Pentru verbul a aromi, unele dicționare indică etimologie necunoscută. Este un cuvânt pe care l-am nimerit din întâmplare, căci îmi închipuiam că înseamnă altceva și am fost surprinsă să descopăr că mă înșelam, cel puțin parțial. Evident, semnificația la care mă gândisem avea legătură cu aromele…

Și verbul are, oarecum. O variantă fonetică mai veche era chiar a aroma, iar al doilea sens menționat acum de dicționare se referă la „a ameți cu un miros îmbătător”, în timp ce o utilizare arhaică însemna „a afuma pe cineva cu mirodenii” – a tămâia.

Însă prima accepție a verbului e „a fi cuprins de un somn ușor, superficial, lin, plăcut (și scurt)”, adică sinonim al lui a ațipi, a dormita, a moțăi, a picoti, a piroti. Utilizările figurate sunt cel puțin două, una având legătură cu acest sens și fiind încă actuală, deși rar folosită, însemnând a calma, a liniști, a potoli, a ogoi.

Cel de-al doilea sens figurat se stabilește, cel mai ușor, prin echivalență cu verbe precum a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta (cu vorba), a seduce, a tenta, a trișa, a zăpăci.

Continuare »

Verbul a (se) scrânti are două sensuri principale, dintre care unul propriu și unul figurat; intră în construcția câtorva expresii și are numeroase sinonime. Termenul vine din slavă (krentati „a suci, a întoarce”) și se referă, în primul rând, la oase, membre – „a (se) deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală”, fiind sinonim cu a dezarticula, a disloca, a luxa.

Cea de-a doua accepție are în vedere forma reflexivă a verbului, folosit cu sens figurat – „a-și pierde dreapta judecată, facultatea de a judeca normal, a-și ieși din minți, a lua-o razna”, moment în care stabilește echivalență cu o mulțime de alte verbe: a (se) aliena, a înnebuni, a se sminti, a se țicni, a se zăpăci. Expresia a o scrânti înseamnă „a face o prostie, o gafă” – a greși.

Continuare »

Verbul a deconcerta este integrat între termenii livreşti (vine din franţuzescul déconcerter), însemnând „a face pe cineva să-şi piardă cumpătul, siguranţa de sine”, fiind sinonim – în contexte diferite – cu a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura şi a zăpăci. Valoarea reflexivă a cuvântului are în vedere o altă perspectivă (din interior) asupra aceluiaşi proces – „a-şi pierde echilibrul moral sau mintal”, echivalent al lui a se dezechilibra, a se dezaxa.

Sensul acestui termen pare a se (îm)potrivi uneia dintre semnificaţiile verbului a concerta – „a se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună”. Se presupune, prin urmare, o colaborare între parteneri, ce se bazează pe încredere, aceasta fiind încălcată în momentul în care se discută despre deconcertare.

Continuare »

Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.

Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.

Continuare »

Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »