31 oct.

a (se) declanșa

Verbul a (se) declanșa este un neologism venit din franceză – déclencher, având valoare reflexivă și tranzitivă. Astfel, el poate fi sinonim cu a (se) dezlănțui, a irupe, a (se) isca, a izbucni, a (se) porni, a (se) stârni, sau se poate referi la provocarea, prin comandă, a intrării rapide în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv, înlăturând o piedică sau suprimând o piedică de blocare, ori la declanșarea automată a unui aparat.

Deși deseori se utilizează pentru elemente mecanice și tehnice („a desface, a deschide, a pune în funcțiune”), termenul poate avea în vedere și pornirea unor acțiuni de mari proporții sau provocarea subită a unor crize, stări ori discuții, precum și începutul brusc și cu violență al unei furtuni ori al altor fenomene naturale.

Dacă, în anumite contexte mai complexe, este menționată și o cauză, verbul este echivalent cu a cauza, a determina, a genera, a naște ori a pricinui, a produce, a provoca. Probabil că unul dintre cele mai frumoase sinonime este a se aprinde, fără a fi, în mod necesar, vorba despre foc, iar dintre antonime, dicționarele amintesc de a anclanșa și a inhiba.

Continuare »

16 iul.

a (se) isca

Verbul a (se) isca are o utilizare reflexivă, însemnând „a se naşte, a lua fiinţă”, sinonim cu a apărea, a se ivi, a începe, a se întâmpla, a se porni. De asemenea, are şi valoare tranzitivă, care se referă la „a face să se nască, a face să se ivească, a scoate la iveală”, sinonim cu a dezlănţui, a provoca, a stârni. Indiferent de accepţie, termenul are în vedere şi felul în care se petrece această acţiune, conotaţia sa fundamentală bazându-se pe surpriză – „pe neaşteptate, deodată, brusc”.

Prin urmare, cuvântul poate face trimitere la un element primar ce justifică, printr-o relaţie de cauzalitate, apariţia nebănuită a altora – „a avea drept efect”, situaţie în care stabileşte sinonimie cu a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. În plus, am remarcat un sens secundar, mai rar folosit, care are în vedere faptul de „a i se năzări cuiva, a-i trece prin minte”, de la care, cel mai probabil, a apărut prin extindere de sens sinonimia cu a inventa, a născoci.

Continuare »

30 mai

a cauza

Verbul a cauza nu ridică foarte multe probleme din punct de vedere semantic. Înseamnă (banal şi lipsit de conotaţii) „a fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări”, ori într-o accepţie mai relaxată „a face să se producă”. Nici sinonimele nu sunt foarte multe, dar sunt mai puţin tehnice, mai bogate în sensuri figurate şi mai des folosite – a aduce, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stârni.

Întotdeauna mi s-a părut că vorba asta suferă o mare nedreptate, pentru că este foarte puţin folosită, în raport cu importanţa pe care o are în lumea – aşa cum o cunoaştem noi – în care aproape totul funcţionează pe baza unor legi (uneori obscure, ascunse nouă şi rar de tot înţelese cu adevărat) de cauză-efect. Substantivul cauză se aude mult mai des, verbul are însă nevoie de un context sobru, serios, oarecum oficial.

Continuare »

10 aug.

a certa

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro