12 mai
„The Gardener VIII” de Rabindranath Tagore
| When the lamp went out by my bed I woke up with the early birds. I sat at my open window with a fresh wreath on my loose hair. The young traveller came along the road in the rosy mist of the morning. A pearl chain was on his neck, and the sun’s rays fell on his crown. He stopped before my door and asked me with an eager cry, „Where is she?” For very shame I could not say, „She is I, young traveller, she is I.” |
Lampa se stinsese lângă patul meu. Dimineaţa m-am trezit o dată cu păsările. M-am aşezat la fereastra deschisă şi mi-am pus în jurul părului desfăcut o coroană cu flori. Tânărul călător sosi de-a lungul drumului în ceaţa trandafirie a dimineţii. Un colier de perle se afla la gâtul său şi razele soarelui străluceau pe coroana lui. El s-a oprit înaintea porţii mele şi m-a întrebat prietenos: ”Unde este ea?” Ruşinoasă nu am putut să-i spun: „Ea, tinere călător, sunt eu, sunt eu!” |
| It was dusk and the lamp was not lit. I was listlessly braiding my hair. The young traveller came on his chariot in the glow of the setting sun. His horses were foaming at the mouth, and there was dust on his garment. He alighted at my door and asked in a tired voice, „Where is she?” For very shame I could not say, „She is I, weary traveller, she is I.” |
Ziua sfârşea şi lampa nu se aprinsese încă. Îmi împleteam gânditoare şuviţele de păr. Tânărul călător veni pe carul său în splendoarea soarelui apune. Caii săi erau înspumaţi şi veşmintele sale acoperite de praf. El coborî la poarta mea şi mă întrebă cu glasul obosit: ”Unde este ea?” Ruşinoasă nu am putut să-i spun: ”Ea, călătorule obosit, ea sunt eu, sunt eu!” |
| It is an April night. The lamp is burning in my room. The breeze of the south comes gently. The noisy parrot sleeps in its cage. My bodice is of the colour of the peacock’s throat, and my mantle is green as young grass. I sit upon the floor at the window watching the deserted street. Through the dark night I keep humming, „She is I, despairing traveller, she is I.” |
E o noapte de aprilie. Lampa arde în odaie. Zefirul din sud suflă blând. Gălăgiosul papagal doarme în colivie. Rochia mea are culoarea gâtului de păun, şi mantia mi-i verde ca iarba cea proaspătă. Stau la fereastră şi privesc strada pustie. În noaptea cea neagră, eu murmur neîncetat: ”Ea, călătorule deznădăjduit, sunt eu, sunt eu!” |
| Rabindranath Tagore | traducere de George Popa |