Rezultate
05 dec.
Triumph! How strange, how strong had triumph come
On weary hate of foul and endless war
When from its grey gravecloths awoke anew
The summer day. Among the tumbled wreck
Of fascinated lines and mounds the light was peering,
Half-smiling upon us, and our newfound pride;
The terror of the waiting night outlived,
The time too crowded for the heart to count
All the sharp cost in friends killed on the assault.
No hook of all the octopus had held us,
Here stood we trampling down the ancient tyrant.
So shouting dug we among the monstrous pits.
Amazing quiet fell upon the waste,
Quiet intolerable to those who felt
The hurrying batteries beyond the masking hills
For their new parley setting themsleves in array
In crafty fourms unmapped.
No, these, smiled faith,
Are dumb for the reason of their overthrow.
They move not back, they lie among the crews
Twisted and chocked, they’ll never speak again.
Only the copse where once might stand a shrine
Still clacked and suddenly hissed its bullets by.
The War would end, the Line was on the move,
And at a bound the impassable was passed.
We lay and waited with extravagant joy. |
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura
Războiului murdar și fără capăt,
Când s-a trezit o zi de vară
Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta
Fascine, lut și apă, mângâind
Mândria noastră nou-născută; groaza
Înfriguratei așteptări nocturne
Slăbea iar timpul era prea-nțesat
Ca inima să-i numere pe morți.
După asalt, simțeam că am strivit
Tentaculele hidrei ancestrale,
Și chiuiam, săpând prin catacombe.
Pustia amuțise iar tăcerea
Ne-nnebunea căci dincolo de creste
Se regrupau, pe semne, baterii
Menite a-ntări parlamentarea.
Încrederea zâmbea; au amuțit
Căci sunt distruse; zac fără putere
În vraful morților – nu vor vorbi.
Dar crângul cu altarul în ruine
Mai azvârlea cartușe șuierate…
Va Lua sfârșit războiul, Linia
Se strămuta și, iată, ca prin farmec,
Fusese străbătut nestrăbătutul.
Extaziați, ședeam și așteptam. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
07 oct.
Avenge, O Lord, thy slaughter’d saints, whose bones
Lie scatter’d on the Alpine mountains cold,
Ev’n them who kept thy truth so pure of old,
When all our fathers worshipp’d stocks and stones;
Forget not: in thy book record their groans
Who were thy sheep and in their ancient fold
Slain by the bloody Piemontese that roll’d
Mother with infant down the rocks. Their moans
The vales redoubl’d to the hills, and they
To Heav’n. Their martyr’d blood and ashes sow
O’er all th’ Italian fields where still doth sway
The triple tyrant; that from these may grow
A hundred-fold, who having learnt thy way
Early may fly the Babylonian woe. |
Răzbună-ţi, Doamne, sfârtecaţii sfinţi
A căror oase-n Alpi se-mprăştiară,
Cei ce te-adeverit-au prima oară,
Când stânci zeificau ai mei părinţi –
Şi nu uita ce val de suferinţi
Cădeau pe turma ta odinioară,
Cum, crunţi, piemontezii aruncară
Sugari şi mume-n râpi… Din văi în zimţi
Spre cer… Toată-a Italiei câmpie
Martirizate moaşte-ascunde-n ea
Sub tron de triplu zbir – ca să-i înmie
Pe-acei ce-nvaţă calea de-a scăpa
Din babiloniana tiranie. |
| John Milton |
traducere de Tudor Dorin |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
23 feb.
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir…
Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie :
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini şi nici cerurile prag. |
With the serenity of age’s clear pulp I smile upon you youth,
Face boldly your proud beauty,
Your starlike eyes which lead astray
I resist with a strong mind wherein they melt.
My spirit I throw in, I do not kiss your lips,
Bent as upon a flower, I rend you and your perfume I breathe,
You are no more a flesh and blood creation
But the chalice wherefrom I sip life, receive grace.
My years I do not count, sap doesn’t hang upon prime:
With my phantasy’s power I seize what I endear,
I harness passion and virtue to the exalted poem
In which, with no trace of senescent dust, I force you:
To the magician earth has no bounds,
Nor has the sky a threshold. |
| Vasile Voiculescu |
traducere de Margareta Sterian |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
13 oct.
Te miri că nu scot gheara să-mi sfâşii bârfitorii?
Unde-ai văzut tu leul vânând gândaci sau poame?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbătătoarea-i carne s-aline sacra foame.
Şi eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Şi m-am bătut cu tigrii şi şerpii pentru ea,
Am fugărit-o până-n capcane şi dezastre,
Dar când s-o prind, în cale-mi ieşişi tu, scumpa mea!
Tu m-ai vânat cu ochii, oţele zâmbitoare,
Şi lesnicioasă pradă-ţi cad astăzi la genunchi;
Hai, inima sfâşie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Şi dulcea ta cruzime pătrunză-mă-n rărunchi :
Căci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor sânge de-a te hrăni pe tine. |
You wonder that my slanderers I don’t claw and pull apart?
Do lions ever go hunting bugs or picking berries?
Poets leap greedily to seize the highest laurels,
To sooth with fame’s zesty flesh their sacred hunger.
I too chased glory haunting your world’s wastes
And vied for her with tigers and with snakes,
Running it down into traps and disasters,
But within reach of it, beloved, your crossed my way,
Your eyes like smiling steel you aimed at me,
Proving an easy prey, now before you I kneel.
Come, tear my heart and render it immortal,
Into my very bowels let creep sweet cruelty.
For to my verses I give a new destiny:
Their noble blood your meat will be. |
| Vasile Voiculescu |
traducere de Margareta Sterian |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
12 mai
When the lamp went out by my bed I woke up with the early birds.
I sat at my open window with a fresh wreath on my loose hair.
The young traveller came along the road in the rosy mist of the morning.
A pearl chain was on his neck, and the sun’s rays fell on his crown.
He stopped before my door and asked me with an eager cry, „Where is she?”
For very shame I could not say, „She is I, young traveller, she is I.” |
Lampa se stinsese lângă patul meu. Dimineaţa m-am trezit o dată cu păsările.
M-am aşezat la fereastra deschisă şi mi-am pus în jurul părului desfăcut o coroană cu flori.
Tânărul călător sosi de-a lungul drumului în ceaţa trandafirie a dimineţii.
Un colier de perle se afla la gâtul său şi razele soarelui străluceau pe coroana lui.
El s-a oprit înaintea porţii mele şi m-a întrebat prietenos: ”Unde este ea?”
Ruşinoasă nu am putut să-i spun: „Ea, tinere călător, sunt eu, sunt eu!” |
It was dusk and the lamp was not lit.
I was listlessly braiding my hair.
The young traveller came on his chariot in the glow of the setting sun.
His horses were foaming at the mouth, and there was dust on his garment.
He alighted at my door and asked in a tired voice, „Where is she?”
For very shame I could not say, „She is I, weary traveller, she is I.” |
Ziua sfârşea şi lampa nu se aprinsese încă.
Îmi împleteam gânditoare şuviţele de păr.
Tânărul călător veni pe carul său în splendoarea soarelui apune.
Caii săi erau înspumaţi şi veşmintele sale acoperite de praf.
El coborî la poarta mea şi mă întrebă cu glasul obosit: ”Unde este ea?”
Ruşinoasă nu am putut să-i spun: ”Ea, călătorule obosit, ea sunt eu, sunt eu!” |
It is an April night. The lamp is burning in my room.
The breeze of the south comes gently. The noisy parrot sleeps in its cage.
My bodice is of the colour of the peacock’s throat, and my mantle is green as young grass.
I sit upon the floor at the window watching the deserted street.
Through the dark night I keep humming, „She is I, despairing traveller, she is I.” |
E o noapte de aprilie. Lampa arde în odaie.
Zefirul din sud suflă blând. Gălăgiosul papagal doarme în colivie.
Rochia mea are culoarea gâtului de păun, şi mantia mi-i verde ca iarba cea proaspătă.
Stau la fereastră şi privesc strada pustie.
În noaptea cea neagră, eu murmur neîncetat: ”Ea, călătorule deznădăjduit, sunt eu, sunt eu!” |
| Rabindranath Tagore |
traducere de George Popa |
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
31 iul.
Being your slave, what should I do but tend,
Upon the hours and times of your desire?
I have no precious time at all to spend
Nor services to do, till you require. |
Sunt sclavul tău, slujindu-ţi, se cuvine
pândindu-ţi toana să-ţi răsar în cale;
n-am timp trăit de-a-ntregul pentru mine
şi nici dorinţe n-am. Doar pe ale tale. |
Nor dare I chide the world-without-end hour
Whilst I, my sovereign, watch the clock for you
Nor think the bitterness of absence sour
When you have bid your servant once adieu… |
Nu mustru ora lunecând din lume
când, domn al meu, mi-ai dat în pază ceasul
şi depărtările le uit anume
când sclavul îl cinsteşti cu bun-rămasul… |
Nor dare I question with my jealous thought
Where you may be, or your affairs suppose,
But like a sad slave stay and think of naught
save, where you are, how happy you make those… |
N-am să cutez, gelos, să-ntreb cu teamă
pe unde mergi ci, robul tău, mă nărui
în întristare, dar, de bună seamă
ferice-s cei cărora ziua-ţi dărui… |
So true a fool is love that in your will,
Though you do anything, he thinks no ill. |
Dar dragostea ce-ţi port nu vede, tâmpă,
nimic din ce cu tine se întâmplă. |
| William Shakespeare |
traducere de Gheorghe Tomozei |
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!