Verbul a (se) zvoni este un derivat al substantivului zvon. Verb impersonal, acesta se referă la „a se răspândi un zvon, a circula vestea”. Un al doilea sens al termenului, când acesta are valoare tranzitivă, are legătură cu zgomotele produse de obiecte de metal sau de sticlă – „a face să sune, să răsune ceva”, adică a dăngăni.

Intranzitiv, de pildă, se folosește despre fenomene naturale – ape sau vânt, însemnând „a produce un zgomot lin, continuu și plăcut, fiind sinonim cu a bate, a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti.

Când are valoare reflexivă și se utilizează despre vești, știri sau vorbe, apare în structuri în care subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă. Sinonimele lui sunt a afirma, a se anunța, a se auzi, a se comunica, a se răspândi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, putând fi, de asemenea, echivalent cu a se scorni, cu sensul de a inventa și a face să circule minciuni.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a tăcea este o alegere dificilă pentru discutare, pentru că are extrem de multe sensuri, lucru ce se justifică prin prezența lui îndelungată în limbă, încă din latină – tacere. Se referă, în primul rând, la „a nu scoate niciun sunet, a nu spune nimic, a se abține să vorbească”, dar poate avea în vedere și încetarea altor sunete, cum ar fi plânsul.

Sensul figurat al termenului poate fi folosit despre elementele naturii și despre lucruri personificate – „a sta în nemișcare, a nu se face auzit; a înceta de a se manifesta”. Este extrem de des folosit în literatură, în contexte în care se încearcă sugerarea unei atmosfere liniștite, relaxate sau, dimpotrivă, amenințătoare, neliniștitoare. Tăcerea e un concept ambivalent.

Continuare »

Verbul a (se) susține este unul destul de des utilizat și are foarte multe sensuri, precum și numeroase sinonime; vine din limba latină – sustinere, formându-se de la a ține, conform franțuzescului soutenir. Prima accepție a termenului este cea proprie, care funcționează în planul concretului, referindu-se la „a servi de suport (unui lucru), a face să se țină în poziție ridicată (ca să nu se răstoarne)”, dar și „a ajuta, a sprijini pe cineva (să nu cadă)”. Cel de-al treilea sens propriu aparține formei reflexive a verbului și înseamnă „a se ține în picioare”, dar și „a-și câștiga existența, a se întreține singur”.

Toate celelalte semnificații ale termenului se situează în sfera figurată, fie că are în vedere „a lua atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză”, fie că se referă la „a aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii, a afirma cu tărie ceva, a apăra cu fermitate”, la „a ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană” ori chiar la „a se menține pe poziție, a-și păstra poziția (socială)”. O utilizare aparte a verbului are în vedere acțiunea de „a prezenta în fața unei comisii sau a unui consiliu (în vederea unei calificări), a se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post”.

Continuare »

Verbul a (se) dezice este monosemantic, adică are un singur sens în limba română, ceea ce nu înseamnă că nu poate avea mai multe sinonime. Mi s-a părut chiar foarte bogat din acest punct de vedere, aşa încât valoarea sa tranzitivă este lămurită complet prin termeni echivalenţi, fără nicio altă explicaţie: a contrazice, a dezminţi, a nega, a retracta, a retrage, a tăgădui. Explicaţia „a pune la îndoială”, cea care apare în unele dicţionare, nu mi se pare exactă.

Pentru forma reflexivă, dicţionarele sunt mai darnice – „a nu mai recunoaşte un lucru spus, a-şi retrage cuvântul” (a se dezminţi). Cele mai interesante forme mi s-au părut a fi cele la imperativ: afirmativul Dezi! şi negativul Nu (te) dezice!, după aceeaşi regulă ca şi în cazul lui a zice. Se conjugă la fel, folosind modelul lui în construirea paradigmei, dar nu este un derivat al acestuia, ci vine din franţuzescul dedire, aşa cum se întâmplă şi cu cele asemănătoare cu a veni.

Continuare »