Verbul a (se) prăbuşi are un sens de bază, din care derivă toate celelalte şi care înseamnă „a cădea sau a face să cadă brusc şi cu zgomot (de la înălţime)”. Termenul se poate referi la obiecte masive care – odată căzute – se pot sfărâma, la fiinţe care se lasă cu toată greutatea, la ape care cad ori curg repede pe un loc abrupt (formând o cascadă), dar şi la guverne sau regimuri reacţionare care cad de la putere.

Sensurile figurate sunt, de asemenea, destul de numeroase. Verbul poate avea în vedere căderile sociale sau psihice, orice fel de cădere într-o stare inferioară celei precedente, orice finalizare sau dispariţie bruscă şi violentă. Mi se pare frumoasă referirea la dura trezire la realitate, atunci când planurile, visele şi speranţele se risipesc până la dispariţia completă, spulberându-se şi lăsând în urmă gustul amar al deziluziei.

Continuare »

Verbul a (se) părăgini se foloseşte, în primul rând, referitor la terenuri necultivate, însemnând „a se transforma (în) ori a deveni paragină, a se acoperi cu buruieni”, întrucât termenul se formează de la substantivul paragină „plantă erbacee cu frunze înguste şi lungi, cu rădăcina puternică şi ramificată, care creşte îndeosebi pe locurile nelucrate”.

De asemenea, substantivul comun se referă, prin extindere de sens, la „terenul necultivat plin cu buruieni”, iar printr-o conotaţie metaforică are în vedere „starea unui teren sau a unei clădiri de care nu se îngrijeşte nimeni”. Sinonimele sunt ruină, dărăpănătură, pârloagă, denumind în acelaşi timp şi actul în sine, al părăsirii, al abandonării.

Continuare »

Verbul a usca are mult mai multe sensuri decât m-am aşteptat, probabil datorită provenienţei din limba latină, lucru ce îl aşază în rândul celor mai vechi termeni pe care îi avem. Sensul general, care le explică într-un fel pe toate celelalte, înseamnă „a scoate sau a-şi pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc”. Nuanţând explicaţia, verbul se poate referi la pământ (a se zbici, a seca, a asana), la conserve (a deshidrata legume, fructe, peşte), la pâine (a se împietri, a se întări), la rufe (a se zvânta), la vegetaţie (a-şi pierde seva, a se veşteji, a se ofili), la organe sau părţi ale corpului (a se atrofia), la oameni cu totul – de durere, jale, dor (a-şi pierde vlaga, a slăbi, a se chinui, a se consuma), ori la ochii/lacrimile lor, atunci când greul trece (a înceta să mai plângă).

Continuare »