tulbura. Tot astfel, dintre antonime, trebuie amintite a (se) însenina, a (se) înveseli, a se învoioșa, a se lumina.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

11 sept.

a (se) deschide

Verbul a (se) deschide vine din latinescul discludere și are numeroase utilizări, dată fiind vechimea sa în limbă. Mai întâi de toate, are în vedere acțiunea de „a da la o parte, a împinge în lături ceva care închide”, referindu-se la o ușă, o fereastră, un capac etc., scopul fiind acela de „a descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu”. Nuanța reflexivă are în atenție obiectul așezat la intrare și presupune „a lăsa liber accesul sau vederea” ori „a da spre”.

Un alt sens extrem de des folosit este echivalent cu „a desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns”. Foarte interesante mi se par aici expresiile construite pe această semnificație, pentru că toate au un sens propriu, dar și un sens figurat: a deschide gura, a deschide ochii, a deschide mâna, a deschide brațele – au în vedere atât acțiunea propriu-zisă, fizică a corpului uman, cât și sentimente ori calități umane simbolizate de aceste gesturi.

În altă ordine de idei, termenul se poate referi la îndepărtarea terenurilor sterile situate deasupra unui zăcământ, la dezlipirea unui plic și despăturirea unei scrisori, la desfacerea unei cărți ori a unui caiet la o anumită pagină, la intervențiile chirurgicale în organele corpului, la pământ sau la ape, la răni ori la flori, la peisaje și priveliști care se înfățișează vederii, la drumuri, la acțiuni juridice, la jocuri de toate felurile, la instituții și școli, la expresii ale feței, la culori ori vocale.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

Pagina urmatoare »

© 2024 blog.ro-en.ro