Verbul a (se) zvoni este un derivat al substantivului zvon. Verb impersonal, acesta se referă la „a se răspândi un zvon, a circula vestea”. Un al doilea sens al termenului, când acesta are valoare tranzitivă, are legătură cu zgomotele produse de obiecte de metal sau de sticlă – „a face să sune, să răsune ceva”, adică a dăngăni.

Intranzitiv, de pildă, se folosește despre fenomene naturale – ape sau vânt, însemnând „a produce un zgomot lin, continuu și plăcut, fiind sinonim cu a bate, a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti.

Când are valoare reflexivă și se utilizează despre vești, știri sau vorbe, apare în structuri în care subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă. Sinonimele lui sunt a afirma, a se anunța, a se auzi, a se comunica, a se răspândi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, putând fi, de asemenea, echivalent cu a se scorni, cu sensul de a inventa și a face să circule minciuni.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a evoca este un neologism, venit din latină (evocare) pe filieră franceză (évoquer) și înseamnă „a aduce în conștiință, a readuce în memorie fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult”. Termenul poate avea atât sens propriu, cât și sens figurat, iar sinonimele sunt numeroase: a aminti, a chema, a descrie, a reaminti, a rechema, a reconstitui, a redeștepta, a spune, a sugera, a trezi.

Descrierea se realizează, de obicei, diferit, în funcție de felul în care cel care evocă evenimentele le-a perceput, de punctul acestuia de vedere și de sensibilitatea sa. Cele mai reușite sunt, evident, ale celor care, dovedind măiestrie artistică, transformă simplele amintiri – pe care fiecare dintre noi le are – în pagini fascinante de memorii, lăsate posterității, scoțând în relief scene sau oameni, cunoscuți nemijlocit și readuși la viață prin forța cuvântului.

Continuare »

Verbul a tăcea este o alegere dificilă pentru discutare, pentru că are extrem de multe sensuri, lucru ce se justifică prin prezența lui îndelungată în limbă, încă din latină – tacere. Se referă, în primul rând, la „a nu scoate niciun sunet, a nu spune nimic, a se abține să vorbească”, dar poate avea în vedere și încetarea altor sunete, cum ar fi plânsul.

Sensul figurat al termenului poate fi folosit despre elementele naturii și despre lucruri personificate – „a sta în nemișcare, a nu se face auzit; a înceta de a se manifesta”. Este extrem de des folosit în literatură, în contexte în care se încearcă sugerarea unei atmosfere liniștite, relaxate sau, dimpotrivă, amenințătoare, neliniștitoare. Tăcerea e un concept ambivalent.

Continuare »

Verbul a (se) susține este unul destul de des utilizat și are foarte multe sensuri, precum și numeroase sinonime; vine din limba latină – sustinere, formându-se de la a ține, conform franțuzescului soutenir. Prima accepție a termenului este cea proprie, care funcționează în planul concretului, referindu-se la „a servi de suport (unui lucru), a face să se țină în poziție ridicată (ca să nu se răstoarne)”, dar și „a ajuta, a sprijini pe cineva (să nu cadă)”. Cel de-al treilea sens propriu aparține formei reflexive a verbului și înseamnă „a se ține în picioare”, dar și „a-și câștiga existența, a se întreține singur”.

Toate celelalte semnificații ale termenului se situează în sfera figurată, fie că are în vedere „a lua atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză”, fie că se referă la „a aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii, a afirma cu tărie ceva, a apăra cu fermitate”, la „a ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană” ori chiar la „a se menține pe poziție, a-și păstra poziția (socială)”. O utilizare aparte a verbului are în vedere acțiunea de „a prezenta în fața unei comisii sau a unui consiliu (în vederea unei calificări), a se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post”.

Continuare »

– Nu prea cădem de acord…
– Hai să facem un compromis! Tu faci tot ce spun eu, iar eu spun tot ce faci tu.