Verbul a surprinde vine din franțuzescul surprendre, după autohtonul a prinde, și are două-trei sensuri înrudite între ele. Se poate referi la „a prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt (pe care vrea să-l săvârșească pe ascuns), a prinde în flagrant delict”. Termenul are o utilizare militară – „a cuceri pe neașteptate”, iar în anumite circumstanțe, vorbind despre sine, verbul are și valoare reflexivă.

De asemenea, poate însemna și „a găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere; a sosi fără veste”, putându-se avea în vedere și fenomene ale naturii sau evenimente, totuna cu a ajunge, a apuca. Mai interesante sunt echivalențele cu verbe de tipul a abuza, a ademeni, a amăgi, a descoperi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa („a surprinde buna credință a cuiva sau a obține prin viclenie”).

Dintr-un alt punct de vedere, termenul este sinonim cu a epata, a frapa, a mira, a uimi, a ului. Ultimul dintre sensurile menționate de dicționare se referă la „a băga de seamă, a observa pe furiș” sau „a descoperi în mod brusc”, situații în care este echivalent al lui a remarca, a sesiza, dar și „a impresiona prin ceva neprevăzut”.

Continuare »

Verbul a intui își are rădăcinile în italiană (intuire) și în latină (intueri), fiind un verb tranzitiv de conjugarea a IV-a și însemnând „a înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate”.

Termenii echivalenți ai acestui verb sunt numeroși, atât pentru semnificațiile proprii – a ghici, a întrevedea, a întrezări, a înțelege, a presimți, a prevedea, a sesiza, a simți, cât și pentru cele figurate – a mirosi, a pătrunde. Din familia lui lexicală, dicționarele de sinonime menționează structura „intuire vie” (intuiție).

Continuare »

Verbul a observa îşi diferenţiazǎ sensurile în funcţie de prezenţa sau absenţa intenţionalitǎţii în realizarea acţiunii, şi de scopul acesteia. Prin urmare, se poate referi la o banalǎ bǎgare de seamǎ, la simpla remarcǎ involuntarǎ, fiind sinonim cu a percepe, a sesiza, a constata, sau pur şi simplu a zǎri, a vedea, a distinge fugitiv cu privirea, reţinând rapid detalii. Pe de altǎ parte, observarea se poate face sistematic, referindu-se fie la examinarea cu atenţie pentru formarea unei pǎreri sau însuşirea unor cunoştinţe (a studia, a cerceta, a scruta), fie la supravegherea rǎuvoitoare şi urmǎrirea pe ascuns (a spiona, a iscodi, a pândi), care poate avea ca justificare nevoia de a controla.

Într-o altǎ accepţie, verbul poate sǎ aibǎ un rol în comunicare, o finalitate exprimabilǎ, sǎ se refere la a face o remarcǎ, a constata verbal ori a semnala o situaţie, a exprima o observaţie. Şi nici atunci (sau mai ales atunci) lucrurile nu sunt deloc simple, pentru cǎ atragerea atenţiei cuiva poate sǎ aibǎ conotaţii binevoitoare, dar poate fi profund criticǎ în anumite circumstanţe, moment în care observaţia devine sinonimǎ cu dojana şi cu reproşul.

Continuare »