23 feb.
„Sonet CLVIII” de Vasile Voiculescu
| Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale, Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale, Opun intensu-mi geniu în care se topesc. Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură, Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir… Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură, Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir. Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie : Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag, Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie În care, fără urme de pulbere târzie, Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag, Pământul n-are margini şi nici cerurile prag. |
With the serenity of age’s clear pulp I smile upon you youth, Face boldly your proud beauty, Your starlike eyes which lead astray I resist with a strong mind wherein they melt. My spirit I throw in, I do not kiss your lips, Bent as upon a flower, I rend you and your perfume I breathe, You are no more a flesh and blood creation But the chalice wherefrom I sip life, receive grace. My years I do not count, sap doesn’t hang upon prime: With my phantasy’s power I seize what I endear, I harness passion and virtue to the exalted poem In which, with no trace of senescent dust, I force you: To the magician earth has no bounds, Nor has the sky a threshold. |
| Vasile Voiculescu | traducere de Margareta Sterian |