! bine-crescut este unul dintre acele adjective pe care eram obişnuiţi să le scriem într-un cuvânt, variantă care însă nu mai există; structura se ortografiază folosind cratima (moment în care stabileşte sinonimie cu adjectivul cuviincios), sau în două cuvinte – !bine crescut (funcţionând cu sensul de dezvoltat bine, cu referire, de exemplu, la aluat). Povestea se repetă cu !bine-cunoscut, pe care-l ortografiem folosind cratima în cazul în care este vorba despre un adjectiv sinonim cu celebru (scriitori bine-cunoscuţi), sau în două cuvinte dacă are sensul de ştiut bine (caz bine cunoscut de toată lumea).

* a binedispune apare ca noutate, verb căruia îi sunt indicate următoarele forme: indicativ prezent – eu binedispun, tu binedispui, noi binedispunem, ei binedispun, conjunctiv prezent – ei să binedispună, gerunziul binedispunând şi participiul binedispus. Nu este precizată separat valoarea adjectivală.

! a binemerita nu îşi modifică paradigma, însă DOOM-ul simte nevoia să precizeze mai multe sensuri decât erau date anterior; iată deci indicativul prezent – eu binemérit, tu binemériţi, ei/ei binemérită, precum şi conjunctivul prezent ei să binemérite; se precizează, de asemenea, că verbul este mai frecvent folosit la timpuri trecute şi compuse… Oare de ce ne-au dat exemplele pe care nu le foloseşte nimeni?

! bine-venit, adjectiv cu sensul de oportun, agreat (proiecte bine-venite), care până în acest moment se scria legat, primeşte şi el cratimă; bine venit (sosit cu bine) rămâne neschimbat.

! binoclu îşi modifică silabaţia conform noilor reguli, fiind acceptate acum atât varianta fonetică (bi-no-clu), cât şi cea morfologică (bin-o-clu). La fel se întâmplă şi cu celelate cuvinte din familia sa lexicală – !a se binocla sau !binocular.

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.

Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.

Continuare »

Dicționarul a lansat în 2018 către public campania “Cuvinte din regiunea unde locuiți” pentru a marca cea de-a 90-a aniversare a primei ediții complete a dicționarului. Vocabularul regional conține termeni care variază de la engleza galică (“jibbons” – ceapă verde), până la denumirea pentru dialectul regional vorbit în New Orleans, “Yat”, care derivă de la salutul: “Where y’at?”

În urma acestei campanii au fost adăugați termeni scoțieni, de la “bidie-in”, pe care OED îl definește drept “persoană care locuiește cu partenerul său într-o relație fără căsătorie” și care se spune că a fost prima oară înregistrat în 1916, până la “bigsie” – “a avea un simț exagerat al propriei importanțe”, termenul fiind prima oară înregistrat în 1881, când Aberdeen Weekly Journal a spus povestea unui croitor cunoscut local ca “gey bigsie kin’ o’ bodie”.

Cuvântul scoțian “fantoosh” are sens similar (datând din 1920), folosit pentru a descrie ceva arătos sau care-ți ia ochii, deseori disprețuitor. OED face trimitere la un articol din 1936 apărut în Scots Magazine: “Ony sensible body wad be only too pleased if I washed their windows for naething, but jist because ye think yersel’ fantoosh, I’m no’ guid enough.”

Continuare »

Oxford English Dictionary (sau OED, pe scurt) este principalul dicţionar clasic al limbii engleze, un adevărat monument lingvistic.

În 2019 se împlinesc 135 de ani de la apariția OED. Pe măsură ce limba engleză a continuat să evolueze, şi dicţionarul s-a dezvoltat în permanenţă. Lunga sa istorie este plină de lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare.

Continuare »