Rezultate

30 apr.

a paria

Verbul a paria vine din franțuzescul parier şi înseamnă, pe de o parte, „a face (sau a pune) pariu, rămășag sau prinsoare (de obicei pe o sumă de bani)”. Pe de altă parte, se referă la „a participa la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani”. Sinonimele folosite în registrul popular sunt a se lega, a se prinde, chiar și arhaicul a se rămăși.

Pornind de la aceste accepții, nu este greu de presupus celălalt sens, oarecum figurat: „a afirma cu siguranță, a fi sigur”. Sunt situații în care putem avea siguranța opiniilor și lucrurilor pe care le ştim cu certitudine, dar experiența ne demonstrează că, de cele mai multe ori, e bine să nu pariezi în viață pe prea multe lucruri. Percepțiile noastre pot fi diferite de realitatea brută, ne putem înșela, putem face erori în judecată, prin urmare cred că e bine să fim rezervați în a considera că adevărurile pe care le deținem sunt absolute.

Continuare »

29 ian.

a insista

Verbul a insista a ajuns la noi pe filieră franceză (insister), din limba latină (insistere). Se referă, în primul rând, la „a persevera într-o acțiune” sau „a manifesta fermitate în acțiuni, atitudini sau sentimente”, cu o posibilă conotație specială „a se ruga insistent pentru ceva”, și își lămurește înțelesul prin stabilirea sinonimiei cu termeni precum a cere, a stărui, a persista.

Un al doilea sens are în vedere demersul de „a scoate în evidență, în relief ceva” ori „a se opri în mod special, a pune accentul” – echivalent cu a accentua, a apăsa, a reliefa, a sublinia. Există, evident, și regionalisme (a bărăni – folosit prin Moldova), dar și termeni cu sens figurat (a pistona).

Continuare »

01 ian.

a colinda

Verbul a colinda este obținut, prin derivare regresivă, din substantivul colindă. Are un sens de bază, venit din vechile tradiții populare – „a umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde (răsplătite cu mici daruri, în special cu colaci de grâu)”, obicei din care s-a născut semnificația generică de „a serba Crăciunul”. Un sens figurat și regional care pornește de aici se referă la păsări: „a ciripi la festrele cuiva”.

O accepție mai vastă a termenului are în vedere acțiunea de „a umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul” ori de „a bate un drum”, fie pentru „a căuta pe cineva sau ceva”, fie pentru „a veni sau a se duce la cineva”. Probabil cel mai cunoscut sens figurat al termenului se referă la „a petrece cu gândul”.

Continuare »

22 mai

a vorbi

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

19 apr.

„Intimations of Immortality (From Recollections of Early Childhood)” de William Wordsworth

There was a time when meadow, grove, and stream,
The earth, and every common sight,
To me did seem
Apparelled in celestial light,
The glory and the freshness of a dream.
It is not now as it hath been of yore;–
Turn wheresoe’er I may,
By night or day,
The things which I have seen I now can see no more.
A fost un timp când pajişti, crâng, pâraie,
Ogor, priveliştile toate,
’Mi păreau în straie
De vis înveşmântate,
În prospeţime, în lumini bălaie.
Azi ele nu mai sunt ca în trecut;
Oriunde-aş mai privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd aşa cum le-am văzut.


Continuare »

25 iul.

a edita

Verbul a edita a ajuns la noi din limba franceză și are două sensuri de bază. Se referă, mai întâi de toate, la „a efectua operațiile de tipărire și de difuzare a unei cărți sau a unei publicații” (atunci când subiectul este o editură sau o persoană). De asemenea, termenul poate avea ca subiect un om de știință sau un colectiv științific, situație în care este echivalent cu „a stabili, pe baza unei cercetări amănunțite un text în vederea publicării lui (cu adnotații critice și explicative); a îngriji apariția unei opere, a unor documente”.

Astfel, sinonimele cele mai des utilizate par să fie a publica și a tipări (dar și a imprima, a scoate, chiar a scrie), avându-se în vedere și punerea în vânzare a lucrării, fie că este vorba despre o carte, o revistă, o broșură, un articol, o emisiune poștală, un disc, gravuri, muzică etc. De asemenea, una dintre condițiile esențiale ale activității editoriale pare a fi competența, fără de care calitatea publicației poate lăsa de dorit. Un sens mai nou al termenului se utilizează în informatică – „a pregăti textual datele unui program, în vederea prelucrării lor la ordinator”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro