03 aug.
„Sonet CLX” de Vasile Voiculescu
| La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimă, fantezie… M-ai părăsit… şi toate se sting, reci scânteieri. Pentru rănitul vultur aripile-s poveri, Zbătaia lor, zadarnic adaos de-agonie. Şi mă supun… Osânda de gura ta rostită E lege pentru mine de aur pur şi greu; Durerea de la tine mi-e încă o ispită, Tu, genial tutore al geniului meu. Şi neguri lungi de veacuri laş iar să mă înghită… Din groapa mea zbucni-va o flacără târzie; Atunci întreaga lume va desluşi, uimită, Crescând misterioasă a noastră poezie, Din dragostea născută în zbucium şi adori, Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori! |
What is henceforth the use of spirit, phantasy and fame… You gone, everything dies in a cold glitter. For the wounded eagle wings are burdens only Struggling in useless and increased agony. And I’ll submit… The verdicts you’ll pronounce Are to me laws of purest, heavy gold And sufferings by you inflicted, new temptations, Prodigious guardian of my genius! The age-long mists may swallow me anew… Out of my grace a late flame will bursts; Astonished, the whole world shall witness then Mysteriously growing our poetry In pain and fervour like a love-child By an unknown father secretly begotten! |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |