Rezultate
29 aug.
„Once…Once upon a time…”
Over and over again,
Martha would tell us her stories,
In the hazel glen. |
“Cândva… a fost odat’ca niciodată”
Așa-ncepea tot basmul din străbuni
Pe care Martha ni-l spunea; noi, roată
În jurul ei, în crângul de aluni. |
Hers were those clear gray eyes
You watch, and the story seems
Told by their beautifulness
Tranquil as dreams. |
Un dar al ei – ochi limpezi de izvor:
Când îi privești, povestea însăși pare
Rostită doar de frumusețea lor,
Tihnită-așa cum e în vis o boare. |
She’d sit with her two slim hands
Clasped round her bended knees;
While we on our elbows lolled,
And stared at ease. |
Genunchii Martha strâns și își cuprindea
Cu brațele-i subțiri și delicate;
Iar noi umpleam alene pajiștea,
Sorbeam povestea, sprijiniți în coate. |
Her voice and her narrow chin,
Her grave small lovely head,
Seemed half the meaning
Of the words she said. |
Bărbia-i mică, glasul ei ales
Și chipul grav dar luminos, micuț,
Aveau cum tot atâta înțeles
Cât vorbele ce le rostea molcuț. |
„Once…Once upon a time…”
Like a dream you dream in the night,
Fairies and gnomes stole out
In the leaf-green light. |
“Cândva… a fost odat’ca niciodată”
Ca-n vise dragi, ce-ai vrea să le desmierzi,
Ies spiriduși și zâne, să străbată
Lumina blândă-a crângurilor verzi. |
And her beauty far away
Would fade, as her voice ran on,
Till hazel and summer sun
And all were gone:– |
Și frumusețea ei în prag de seară
Scădea, cât Martha povestea aprins;
Târziu, alunii, soarele de vară
Și toate câte-au fost, s-au stins: |
All fordone and forgot;
And like clouds in the height of the sky,
Our hearts stood still in the hush
Of an age gone by. |
S-au istovit și le-a-necat uitarea;
Și ca și norii ce plutesc pe sus,
Doar inimile noastre-s vii în zarea
Acelor vremuri ce-au spus. |
Walter de la Mare |
traducere de Andrei Bantaș |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
13 feb.
Said the Lion to the Lioness – ‘When you are amber dust, –
No more a raging fire like the heat of the Sun
(No liking but all lust) –
Remember still the flowering of the amber blood and bone,
The rippling of bright muscles like a sea,
Remember the rose-prickles of bright paws |
I-a spus leoaicei leul: “Când vei fi doar praf de chihlimbar,
Nu foc turbat cum este-al Soarelui
(Nu dragoste, ci jar),
Să nu uiți pârgul sângelui de chihlimbar
Și mușchii unduioși ca marea liniștită
Și ghearele lucioase, ghimpi de trandafir, |
Though we shall mate no more
Till the fire of that sun the heart and the moon-cold bone are one.’ |
Chiar dacă noi n-o să ne mai împerechem
Până când focul inimii ce este soare
Și oasele, mai reci ca luna, vor fi una”. |
Said the Skeleton lying upon the sands of Time –
‘The great gold planet that is the mourning heat of the Sun
Is greater than all gold, more powerful
Than the tawny body of a Lion that fire consumes
Like all that grows or leaps…so is the heart |
Întins pe-al Timpului nisip, vorbi scheletul:
“Planeta falnică de aur care este
Căldura Soarelui îndoliată
Mai mândră-i ca tot aurul și mai puternic
Decât roșcatul trup de Leu pe care focul
Îl arde-așa cum arde tot ce crește sau tresaltă… |
More powerful than all dust. Once I was Hercules
Or Samson, strong as the pillars of the seas:
But the flames of the heart consumed me, and the mind
Is but a foolish wind.’ |
Așa e inima, ca pulberea mai tare.
Hercule sau Samson am fost cândva,
Puternic precum stâlpii mării,
Dar focul inimii m-a mistuit iar mintea mea
E doar smintită boare.” |
Said the Sun to the Moon – ‘When you are but a lonely white crone,
And I, a dead King in my golden armour somewhere in a dark wood,
Remember only this of our hopeless love
That never till Time is done
Will the fire of the heart and the fire of the mind be one.’ |
Și Soarele îi spuse Lunii: “Când vei fi o biată hârcă albă
Iar eu un rege mort cu za de aur într-un codru des,
Atâta să-ți aduci aminte
Despre iubirea noastră trecătoare ca furtuna:
Că focul inimii și flacăra din minte
Nu vor fi niciodată una”. |
Edith Sitwell |
traducere de Leon Levițchi |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
05 dec.
Triumph! How strange, how strong had triumph come
On weary hate of foul and endless war
When from its grey gravecloths awoke anew
The summer day. Among the tumbled wreck
Of fascinated lines and mounds the light was peering,
Half-smiling upon us, and our newfound pride;
The terror of the waiting night outlived,
The time too crowded for the heart to count
All the sharp cost in friends killed on the assault.
No hook of all the octopus had held us,
Here stood we trampling down the ancient tyrant.
So shouting dug we among the monstrous pits.
Amazing quiet fell upon the waste,
Quiet intolerable to those who felt
The hurrying batteries beyond the masking hills
For their new parley setting themsleves in array
In crafty fourms unmapped.
No, these, smiled faith,
Are dumb for the reason of their overthrow.
They move not back, they lie among the crews
Twisted and chocked, they’ll never speak again.
Only the copse where once might stand a shrine
Still clacked and suddenly hissed its bullets by.
The War would end, the Line was on the move,
And at a bound the impassable was passed.
We lay and waited with extravagant joy. |
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura
Războiului murdar și fără capăt,
Când s-a trezit o zi de vară
Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta
Fascine, lut și apă, mângâind
Mândria noastră nou-născută; groaza
Înfriguratei așteptări nocturne
Slăbea iar timpul era prea-nțesat
Ca inima să-i numere pe morți.
După asalt, simțeam că am strivit
Tentaculele hidrei ancestrale,
Și chiuiam, săpând prin catacombe.
Pustia amuțise iar tăcerea
Ne-nnebunea căci dincolo de creste
Se regrupau, pe semne, baterii
Menite a-ntări parlamentarea.
Încrederea zâmbea; au amuțit
Căci sunt distruse; zac fără putere
În vraful morților – nu vor vorbi.
Dar crângul cu altarul în ruine
Mai azvârlea cartușe șuierate…
Va Lua sfârșit războiul, Linia
Se strămuta și, iată, ca prin farmec,
Fusese străbătut nestrăbătutul.
Extaziați, ședeam și așteptam. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
21 nov.
Just as my watch was done the fog had lifted,
And we could see the flashing of our light,
And see once more the reef beyond the Head
Over which six days and nights the mist had drifted,
Until it seemed all time to mist had drifted
And day and night were but one blind white night. |
Când am ieșit din schimb, plecase ceața;
Lumina farului, din când în când,
Descoperea și stânca de la Cap
Deasupra cărei șase nopți și zile;
Părea că însăși Timpul devenise
O nesfârșită beznă albă, oarbă. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
19 apr.
There was a time when meadow, grove, and stream,
The earth, and every common sight,
To me did seem
Apparelled in celestial light,
The glory and the freshness of a dream.
It is not now as it hath been of yore;–
Turn wheresoe’er I may,
By night or day,
The things which I have seen I now can see no more. |
A fost un timp când pajişti, crâng, pâraie,
Ogor, priveliştile toate,
’Mi păreau în straie
De vis înveşmântate,
În prospeţime, în lumini bălaie.
Azi ele nu mai sunt ca în trecut;
Oriunde-aş mai privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd aşa cum le-am văzut. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
18 mai
Get up, get up for shame, the Blooming Morne
Upon her wings presents the god unshorne.
See how Aurora throwes her faire
Fresh-quilted colours through the aire:
Get up, sweet-Slug-a-bed, and see
The Dew-bespangling Herbe and Tree.
Each Flower has wept, and bow’d toward the East,
Above an houre since; yet you not drest,
Nay! not so much as out of bed?
When all the Birds have Mattens seyd,
And sung their thankful Hymnes: ‘tis sin,
Nay, profanation to keep in,
When as a thousand Virgins on this day,
Spring, sooner than the Lark, to fetch in May. |
Trezeşte-te din somn, hai! Zorii noi
Cu ei aduc un zeu cu păr vâlvoi.
Priveşte-a mândrei Aurori
Împrăştiere de culori;
Sus, trândăvioară, sus şi iată
Frunzar şi iarbă rourată!
Spre soare tot ce-i floare s-a-nchinat
De-un ceas, şi tu tot nu te-ai îmbrăcat;
Cum poţi din aşternut să nu cobori?
Când păsările ruga lor din zori
Şi imn de mulţumire înălţară,
E greu păcat să nu ieşi din cămară,
Când mii de fete mari din paturi sar
Devreme, spre-a-l aduce pe Florar. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!