25 feb.
Periuţă de dinţi poetică
Observă cineva legătura? 
Rezultate
03 iul.
„Poetul” de Lucian Blaga
| Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke | In memory of Rainer Maria Rilke |
| Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toţi el nu are chip şi nu are nume — poetul! Viaţa lui mult ne-a mirat, ca un cântec cu tulbure tâlc, ca un straniu eres. În ani de demult poetul, cuvântul strivindu-şi, a îndurat năpastele toate cu bărbăţie şi cele mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins în muntele singurătăţii, ce şi-a ales. Când la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, şi minutarele vremii treceau ca tăişuri prin toată făptura, în anii aceia, poetul voi să uite de semeni şi vatră. În anii cumplitelor pâcle când pământenii cu sfânta lor omenie şi carne s-au destrămat fără număr, şi viaţa — atâta s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai deajuns ca duhul să prindă trup pe pământ. Poetul, cu numele şters şi pierdut, s-a retras sub pavăza muntelui, făcându-se prieten înaltelor piscuri de piatră. Şi neajuns, neclintit, a rămas în jurul destinului flancat de albe şi negre solstiţii mare şi singur. Nu l-a ucis amarnica grijă din vale, nici gândul că Dumnezeu răpitu-şi-a singur putinţa-ntrupării. Nu l-au răzbit nici tunetul din depărtări, nici tenebrele. Şi nu l-a schimbat în cenuşă fulgerul care i-a fost pentr-o clipă oaspete-n prag. Mereu îşi dă sieşi cuvântul şi pasul său era legământ. |
Let‘s not say again, my Friend, that useless word mortal men spoke of him. Today, speaking for us all the poet has neither face nor name. His life astonished us like a song beyond all understanding like a strange heresy. In years gone by the poet, stifling his own voice bore like a man the greatest, fiercest, sorrows suppressed on the mountain of loneliness he chose. When at a sign the blue quiet of the skies gave in and the hands of the clock pierced him like knives in those years the poet wanted to forget his fellow men. In the years of terrifying mists when those who lived on earth with their holy humanity and flesh perished numberless alas so much life perished it would have been just enough for the spirit to come down to us as flesh. The poet, nameless, lost, retreated under the shield of the mountains and made himself a friend of the high stone peaks. He was still there, unreached, a plaything of destiny side by side with black and white solstices great and alone. He was not killed by bitter worries from the valley nor by the thought that God had lost His own strength to become man. He was not conquered by the distant thunder nor by the shadow. He was not turned to ashes by the lightning which for a moment was his guest. He always gave his word every step swore an oath. |
21 ian.
a poetiza
Verbul a poetiza se referă, în primul rând, la „a da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic”. Are două tipuri de sinonime, cele care se referă la construirea unor texte poetice – a rima, a versifica, dar şi cele mai cunoscute şi mai des utilizate – a idealiza, a înfrumuseţa, a înflori, deci a prezenta ceva într-o lumină favorabilă.
Dacă ar fi să mă gândesc bine la trebuşoara asta, mie verbul acesta nu-mi place mereu. Sigur, mă mai apucă şi pe mine lirismele, că aşa-i în fişa postului – mai ales că mi-am ales meseria după sufletul, chipul şi asemănarea. Şi am, ca orişicine, partea mea de romantism (bine dozată, aş spune cu un rânjet, dar mă mai apucă şi bocetul la vreun film „de femei”).
Continuare »
15 apr.
„Because You Asked About The Line Between Prose And Poetry” de Howard Nemerov
| Sparrows were feeding in a freezing drizzle That while you watched turned into pieces of snow Riding a gradient invisible From silver aslant to random, white, and slow. |
Vrăbii ciuguleau prin lapoviţa de gheaţă, care În timp ce priveai s-a făcut de zăpadă Călărind invizibilul în treptată-alergare Din argint şarg spre alb, de voie, lentoare. |
| There came a moment that you couldn’t tell. And then they clearly flew instead of fell. |
Apoi sosi clipa despre care nu ai dovadă. Când e clar c-au zburat, în loc să cadă. |
| Howard Nemerov | traducere de Grete Tartler |
12 feb.
„Poetul” de George Coşbuc
| Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul – În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul. Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci Unindu-ne steagul şi larul, Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. |
A soul in the soul of my people am I And sing of its sorrows and joys, For mine are your wounds and I cry Whenever you do, drinking dry That chalice of poison that’s meant for Fate’s toys. Whatever your pathway, together we’ll ail, We’ll bear the same cross and we’ll feel the same nail; Your banner and creed will be mine; The shrine of my hopes I shan’t fail To set by the side your shrine. |
03 iun.
a (se) pedestri
Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.
Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.
Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)
Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!
Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.