Verbul a hoinări este format prin derivare de la adjectivul hoinar, iar sensul cel mai comun este „a umbla hoinar, a bate drumurile, a călători mult și fără țintă, fără rost, fără căpătâi”. La rândul său, adjectivul s-a format prin derivare de la substantivul hoină/oină – termen cu origine necunoscută, numele unui joc vechi.

Dintre sinonimele cel mai des folosite, mai aproape de sensul profund al termenului se găsesc a colinda, a cutreiera, a peregrina, a pribegi, a rătăci, iar a vagabonda poate fi considerat un echivalent cu o nuanță ușor peiorativă. Regionalismele și arhaismele sunt multe și interesante: a bădădăi, a budușlui, a hăimăni, a horhăi, a lăinici, a nemernici, a ștrengări, a tălălăi, a techerghi.

Sunt frumoase și expresiile echivalente, care par a folosi cu precădere două verbe: a umbla creanga ori a umbla frunza frăsinelului, a umbla lelea / teleleu, dar și a bate străzile, drumurile sau pădurile. Iar dintre neologisme, dicționarele identifică un singur sinonim, livrescul a flana, venit din franceză (flâner).

Continuare »

Verbul a emigra face parte dintr-o categorie specială, a vorbelor cu foarte mare încărcătură emoțională. Înseamnă „a-și părăsi patria (locul de baștină) pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară”. Vine din limba latină (emigrare < ex „afară”, migrare „a se duce”) pe filieră franceză (émigrer), stabilind echivalență de sens cu a se expatria, dar având printre sinonime și termeni mai expresivi, precum a pribegi, a se înstrăina, a se desțăra, a băjeni/băjenări (toate din zona arhaică și livrescă).

Decizia de a emigra se poate lua ca urmare a unor circumstanțe independente de voința celui care se vede nevoit să facă un astfel de pas, fiind constrâns de factori politici sau economici, cu efecte foarte puternice pe plan emoțional, devastatoare uneori. În natură – ca de obicei – lucrurile sunt mai simple; verbul se folosește, de pildă, pentru păsările care schimbă locul după climă, activitate ce intră în firescul vieții și al morții, pe care oamenii îl complică, de cele mai multe ori. Oricum ar fi, antonimul folosit este același – a se repatria.

Continuare »

Verbul a (se) rătăci are mai multe sensuri, diferenţiate în funcţie de valoarea activă sau reflexivă. Se referă, în primul rând, la „a pierde sau a încurca drumul, a greşi direcţia, a nu mai şti unde se află”, putând avea în vedere şi piederea de o altă persoană (situaţie în care poate fi sinonim cu a se răzleţi). Atunci când are valoare tranzitivă, verbul înseamnă „a nu mai şti unde a fost pus sau unde se găseşte cineva sau ceva” ori „a ajunge sau a se afla într-un loc unde nu se aştepta nimeni”, stabilind sinonimie cu a (se) pierde.

Într-o accepţie mai relaxată, termenul înseamnă „a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la ţintă; a merge din loc în loc fără un scop precis”, fiind similar ca sens cu a hoinări, a colinda, a vagabonda, a umbla, chiar cu a pribegi, dar şi a se aciua, a se oploşi, a se pripăşi – atunci când are în vedere aşezarea într-un loc străin. Dincolo de toate acestea, sensul figurat cel mai des utilizat al acestui verb se referă la „a se abate de la calea cea dreaptă”.

Continuare »