Până la finalul lunii aprilie, cuvântul anului 2020 părea deja clar. “Unprecedented” (“fără precedent”) a devenit adjectivul de care toată lumea s-a lovit și pentru care nu putea să găsească un sinonim potrivit. Jocul părea încheiat. Și totuși, alegerea finală a Oxford Dictionaries e descrisă altfel, întrucât pentru prima oară a fost imposibil să aleagă un singur cuvânt al anului.

La fel ca noi, limbajul a trebuit să facă față unui număr mare de noi realități în 2020 și să se adapteze nu doar o singură dată, ci de mai multe ori. Așadar, Oxford a concluzionat că anul acesta, în mod unic, sfera și amploarea schimbării nu ar putea fi încapsulate într-un singur termen. În schimb, au prezentat o serie de cuvinte a căror utilizare a crescut în 2020. De la “conspiracy theory” („teoria conspirației”) la “anthropause”, (de la “anthropo-”, care înseamnă “cu privire) și “pause”, când planeta a avut timp să respire), rezultatul nu este un instantaneu, ci o panoramă lingvistică.

Continuare »

Verbul a rostui este un derivat al substantivului rost, cu sufixul -ui și are mult mai multe sensuri decât m-aș fi așteptat. Dintre toate, cel pe care îl cunoșteam era „a umple cu un material de etanșizare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație”. Evident, nu de pe vremurile când construiam șosele, ci după ce-am tot trecut prin renovări…

Un alt sens care mi-a sunat cunoscut a fost „a procura ceva prin mijloace improvizate”, adică familiara expresie „a face rost de ceva” – văd sinonimia cu a procura, dar habar n-aveam că i se potrivește verbul a rostui! Iar două dintre celelalte explicații vin din zone necunoscute mie: „a forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut” și „a bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău”.

Mai sunt două utilizări, legate de pragmatismul firesc al omului – „a aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă” sau „a așeza conform unor cerințe de ordin practic”, dar acestea mă interesează mai puțin. Pentru că cel mai mult îmi place sensul care are legătură cu rostuirea aceea importantă, a facerii de sine și a găsirii de loc în viața asta: „a așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine”, deci a rândui cum se cuvine, a nimeri rostul tuturor lucrurilor.

Continuare »

Verbul a reinventa nu mai apare în DOOM2, deși el era menționat în vechiul Dicționar ortografic. Dicționarele de neologisme îl înregistrează ca fiind venit din franceză (réinventer) și însemnând „a crea din nou ceea ce a fost deja inventat”. Prin urmare, este adevărat că prezența lui în limbă nu ar fi absolut necesară, poate, întrucât seensul său este deja acoperit printr-o structură relativ des utilizată.

Pe de altă parte însă, lumea în care trăim are câteva coordonate ce obligă subiecții la dezvoltarea unei capacități semnificative de adaptare. Realitățile cărora trebuie să le facem față se modifică atât de rapid, încât unul dintre cele mai importante lucruri pe care a învățat omul modern să le facă este acela de a se reinventa, de a se modifica pe sine până la găsirea unei formule ce îi permite să supraviețuiască și să se adapteze permanent.

Continuare »

Verbul a (se) regăsi s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a găsi, după modelul corespunzător din limba franceză – retrouver. Înseamnă, în primul rând, „a găsi din nou pe cineva sau ceva”, iar nuanța reflexivă se poate referi la „a se afla, a se găsi din nou în același loc, în aceeași situație, în aceeași stare ca și înainte”.

Termenul are și un sens figurat (foarte fain, de altfel), ce are în vedere acțiunea de „a se reculege, a-și veni în fire, a-și recăpăta starea sufletească obișnuită, echilibrul sufletesc (după o frământare, un zbucium)”. Dintre sinonime, în funcție de context, se pot folosi a reafla, a (se) recunoaște (în), a redescoperi, a revedea, a reveni.

Continuare »

Verbul a serba înseamnă „a marca printr-o solemnitate” şi este echivalent cu a sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.), fiind, în acelaşi timp, şi elementul de la care se formează o întreagă familie lexicală (a sărbători vine din sărbătoare, care se formează de la a serba cu sufixul -ătoare).

Termenul este moştenit chiar din limba latină, din servare, iar sinonimele sunt destul de numeroase, utilizate în contexte diferite: a aniversa, a celebra, a cinsti, a comemora, a lăuda, a omagia. În mod cât se poate de evident şi de mulţumitor, se asociază cu liniştea şi cu odihna, referindu-se şi la „a ţine sărbătoare”, stabilind sinonimie cu a nu lucra, a prăznui.

Continuare »

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »