Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, având ca sinonime pe a stabili, a hotărî. Nu sunt convinsă că menţiunea „în minte” este cu totul obligatorie – poţi să faci planul pe hârtie, poţi să începi concret unele demersuri chiar din vreme.

Însă e foarte adevărat că cel mai des folosim ca expresie sinonimă pe „a avea de gând”, echivalentă cu a intenţiona, a preconiza, a proiecta. Există, de asemenea, şi expresia familiară „a pune la cale” care, prin extindere de sens, poate avea conotaţii negative, însemnând a complota, a premedita, a precugeta (rar), a unelti, a urzi.

Continuare »

Verbul a continua înseamnă „a duce mai departe ceva început”, „a avea loc fără întrerupere”, „a urma fără pauză”, şi stabileste sinonimie cu a se lungi, a se întinde – spaţial privind lucrurile, dar şi a ţine, a dura, a se prelungi în timp. Mi s-a părut interesantă în dicţionare folosirea unor sinonime bazate pe negaţia unei acţiuni – a nu înceta, de exemplu, care mi se pare demn de analiză… Pentru că eu sunt încredinţată că acest verb ne guvernează viaţa (aşa cum o cunoaştem ca pământeni), dar sensul lui nu presupune, cu adevărat, niciun sfârşit. Acesta este unul singur pe cap de locuitor şi chiar în ceea ce-l priveşte părerile sunt împărţite, căci umblă vorba că sufletele sunt nemuritoare.

Continuare »

Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.

Continuare »

Continuare »

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.