Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Continuare »

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »

Verbul a obosi presupune, în structura de adâncime, ideea depunerii unui efort care depăşeşte oarecum forţele celui care îl realizează. Însă face referire, în contexte diferite, la două secvenţe distincte ale procesului. Trimite, pe de o parte, la desfăşurarea în sine a acţiunii („a se strădui din răsputeri, a depune eforturi intense pentru a face ceva”), stabilind sinonimie cu a se necăji, a se chinui, a se căzni, a se munci. Pe de altă parte, sugerează momentul final al actului, cel care surprinde rezultatul („a pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unui efort susţinut şi îndelungat, a unui consum de energie”).

Continuare »

Verbul a munci este unul fundamental pentru fiinţarea umană, care presupune desfăşurarea unei activităţi conştiente, depunerea unui efort fizic sau intelectual pentru a produce sau a crea ceva, pentru a obţine un rezultat util. Celor mai mulţi dintre noi, verbul acesta le organizează şi le asigură existenţa, pentru că traiul zilelor noastre presupune a avea o ocupaţie, a exercita o activitate profesională, o meserie. Această dimensiune a „funcţionalului” obligatoriu este un element esenţial, din desfăşurarea sa rezultând suportul financiar mulţumită căruia putem vieţui, mai mult sau mai puţin decent, după regulile actuale ale societăţii.

Continuare »