23 feb.

„Sonet CLVIII” de Vasile Voiculescu

Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir…
Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie :
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini şi nici cerurile prag.
With the serenity of age’s clear pulp I smile upon you youth,
Face boldly your proud beauty,
Your starlike eyes which lead astray
I resist with a strong mind wherein they melt.
My spirit I throw in, I do not kiss your lips,
Bent as upon a flower, I rend you and your perfume I breathe,
You are no more a flesh and blood creation
But the chalice wherefrom I sip life, receive grace.
My years I do not count, sap doesn’t hang upon prime:
With my phantasy’s power I seize what I endear,
I harness passion and virtue to the exalted poem
In which, with no trace of senescent dust, I force you:
To the magician earth has no bounds,
Nor has the sky a threshold.
Vasile Voiculescu traducere de Margareta Sterian

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro