| Hail to thee, blithe Spirit! Bird thou never wert, That from Heaven, or near it, Pourest thy full heart In profuse strains of unpremeditated art. |
Slavă, duh șăgalnic (Pasăre nu ești!) Ce, din cer, năvalnic Inima-ți goleşti În şuvoi de triluri limpezi şi fireşti! |
| „Ruin seize thee, ruthless King! Confusion on thy banners wait, Tho’ fann’d by Conquest’s crimson wing They mock the air with idle state. Helm, nor hauberk’s twisted mail, Nor even thy virtues, tyrant, shall avail To save thy secret soul from nightly fears, From Cambria’s curse, from Cambria’s tears!” Such were the sounds, that o’er the crested pride Of the first Edward scatter’d wild dismay, As down the steep of Snowdon’s shaggy side He wound with toilsome march his long array. Stout Glo’ster stood aghast in speechless trance; To arms! cried Mortimer, and couch’d his quiv’ring lance. |
„Prinţ nendurat, urgie ţie! Să-ţi vezi zăludele drapele Pleoştite chiar când către ele Vânt roş de cuceriri adie; Nici coif, nici za, nici trunchiul tău vânjos Nu îţi vor fi, Tirane, de folos Să-ţi aperi, noaptea, cugetul De-al Cambriei blestem şi de-al ei plâns!” Aceste vorbe au umplut de-oroare Pe mult fălosul Eduard-Întâi, Când şerpuiau pe-abruptele ponoare Din Snowdon – trudnic şir – oştenii săi. Ca-n transă, mut, sta Glo’ster spăimântat; „La arme!” strigă Mortimer şi lancea i-a vibrat. |
Verbul a se război poate avea atât sens denotativ, cât și valoare figurată. În toate situațiile în care este folosit, însă, are același înțeles, referindu-se la „a purta război”, stabilind sinonimie cu a se bate, a se lupta. Dicționarele nu ne spun mai mult, iar lucrul acesta mi s-a părut întotdeauna foarte ciudat, dat fiind faptul că războiul a fost dintotdeauna (și încă a rămas, până astăzi) una dintre ocupațiunile principale ale omului. Negative, e adevărat. Dar principale.
De când e lumea asta lume, undeva în lumea asta mare e război. Nu ne ajunge planeta, nu ne mai satură pâmântul, nu mai terminăm de împărțit ce n-avem… Sunt locuri unde oamenii nu cunosc altă realitate, decât cea a jafului, a luptelor și a zbaterii pentru supraviețuire. Sunt oameni pentru care (și așa) scurtul popas în această existență înseamnă doar coșmar și durere, ravagii ale armelor și moarte. Fără vreo posibilitate de alegere. Asta pentru că războiul este o afacere profitabilă pentru alții.
Continuare »
| The double sorwe of Troilus to tellen, That was the king Priamus sone of Troye, In lovinge, how his aventures fellen Fro wo to wele, and after out of Ioye, My purpos is, er that I parte fro ye. Thesiphone, thou help me for tendyte Thise woful vers, that wepen as I wryte! |
De Troil, rigăi Priam fiu mezin – Cât încă sunt cu voi aici – agale Voi depăna: cum a sorbit din plin Iubirea cu amarurile sale Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale. Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun Trist viersul meu ce plânge cât îl spun. |
Verbul a (se) obidi face parte din registrul arhaic al limbii şi este extrem de rar folosit în limba vorbită curent, dar are, pentru mine, o sonoritate minunată şi o semnificaţie năucitoare, extrem de dragă sufletului meu. Forma reflexivă înseamnă, în primul rând, „a se lăsa pradă deznădejdii sau durerii”, fiind sinonim (în ordinea crescătoare a intensităţii) cu a se indispune, a se necăji, a se amărî, a se mâhni, a se îndurera, a jeli, a deznădăjdui.
S-a format din substantivul obidă, care mie îmi pare la fel de complex ca şi dorul pe care atâta ni-l lăudăm. Căci e, (aproape) simultan, întristare (adâncă), durere (sufletească), mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie, nedreptate, asuprire, jignire, insultă, umilire. Deci, mai aproape de rostul etimologic este forma tranzitivă a verbului, echivalentă cu a asupri, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a urgisi…
Continuare »
| La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimă, fantezie… M-ai părăsit… şi toate se sting, reci scânteieri. Pentru rănitul vultur aripile-s poveri, Zbătaia lor, zadarnic adaos de-agonie. Şi mă supun… Osânda de gura ta rostită E lege pentru mine de aur pur şi greu; Durerea de la tine mi-e încă o ispită, Tu, genial tutore al geniului meu. Şi neguri lungi de veacuri laş iar să mă înghită… Din groapa mea zbucni-va o flacără târzie; Atunci întreaga lume va desluşi, uimită, Crescând misterioasă a noastră poezie, Din dragostea născută în zbucium şi adori, Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori! |
What is henceforth the use of spirit, phantasy and fame… You gone, everything dies in a cold glitter. For the wounded eagle wings are burdens only Struggling in useless and increased agony. And I’ll submit… The verdicts you’ll pronounce Are to me laws of purest, heavy gold And sufferings by you inflicted, new temptations, Prodigious guardian of my genius! The age-long mists may swallow me anew… Out of my grace a late flame will bursts; Astonished, the whole world shall witness then Mysteriously growing our poetry In pain and fervour like a love-child By an unknown father secretly begotten! |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |
© 2024 blog.ro-en.ro