Verbul a (se) muta înseamnă, în primul rând, „a se mişca din locul în care se găseşte şi a se aşeza în alt loc” ori „a se întoarce, a schimba poziţia”. În afară de simpla deplasare, termenul se mai poate referi la schimbări importante din viaţa omului, fie „a (se) transfera dintr-un serviciu în altul, a primi numire în alt loc”, fie „a (se) strămuta, a se stabili (cu locuinţa, cu traiul) în alt loc, a-şi schimba domiciliul” ori „a schimba destinaţia”. Unul dintre cele mai utilizate sensuri are în vedere jocul de şah, însemnând „a modifica poziţia unei piese”.

Expresiile nu sunt prea numeroase, cea mai plastică referindu-se la „a-i muta cuiva fălcile sau căpriorii”, adică „a-i trage o palmă cu putere, a lovi peste obraz”. În plus, se pare că termenul avea un înţeles popular mai vechi, care era echivalent cu a înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva), cu a modifica (direcţia, cursul) şi chiar cu a transforma. De aici, s-a ajuns la expresia „a-şi muta gândul”, cu sensul de „a-şi schimba părerea, intenţiile”, deci a se răzgândi, chiar a renunţa.

Continuare »

A (se) distra este un verb încântător, care înseamnă „a petrece sau a face pe cineva să-şi petreacă timpul în mod agreabil”. După cum ştim însă, „agreabil” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, de unde şi cele două extreme în semnificaţiile cuvântului – poate fi vorbă, pe de o parte, de folosirea timpului în mod plăcut, iar pe de altă parte, de consumarea acestuia, dedându-se unor – pudic şi generic numite – „plăceri lumeşti”.

Una dintre semnificaţiile mai rar întâlnite ale verbului se referă la „a abate de la o preocupare sau de la un gând, a îndepărta atenţia cuiva de la ceva care îl oboseşte sau îl obsedează”. Însă indiferent de sensuri, dacă punem sinonimele toate la un loc, obţinem un munte de voie bună: a (se) amuza, a (se) desfăta, a (se) destinde, a (se) dispune, a distrage, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, cu tot cu mai vechile a se eglendisi, a (se) libovi. Orice i se poate opune cu succes lui a (se) plictisi.

Continuare »

Verbul a vizita are o mulţime de explicaţii prin dicţionare. Parcurgându-le cu răbdare, am constatat că structura care sintetizează cel mai bine sensul termenului este „a vedea, făcând o vizită”. Se poate referi la obiceiul de a merge la prieteni ori a face vizite protocolare, sau la acela de a face inspecţii de tot soiul, care cer examinare atentă la faţa locului – vizitele medicale fiind cele mai cunoscute (la domiciliu sau în saloane). Citind articolele explicative, am avut parte şi de două surprize referitor la utilizări ale termenului pe care nu le cunoşteam.

Există un joc – de fapt, o problemă enigmistică – ce se cheamă vizită, a cărei dezlegare se obţine prin „anagramarea literelor dintr-un nume dat pentru a se obţine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.” De asemenea, am descoperit o expresie interesantă – a fi în vizită cu cineva, deci a avea relaţii de prietenie, a face vizite reciproce. Sinonimele sunt, fără excepţie, din sfera populară sau regională atât pentru verb (a cerca, a cerceta, a petrece, a socoti), cât şi pentru substantivul corespunzător (ospeţie, vedere); extraordinar de plastice mi se par cele din registrul familiar – musaferea, musafirlâc.

Continuare »