Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »

Verbul a alege mi s-a părut, la o primă lectură, foarte bogat în sensuri, cu utilizări extrem de diverse. Elementul fundamental pentru sensul termenului pare a fi factorul „preferinţă”, deşi am serioase dubii că alegem întotdeauna ceea ce ne place. Dar este evident că opţiunea pentru ceva sau pentru altceva se fundamentează pe un raţionament, pe o trecere în revistă a aspectelor pozitive şi negative. Vorbim, prin urmare, de „a prefera ceva sau pe cineva, a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane”, sau cel puţin „a considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau altceva)” ori „a deosebi dintre alţii, a recunoaşte dintre mai mulţi”. Unul dintre cele mai actuale sensuri se referă la gestul democratic de „a desemna pe cineva prin vot”, iar unul dintre cele mai practice trimite la „a (se) împărţi formând mai multe grupe” (sens care are ataşată şi expresia a alege cărare „a despărţi părul în două cu pieptenele”).

Continuare »

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »

Verbul a (se) echilibra este tranzitiv și reflexiv, și înseamnă (în general) „a aduce, a ajunge sau a fi în stare de echilibru, a face să se echilibreze, a pune sau a ține în echilibru”. Termenul are, de asemenea, un sens care se utilizează în legătură cu valori, prețuri, bugete etc., referindu-se la „a face ca două valori să fie în proporție justă una față de cealaltă; a proporționa egal”.

Mai precis, verbul poate avea în vedere efortul de „a fixa proporțiile juste între două sau mai multe lucruri, situații, forțe etc.” sau „a face ca veniturile dintr-un buget să fie (aproape) egale cu cheltuielile”. Sub formă adjectivală (cuvânt format prin schimarea valorii gramaticale din participiul acestui verb), se folosește ca atribut al substantivului om („cu minte sănătoasă”).

Cuvântul vine din franțuzescul équilibrer și este sinonim, în funcție de context, cu a (se) compensa, a (se) contrabalansa, a (se) cumpăni, a precumpări, a (se) pondera. Dintre antonime, cel mai evident este a (se) dezechilibra. A echilibra este destul de des folosit, dar și mai des căutat, urmărit, dorit și stabilit ca scop al vieților noastre dezordonate și agitate.

Continuare »

Verbul a compensa este mai bogat decât pare la prima vedere, în principal, datorită faptului că vine chiar prin relatinizare (compensare), pe filieră franceză (compenser). Înseamnă „a înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare); a completa sau a înlocui ceva insuficient cu altceva, a declara echivalentă valoarea a două lucruri”. Principiul care stă la baza acestei acțiuni are în vedere încercarea de „a îndrepta un rău printr-un bine ori a răsplăti în mod corespunzător”.

Alte două sensuri ale termenului funcționează în domeniile științifice, unul în fizică – „a micșora sau a anula efectului unei anumite acțiuni, a neutraliza în mod reciproc, a înlătura erorile de deviație ale unei busole”, celălalt în medicină – „a face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru, a-și restabili echilibrul funcțional”. Lexemul se mai poate referi la „determinarea valorii mijlocii sau a celei mai probabile a unui șir de măsurători, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale”.

Continuare »

Verbul a deconcerta este integrat între termenii livreşti (vine din franţuzescul déconcerter), însemnând „a face pe cineva să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine”, fiind sinonim – în contexte diferite – cu a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura şi a zăpăci. Valoarea reflexivă a cuvântului are în vedere o altă perspectivă (din interior) asupra aceluiaşi proces – „a-şi pierde echilibrul moral sau mintal”, echivalent al lui a se dezechilibra, a se dezaxa.

Sensul acestui termen pare a se (îm)potrivi uneia dintre semnificaţiile verbului a concerta – „a se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună”. Se presupune, prin urmare, o colaborare între parteneri, ce se bazează pe încredere, aceasta fiind încălcată în momentul în care se discută despre deconcertare.

Continuare »