a (se) părăgini
Verbul a (se) părăgini se foloseşte, în primul rând, referitor la terenuri necultivate, însemnând „a se transforma (în) ori a deveni paragină, a se acoperi cu buruieni”, întrucât termenul se formează de la substantivul paragină „plantă erbacee cu frunze înguste şi lungi, cu rădăcina puternică şi ramificată, care creşte îndeosebi pe locurile nelucrate”.
De asemenea, substantivul comun se referă, prin extindere de sens, la „terenul necultivat plin cu buruieni”, iar printr-o conotaţie metaforică are în vedere „starea unui teren sau a unei clădiri de care nu se îngrijeşte nimeni”. Sinonimele sunt ruină, dărăpănătură, pârloagă, denumind în acelaşi timp şi actul în sine, al părăsirii, al abandonării.
Pe aceleaşi coordonate semantice funcţionează şi verbul, care are o serie destul de amplă de sinonime, de la a se sălbătici, a se pârlogi, a se pustii, până la a se ruina, a se şubrezi, a se dărăpăna, a se degrada, a se părădui, a se dărâma chiar. Toate par deopotrivă de expresive, urmărind aproape fără excepţie toate sensurile despre care am discutat.
Mai rar întâlnit este contextul care se referă la oameni. Printr-un extrem de interesant transfer de sens, se referă la fiinţa proprie, devenită asemenea unui spaţiu al infertilităţii şi al pustiirii, folosindu-se în contexte care fac referire la „ruina din cauza părăsirii”. Rămaşi în uitare, oamenii suferă aceleaşi efecte ca şi ruinele. Chiar şi având o istorie uriaşă în sine.