29 mai

„Romance” de Robert Louis Stevenson

I will make you brooches and toys for your delight
Of bird-song at morning and star-shine at night.
I will make a palace fit for you and me
Of green days in forests and blue days at sea.
Ca să te-alint ți-aș face mărgele și inele,
În zori din ciripituri și noaptea din stele…
Castelul ți-aș face din orele noastre
Viu-verzi în pădure, la mare-albastre.
I will make my kitchen, and you shall keep your room,
Where white flows the river and bright blows the broom,
And you shall wash your linen and keep your body white
In rainfall at morning and dewfall at night.
Prin lunci când grozama dă-n floare, vom sta
În cuhnie eu, tu în camera ta,
Spăla-îți-vei straiul, și trupul, și fața
Ca roua de noapte, cu ploi, dimineața.
And this shall be for music when no one else is near,
The fine song for singing, the rare song to hear!
That only I remember, that only you admire,
Of the broad road that stretches and the roadside fire.
Și muzică vom face, când nu-s prin preajmă mulți:
Un cânt nalt, să-l viersuri, un cânt pur s-asculți!
acestea-ți ce-ți jindui, din cât țin eu minte,
La focul din margini de cale ce lungă se-ntinde.
Robert Louis Stevenson traducere de Tudor Dorin

13 mart.

„The Female of the Species” de Rudyard Kipling

When the Himalayan peasant meets the he-bear in his pride,
He shouts to scare the monster, who will often turn aside.
But the she-bear thus accosted rends the peasant tooth and nail.
For the female of the species is more deadly than the male.
Când dă ochi cu ursul zdravăn veun sătean din Himalaya,
Chiuie… şi-ades pe monstru îl alungă hărmălaia.
Dar când dă peste ursoaică, moare rupt de colţ şi gheară,
Căci nu masculul, femela speciilor e mai fiară.


Continuare »

06 mart.

„When the Hounds of Spring” de Algernon Charles Swinburne

When the hounds of spring are on winter’s traces,
The mother of months in meadow or plain
Fills the shadows and windy places
With lisp of leaves and ripple of rain;
And the brown bright nightingale amorous
Is half assuaged for Itylus,
For the Thracian ships and the foreign faces,
The tongueless vigil, and all the pain.
Pe urmele iernii când vara ogarii şi-aţine,
Atunci mamei lunilor prinde a-i place
Ca pajişti, hăţişuri şi câmpuri de viscole pline
În freamăt de foi şi de ploi să îmbrace;
Iar galeşa privighetoare şi-astâmpără-n parte
Canonul stârnit de-a lui Itylus moarte,
Iscodirea tăcută a feţelor cele străine
Şi-a navelor trace.
Come with bows bent and with emptying of quivers,
Maiden most perfect, lady of light,
With a noise of winds and many rivers,
With a clamor of waters, and with might;
Bind on thy sandals, O thou most fleet,
Over the splendor and speed of thy feet;
For the faint east quickens, the wan west shivers,
Round the feet of the day and the feet of the night.
Vino cu arce-ncordate şi doldora tolbe, Fecioară
Fără cusur, domnind pe-a luminii imperii
Cu zvon de vânt vino şi râuri dând pe dianafară,
Cu larmă de ape, stăpâna puterii!
O, tu cea mai sprintenă zee, înnoadă sandale
Peste splendoarea gleznelor iuţi ale tale,
Căci zorii se-aprind şi palul amurg se-nfioară
Lângă picioarele zilei şi cele-ale serii.
Where shall we find her, how shall we sing to her,
Fold our hands round her knees, and cling?
O that man’s heart were as fire and could spring to her,
Fire, or the strength of the streams that spring!
For the stars and the winds are unto her
As raiment, as songs of the harp-player;
For the risen stars and the fallen cling to her,
And the southwest-wind and the west-wind sing.
Unde afla-o-vom, cum vom cânta pentru ea,
Şi cum să-i cuprindem genunchii cu palmele oare?
De-ar fi inima omului faclă întinsă spre ea,
Faclă sau zvâcnet de apă înalt ţăşnitoare!
Căci stele şi vânt i-as precum un veşmânt,
Cum şi tropii harpistului straie îi sunt;
Căci stelele noi sau căzute se-anină pe ea,
Iar vântul de sud şi de vest îi înalţă tropare.
For winter’s rains and ruins are over,
And all the season of snows and sins;
The days dividing lover and lover,
The light that loses, the night that wins;
And time remember’d is grief forgotten,
And frosts are slain and flowers begotten,
And in green underwood and cover
Blossom by blossom the spring begins.
Căci ploile-au stat, dispar ale iernii ruine
Şi vremea nămeţilor cea ticăloasă,
Şi zile ce-i fac pe ibovnici să se dezbine,
Prea scurte amiezi, nopţi ce tot mai grele apasă;
Uitate sunt azi suvenirile vremii posace,
Nimic nu mai degeră, mugurul floare desface,
Iar crângul e verde, şi iată că vine
Din boboc în boboc primăvara frumoasă.
The full streams feed on flower of rushes,
Ripe grasses trammel a travelling foot,
The faint fresh flame of the young year flushes
From leaf to flower and flower to fruit;
And fruit and leaf are as gold and fire,
And the oat is heard above the lyre,
And the hoofed heel of a satyr crushes
The chestnut-husk at the chestnut-root.
Trestia-n floare gârlele pline hrăneşte,
Ierburi în pârg lănţuiesc pe drumeţ de picioare,
Slaba văpaie a noului an se-nteţeşte
Din frunze în flori şi în poame din floare;
Frunza şi rodul ca focul şi auru-s rude;
Trişca de-ovăz mai tare ca lira se-aude;
Şi-asculţi copitatul câlcâi de satir cum striveşte
Coji de castane-n cărare.
And Pan by noon and Bacchus by night,
Fleeter of foot than the fleet-foot kid,
Follows with dancing and fills with delight
The Mænad and the Bassarid;
And soft as lips that laugh and hide
The laughing leaves of the trees divide,
And screen from seeing and leave in sight
The god pursuing, the maiden hid.
Şi, ziua, Pan – Bachus în faptul serii,
Mai iuţi ca iezii repezi din copite,
Alungă, încântându-le, puzderii
Şi de Menade şi de Bassaride:
Şi, moi ca nişte buze mori râzând,
Cad frunze-n rarişti, vesele – pe rând
Dezvăluind şi ascuzând vederii,
Zeul strârnit, fecioarele pitite.
The ivy falls with the Bacchanal’s hair
Over her eyebrows, hiding her eyes;
The wild vine slipping down leaves bare
Her bright breast shortening into sighs;
The wild vine slips with the weight of its leaves,
But the berried ivy catches and cleaves
To the limbs that glitter, the feet that scare
The wolf that follows, the fawn that flies.
Cad iederi şi-al Bacantei păr umbros,
Peste sprâncene, ochiul tăinuindu-l,
Iar curpeni albi, când lunecă în jos,
Îi dezgolesc sâni lucii ca argintul;
Se-nclină clematita grea de foi
Şi iederi sub povara poamei noi,
Şi-agaţă de piciorul lor spăimos
Fugaciul faun, lupul urmărindu-l.
Algernon Charles Swinburne traducere de Tudor Dorin

27 feb.

„On the Way to Kew” de William Ernest Henley

On the way to Kew,
By the river old and gray,
Where in the Long Ago,
We laughed and loitered so,
I met a ghost to-day,
A ghost that told of you –
A ghost of old replies
And sweet, inscrutable eyes
Coming up from Richmond
As you used to do.
Pe drumul spre Kew,
Pe malul bătrânului râu cenuşiu
Pe unde-n Demultul Demult
Hoinăream şi râdeam amândoi,
Astăzi o umbră am întâlnit,
Şi-am stat s-o ascult,
O umbră care de tine spunea,
Dându-mi în şoaptă răspuns,
Cu ochi dulci, de nepătruns
Care din Richmond venea către Kew,
Aşa cum veneai altădată şi tu.
By the river old and gray,
The enchanted Long Ago
Murmured and smiled anew.
On the way to Kew,
March had the laugh of May,
The bare boughs looked aglow,
And old immortal words
Sang in my breast like birds,
Coming up from Richmond
As I used with you.
Pe malul bătrânului râu cenuşiu,
Demultul Demult cel de vrajă
Murmura şi zâmbea iaraşă zglobiuu,
Pe drumul spre Kew,
Martie-avea râsul lui Mai,
Flori vii izbucneau pe golaşe tulpine,
Şi toate cuvintele nemuritoare
Păsări în pieptu-mi erau, cântătoare,
Cum veneam dinspre Richmond
Ca pe vremuri cu tine.
With the life of Long Ago
Lived my thought of you.
By the river old and gray
Flowing his appointed way
As I watched I knew
What is good to know –
Not in vain, not in vain,
Shall I look for you again
Coming up from Richmond
On the way to Kew.
Cu zilele din Demultul Demult
S-a hrănit gândul meu despre tine.
Pe malul bătrânului râu cenuşiu
Ce curge pe-acelaşi făgaş cunoscut,
Aşa cum priveam, am ştiut
Ce-mi face atâta de bine să ştiu:
Nu-n zadar, nu-n zadar
Căutate-voi iarăşi şi iar,
Venind dinspre Richmond
Pe drumul spre Kew.
William Ernest Henley traducere de Dan Duţescu

06 feb.

„Star-Talk” de Robert Graves

‘Are you awake, Gemelli,
This frosty night?’
‘We’ll be awake till reveillé,
Which is Sunrise,’ say the Gemelli,
‘It’s no good trying to go to sleep:
If there’s wine to be got we’ll drink it deep,
But rest is hopeless to-night,
But rest is hopeless to-night.’
– Mai stați de veghe, Gemeni,
În seara asta rece?
– Mai stăm, lal noapte-asemeni
Și-n zori, spun cei doi gemeni,
Să ne culcăm nu are rost;
Vin de-am avea, n-am ține post,
E-o noapte-n care somnul trece,
E-o noapte-n care somnul trece.


Continuare »

16 ian.

„Scotland’s Winter” de Edwin Muir

Now the ice lays its smooth claws on the sill,
The sun looks from the hill
Helmed in his winter casket,
And sweeps his arctic sword across the sky.
The water at the mill
Sounds more hoarse and dull.
The miller’s daughter walking by
With frozen fingers soldered to her basket
Seems to be knocking
Upon a hundred leagues of floor
With her light heels, and mocking
Percy and Douglas dead,
And Bruce on his burial bed,
Where he lies white as may
With wars and leprosy,
And all the kings before
This land was kingless,
And all the singers before
This land was songless,
This land that with its dead and living waits the Judgement Day.
But they, the powerless dead,
Listening can hear no more
Than a hard tapping on the floor
A little overhead
Of common heels that do not know
Whence they come or where they go
And are content
With their poor frozen life and shallow banishment.
Spre prag ’şi-întinde gheaţa colţii netezi
Şi soarele sub chivăra-i de iarnă
Se uită de pe deal şi trece bolta
Prin ascuţişul spadei sale boreale.
La scocul morii apa
Răsună surd şi răguşit.
Pe drum, fata morarului
Cu degetele încleiate de paner
Juri că loveşte într-un caldarâm
De zeci şi zeci de leghe
Când tocurile ei batjocoresc
Pe morţi, pe Douglas, Percy,
Pe Bruce, acel ce zace în mormântu-i, alb
De lepră şi războaie,
Şi toţi regii care-au fost
Pân-a fi ţara fără regi,
Pe cântăreţii ce-au cântat
Pân-a fi ţara lor fără cântări,
Această ţară-ai cărei morţi şi vii aşteaptă Ziua de Apoi.
Ci ei, neputincioşii morţi,
Ascultă, dar nu mai aud decât
Un tropot sec pe surda pardoseală, ropot
Al tălpilor obişnuite care nu ştiu
De unde vin sau încotro se duc;
Şi-s mulţumiţi
De îngheţata viaţă
Şi de surghiunul neadânc.
Edwin Muir traducere de Leon Leviţchi

© 2020 blog.ro-en.ro